Ce am învățat despre iritare într-un weekend

Toți ne dorim să fi liberi de iritare, corect? Noi vrem să arătăm bunătate, blândețe și răbdare celorlalți, chiar dacă ei nu au fost chiar drăguți cu noi. Dar asta nu este întotdeauna așa de ușor. Noi ne putem gândi că avem un control bun asupra iritației, pănă când, deodată, se întâmplă ceva care ne face să cădem.

Eu eram mai agitat când eram mai mic. Aveam toleranță zero în situațiile în care ceilalți nu acționau în felul în care vroiam eu. O singură mișcare greșită din partea fraților sau surorilor mele mă declanșa imediat.

Iacov 1:19-20 spune: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” Este clar că iritându-te pe ceilalți este opusul neprihănirii lui Dumnezeu. Asta cauzează despărțire și amărăciune.

Am început să lucrez să fiu mai conștient cu privirea la izbucnirile iritației, pentru  că am început să îmi dau seama de rezultatele reacțiilor și criticelor mele tăioase. Nu am vrut să continui să fiu cauza acestor lucruri.

Și am crezut că am devenit bun și arătând răbdare și înțelegere, până când într-un weekend când lumina a strălucit foarte clar pentru mine, arătându-mi distanța pe care o mai aveam de parcurs.

O serie de evenimente nefericite

Eram într-o călătorie de weekend, mergând împreună cu un grup, și în cursul unei singure zile, aproape orice ar fi putut merge rău, a mers rău. Și singurul lucru pe care l-am făcut a fost să arăt cu degetul spre ceilalți pentru toate neplăcerile care s-au ivit.

În loc să reacționez cu răbdare și blândețe, eu am împărțit comentarii reci și observații care înțeapă. Tot ce mă puteam gândi era la faptul cum ceilalți erau responsabili pentru tot ce mersese rău. Cum de au putut ei să vadă așa de puțin? Cum de nu au gândit-o mai cu de amănunțitul? Ei, ei, ei, ei.

Dar apoi, când mi-am luat timp să mă gândesc la asta, la sfârșitul zilei, deodată mi-a picat fisa. De ce nu am putut face ceva în legătură cu reacțiile mele proprii? De ce nu am putut eu să arăt bunătate chiar și în mijlocul acelor situații neplăcute?

Eu mă iritam pentru că aveam așteptări de la ceilalți. Eu mă enervam atunci când ei nu se purtau în modul în care vroiam eu să se poarte. Nu exista deloc dragoste în mine.

Caracteristicile dragostei

1 Corinteni 13:4-7 spune clar ce  înseamnă să arăți dragoste: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.”

Într-un scurt timp, eu m-am făcut vinovat de faptul că am acționat împotriva la tot ce scrie în versetul de mai sus. A devenit incredibil de clar că acțiunile erau cât se poate de contrar de dragoste.

Prima parte a versetului este: „Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate.” Fără excepție. Nu scrie: „Dragostea este îndelung răbdătoare doar până când…” Dacă eu nu reacționez cu îndelungă răbdare și bunătate, atunci eu nu dau dovadă de dragoste.

Pofta care mă ispitește locuiește în mine

Iacov 1:14-15 spune „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea.” Bineînțeles că ceilalți fac lucruri care fac ca pofta mea de a fi iritat să se ridice, pentru că această poftă locuiește în mine. Dar eu nu trebuie să o satisfac prin a ceda după ce se întâmplă asta. Eu trebuie să fac ceva ca să rup ciclul.

Când mi-am dat seama că am cedat în fața iritației în weekend, m-am decis să iau lupta împotriva la asta – să îmi schimb atitudinea cu privire la ceilalți din jurul meu, în loc să îi acuz, să îi apreciez. Bineînțeles că am fost în continuare ispitit să fiu iritat în cursul weekend-ului, dar acum era diferit. Am înțeles că nu trebuie să las asta să domnească asupra mea. Puteam să reacționez cu răbdare. Cu îndelungă răbdare. Rezultatul a fost că, restul weekend-ului a fost mult mai pașnic și mai plăcut.

Cum pot să o termin cu a mă mai irita?

Poate părea că oamenii pot face uneori unele lucruri ciudate. Când cineva face ceva care mă stârnește să mă enervez, eu pot să mă obișnuiesc să gândesc „O, doar dacă ar fi făcut el așa, atunci ar fi mult mai ușor să mă descurc cu el.” Dar gândește-te la asta: Depinde dezvoltarea mea spirituală doar de propriile acțiuni sau depinde de acțiunile celorlalți din jurul meu?

Eu mă pot controla doar pe mine însumi – eu aleg dacă să arăt blândețe sau iritare atunci când vin situațiile vieții. Să-l aștept pe celălalt să se schimbe și să spun că voi deveni o persoană mai bună după ce și el va deveni o persoană mai bună este pur si șimplu ridicol

Noi putem fi ispitiți să folosim scuza: „Eu doar am un fitil mai scurt. Eu mă irit ușor.” Poate că asta este adevărat acum, dar este nevoie să fie adevărat și mâine? Am eu o țintă de a o termina cu asta sau sunt eu mulțumit cu a fi un sclav al iritației?

„Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” Efeseni 4:31-32.

Bunătate, blândețe, iertare – asta este ținta noastră. Partea care urmează este urmărirea acestei ținte, chiar dacă am avut un weekend în care lucrurile nu au mers cum am plănuit.