Mergi la conținut

Aksel Johan Smith – «Eu și Tatăl una suntem »

Aksel Johan Smith a fost un om simplu cu putere duhovnicească mare, care și-a dedicat viața în slujba lui Dumnezeu.

Aksel Johan Smith a fost un om simplu cu putere duhovnicească mare, care și-a dedicat viața în slujba lui Dumnezeu. Viața lui a rămas ca un exemplu luminos în credincioșie, și în a profita din plin de situațiile mari și mici ale vieții.

Aksel J. Smith s-a născut în Horten în 1910, fiind al patrulea copil al Paulinei și al lui Johan Oscar Smith. Prin faptul că a crescut într-un cămin creștin, și în special faptul că a avut părinți temători de Dumnezeu, încă din tinerețe el a fost convins de puterea Evangheliei și de posibilitatea de a trăi o viață liberă de păcat. Ca tânăr el a folosit mult din timpul lui călătorind la bisericile din Norvegia și fiind misionar în Scandinavia. El și-a făcut timp și pentru a-și termina studiile ca tâmplar, și în 1930 a fost înrolat ca soldat în aviație, terminând serviciul lui ca soldat  un an mai târziu. Mândria și simțul național pentru patrie nu s-au diminuat de-a lungul unei vieți lungi.

Aksel Johan SmithÎn ianuarie1943 Johan O. Smith a predat răspunderea de redactor pentru revista bisericii Comori Ascunse, fiului său Aksel. Aksel avea atunci 33 de ani. Această poziție nu era plătită ci era bazată pe muncă voluntară, și în acel timp corectura și scrierea adreselor pe plicuri se făcea de mână. După ce Aksel s-a căsătorit cu prietena copilăriei lui, Ida Olsen în 1947, ei au împărtășit munca de editare și distribuire într-o primă ediție de sute și apoi mii de exemplare. Ei nu s-au îngrijit doar de faptul ca articolele să fie fără greșeli gramaticale, ci ca ele să fie corecte din punct de vedere al învățăturii, să fie ziditoare și scrise într-un duh care crede în biruință. Aksel și Ida nu au privit munca lor niciodată ca ceva mistuitor și greoi, ci ca un privilegiu și o bucurie. După ce au crescut, cei cinci copii au ajutat și ei în această lucrare cuprinzătoare. Aksel a fost editor pentru Comori Ascunse timp de 55 de ani.

Începând cu anii 1930, Sigurd Bratlie împreună cu – Aksel J. Smith, au  avut răspundere pentru dezvoltarea pământească și duhovnicească a Bisericii. Această slujbă a purtat-o el credincios, într-unul dintre cele mai neliniștite timpuri, de până atunci. El a fost un om care avea viziuni, și a înțeles care era direcția bună în care Biserica se putea dezvolta. Smith a fost cel care a descoperit posibilităţile minunate care stăteau ascunse într-o fermă mică, numită Brunstad; prima dată când a luat seama la ea, era zăpada până la genunchi. Viziunea lui clară pentru viitor a adus ca rezultat de-a lungul anilor – Biserica Creştină Brunstad, aşa cum o cunoaştem astăzi – centrul Bisericii – şi aşa cum spun mulţi dintre copiii ce îşi petrec vacanţele de vară acolo: «Locul cel mai bun din lume!»

Aksel J. Smith (nr. to fra høyre) ved siden av sin far Johan O. SmithGrija pentru Biserică şi oameni a devenit o pasiune personală pentru Aksel. El a fost un conducător înţelept, de exemplu atunci când se auzeau zvonuri conservative cu privire la poziţia femeii în Biserică, dar Aksel J. Smith a călcat pe urmele tatălui său, şi el a făcut foarte clar faptul că atât femeile cât și bărbații pot sluji în Biserică, și că femeile în același grad ca și bărbații pot să fie o resursă pentru comunitate.

El nu a căutat niciodată propriile interese, nu a căutat să devină mare și plin de însemnătate prin slujba sa, lucru care putea fi ușor de realizat, în calitate de fiu al lui J.O.Smith. Dar Aksel a fost total neinteresat să formeze o «elită duhovnicească». În schimb, el a dezvoltat abilitatea rară de a-și încuraja angajații, și de a-i face să se simtă împliniți și valoroși. Viața lui Aksel J. Smiths a fost bazată temeinic pe a se jertfi în ascuns și a sluji lui Dumnezeu, bisericii, familiei și comunității în general. Aksel J. Smith a fost un bun, vizionar și blând păstor pentru biserică, pe tot parcursul a 75 de ani de creștere – începând cu prima trezire din anii 1930, în timpurile grele de război spre creșterea internațională din anii 50 – 60 și terminând cu perioada trezirii care a venit în anii 90. După moartea sa, în august 1998, a devenit și mai clar faptul că moștenirea pe care el a lăsat-o a fost o biserică deschisă, disponibilă și internațională. Aksel J.Smith a înțeles ce înseamnă să trăiești credincios aici și acum. El nu a fost niciodată unul care a promovat izolarea de restul lumii, ci dimpotrivă, a fost activ, angajat și interesat în comunitățile din Horten, unde el deseori a vizitat bătrâni și bolnavi. Vecinii și prietenii din oraș l-au cunoscut ca un om care nu numai că vorbea despre creștinism, ci îl și trăia în practică, în fiecare zi.

«Eu și Tatăl una suntem.»

Un element fundamental în viața lui Aksel a fost dragostea lui fără margini pentru toți pe care îi întâlnea. El a trăit o viață în credincioșie totală față de Evanghelia despre biruință asupra păcatului, și a stat într-o dezvoltare interioară continuă, în așa fel că spre sfârșitul vieții lui a citit din Ioan 10,30 la conferința de Paști de la Brunstad în 1995, și nu a fost nici o îndoială că acest verset a devenit mărturia lui personală: «Eu și Tatăl una suntem.»

(Extras: Bratli, Kjell Arne, Un păstor al Domnului: Aksel J. Smith 1919-1998, Comori Ascunse 2007)

Teme esențiale

Află cum Cuvântul lui Dumnezeu ne provoacă și ne face capabili să trăim 100% conform voii Lui, fără să mai cădem în păcat, ci prin a trăi o viață de biruință asupra păcatului.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.

Urmărește-ne