Mergi la conținut

Ce spune Biblia despre prietenia cu cei necredincioși?

Este periculos? Este inofensiv?

Este posibil pentru un creștin să aibă prietenii apropiate cu necredincioși și, în același timp, să fie plăcut lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare importantă, în special dacă tu îți dai viața lui Dumnezeu iar prietenii tăi apropiați sau unii membri ai familiei nu fac asta, sau dacă tu vrei să câștigi un necredincios pentru Hristos.

Când alegi să-L urmezi pe Isus cu toată inima, El îți oferă o cale de a birui păcatul așa ca El și să devii liber și umplut cu bucurie. (Ioan 10:10). Când ești credincios, vei deveni mireasa Lui și conlucrător de-a lungul eternității. (Apoc. 3:21). Dar există relații umane care îți pot periclita această chemare atât de înaltă?

Pe ce pui preț?

Când Isus a vorbit oamenilor, aceasta era una dintre temele des abordate: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:37) Uneori o astfel de relație te poate împiedica să faci voia lui Dumnezeu, pe care tu o știi în viața ta. Poate ceilalți vor fi jigniți de deciziile pe care le iei și poate îți spun că nu este așa important să-I slujești lui Dumnezeu și să faci voia Lui, sau că poate este un lucru al trecutului sau unul neînțeles, dar, pentru a păstra o relație bună cu ei, tu trebuie să lepezi ceea ce tu știi că este corect și bine. Tocmai la aceste influențe ale relațiilor și opiniilor umane se referea Isus.

O dată, mama și frații lui Isus au vrut să vorbească cu El în mijlocul unei adunări de oameni și El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei? … Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3:33-35) Isus a pus preț pe voia lui Dumnezeu mai mult decât toate legăturile pământești. Nu vrem să fim găsiți cum scrie apostolul Pavel în Efeseni 2:12, doar de dragul unei relații pământești: „fără Hristos, … fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.” Aceasta ar fi o pierdere veșnică pentru noi și poate și pentru cei pe care-i iubim.

Jug nepotrivit

Pavel scrie de asemenea: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi… căci ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Cor. 6:13-15) În Vechiul Testament, Dumnezeu a poruncit lui Israel să nu folosească două animale diferite pentru a ara același pământ pentru că unul dintre ele îl va împiedica pe celălalt să lucreze. Pavel folosește acest exemplu ca o comparație cu a încerca să păstrezi o relație apropiată cu oameni care nu au făcut același angajament cu Dumnezeu ca noi – oameni care nu au același țel de a deveni mireasa lui Isus, cea curată și fără pată.

Cum poate prietenia să fie periculoasă?

Isus a spus că există o cale îngustă pe care doar puțini o găsesc. (Mat. 7:13-14) Noi suntem ușor deviați de la chemarea noastră de a birui ca Isus. Din natură noi suntem foarte predispuși să căutăm acceptul prietenilor noștri. Totuși, Isus spune despre Sine: „Eu nu iau cinste de la oameni.” (Ioan 5:41) Pavel scrie foarte direct – fără nici o urmă de îndoială: „Nu vă înșelați: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33) De ce este el așa de serios? Stă în natura lucrurilor ca credincioșii și necredincioșii să aibă țeluri, interese și valori diferite. Noi, ca oameni, avem propria voie care este contrară voii lui Dumnezeu și, de aceea, suntem foarte slabi. Suntem ușor influențați de ceilalți și natura noastră umană se „mulează” ușor ca să găsească „calea cu cea mai puțină împotrivire”, care, aproape întotdeauna, înseamnă o altă cale decât cea a voii Dumnezeu. Când petreci timp cu necredincioși, influența lor te duce acolo că îți este greu să faci voia lui Dumnezeu, îți încețoșează ochii pentru biruință și îți fură dorința de a trăi pentru Dumnezeu.

Când petreci timp cu necredincioși… îți este greu să faci voia lui Dumnezeu, îți încețoșează ochii pentru biruință și îți fură dorința de a trăi pentru Dumnezeu.

Nu îi pot câștiga pentru Hristos?

„Dar dacă vreau să-i câștig pentru Hristos?”, te poți întreba. „Cum pot face asta dacă rup relația mea cu ei?” Mărturia lui Pavel poate clarifica aceasta: „Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi…” (1 Corinteni 9:19) Pavel a trebuit mai întâi să devină liber de oameni ca să poată fi destul de puternic ca să încerce să-i conducă la Hristos. Este important să fim sinceri cu noi înșine în asemenea situații pentru că deseori poate rezulta într-un dezastru dacă încercăm să-i ajutăm pe cei față de care nu suntem complet liberi. Vedem asta în exemplul cu Solomon care și-a luat neveste străine: „Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.” (1 Împărați 11:4)

Este important să fim sinceri cu noi înșine

De asemenea, noi putem deveni exemple pentru toți cei pe care-i iubim în nădejdea că și ei vor primi binecuvântarea unei vieți în Dumnezeu. Nu există dragoste mai mare pe care le-o putem arăta decât aceasta, chiar dacă ei pot interpreta acțiunile noastre ca exact opusul. Dar dacă noi purtăm această neînțelegere și rămânem credincioși lui Dumnezeu, aceste versete vor fi îndeplinite în viețile noastre: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5:16)

Teme esențiale

Află cum Cuvântul lui Dumnezeu ne provoacă și ne face capabili să trăim 100% conform voii Lui, fără să mai cădem în păcat, ci prin a trăi o viață de biruință asupra păcatului.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.

Urmărește-ne