Dumnezeu trebuie să aibă un scop pentru mine

Dumnezeu trebuie să aibă un scop pentru mine

Dumnezeu a dorit ca eu să trăiesc, dar pentru ce motiv?

4 minute ·

Dumnezeu a dorit ca eu să trăiesc, dar pentru ce motiv?

Care-i menirea la toate acestea?

Sunt doar o persoană dintr-o lume de miliarde și toate indicațiile sunt că anii mei aici vor fi, în cel mai fericit caz, aproape de o sută de ani, iar în cel mai rău caz, nu mai mult de o zi.

Fiecare zi aduce o nouă rundă de circumstanțe, opinia celorlalți, viziunea mea pentru dezvoltarea lumii politice, comportamentul meu față de oamenii pe care îi întâlnesc zilnic, etc. Mă bucur de frumusețile naturale ale acestei lumie create la fel de mult ca persoana de lângă mine, dacă nu mai mult, dar sunt uimită de răsturnările din natură și mă întreb, ca mulți alții, care este scopul lui Dumnezeu când permite astfel de distrugeri.

El face ce-I place și Și-a dorit ca eu să trăiesc, acum, în acest timp, dar pentru ce motiv? …cu problemele cu care mă înfrunt zilnic în colțul meu ascuns, care-i menirea la toate acestea? Și de ce S-a deranjat Dumnezeu să mă creeze?

Trebuie să existe ceva mai mult în umblarea mea cu Hristos

Eu nu sunt ca toți colegii mei: am primit har – și chiar privesc aceasta ca har – să cred în Isus; El mi-a spălat păcatele mele vechi când m-am pocăit și, în acel moment, am devenit foarte fericită. Totuși, nu pot să scap de sentimentul că trebuie să existe ceva mai mult în umblarea mea cu Hristos decât doar iertarea păcatelor. Dumnezeu trebuie să aibă un scop cu viața creată de El în mine!

Când deschid Biblia, cuvintele scrise cu roșu, spuse de Isus, îmi vorbesc acum: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Evrei 10:7. Da, El a făcut asta; Isus a făcut asta. „Mi-ai pregătit un trup.” Stai puțin. Și eu am un trup. Dumnezeu mi-a pregătit un trup și mie, ca și eu să fac voia Lui? Care este voia Lui? Este și asta scris în Biblie?

Citesc în 1 Tesaloniceni 4:3 că voia lui Dumnezeu este sfințirea mea și puțin mai jos pe pagină spune că Dumnezeu m-a chemat la sfințire. Sfințit, sfânt… acești termeni se potrivesc pentru Isus, dar ei se potrivesc și pentru mine! Știu că Dumnezeu există. De aceea El mă poate întări ca să trăiesc o viață de sfințire exact ca Isus. Aici, în circumstanțele simple, zilnice, eu pot fi sfințit!

Găsesc răspunsuri

Uimitor! Am găsit răspunsuri la întrebările mele despre menirea mea aici! Dumnezeu m-a creat ca eu să trăiesc o viață plăcută Lui și El îmi dă toată puterea și îndrumarea de care am nevoie pentru a îndeplini aceasta! „…să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru…” (Efeseni 3:16). Voia Lui nu implică niciodată păcătuirea și El mă întărește ca eu, da, chiar eu, să pot trăi fără să păcătuiesc, exact cum a trăit Isus.

Bucuria credinței mă umple și chiar dacă sunt încercări, pentru că Satan trăiește ca să mă ispitească, am mai mult decât suficientă asigurare în Cuvântul lui Dumnezeu că această cale a lui Dumnezeu va reuși cu mine. Văd că iertarea păcatelor este doar începutul și abia așept să umblu cu Dumnezeu în fiecare zi — o umblare în credincioșie în care eu „urmez pașii lui Isus: El care nu a făcut păcat…” 1 Petru 2:22.

Devin din ce în ce mai fericită pe această cale a sfințirii și știu că bucuria mea se va mări până în eternitate, după ce voi muri.

Sens și scop vieții

Fericirea pe care deja am primit-o din această viață minunată mă obligă să împărtășesc istoria cu voi. Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor și El te-a creat și pe tine cu același scop incredibil. El abia așteaptă să te ajute și să te întărească pentru această viață de biruință totală asupra păcatului! Există vreun mod mai bun de a folosi trupul pe care El ți l-a pregătit? Predă-te total lui Dumnezeu, citește Cuvântul Lui așa cum este scris și începe să-l împlinești! Îți garantez că vieții tale îi va fi dat un sens și un scop!

Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.