Caracteristicile unui creștin

Care sunt caracteristicile unui creștin? Este vreun mod de a diferenția pe cei care sunt creștinii adevărați de cei care nu sunt?

Caracteristicile unui creștin

Relația unui creștin

Numele de „creștin” a fost dat prima dată ucenicilor (Fapte 11:26). Așadar, un creștin este un ucenic. Condițiile de a fi ucenic sunt scrise clar în Luca 14:26-27,33, „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.” Relația noastră cu părinții, partenerul de viață, copii, bunuri și viitor în această lume trebuie să fie conform învățăturilor lui Hristos. Noi trebuie să fim independenți de ei în duhul nostru, astfel încât relația noastră cu ei să nu ne împiedice să facem ce este curat în ochii lui Dumnezeu.

Un creștin — un om liber

Este o neînțelegere mare să crezi că a fi un creștin este același lucru cu a fi „păcătos iertat” implicând că el este mai departe legat de păcat și continuă să-l facă. În versetul de mai jos primim o înțelegere la care este voia lui Dumnezeu pentru noi referitor la păcat.

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. 1 Ioan 2:1. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. 1 Ioan 2:13. „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…” 2 Corinteni 2:14.

Un creștin are o cuget curat; el și-a pus viața din trecut în ordine; toate acțiunile lui sunt în lumină. Toate păcatele îi sunt iertate; el are temelia în Dumnezeu și și-a construit viața pe stâncă – Isus Hristos. El este neclintit.

Un creștin — nu un simplu participant la adunări

A fi creștin nu înseamnă că ești un participant religios la adunări, cineva care merge la adunările creștine în loc să meargă la locurile cu amuzament lumesc, dar care în rest este la fel ca toți ceilalți oameni. Absolut deloc! Un creștin este o persoană care își aduce viața în armonie totală cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu voia Lui. El este drept acolo unde ceilalți sunt nedrepți; răbdător acolo unde ceilalți nu au răbdare, harnic unde alții sunt leneși și exact unde ceilalți sunt inexacți. El vorbește adevărul cu îndrăzneală acolo unde ceilalți joacă rolul ipocritului și mint. El este blând, suferă mult și este liniștit unde ceilalți sunt iuți la mânie și impetuoși, etc., etc. 1 Petru 1:15.

Un creștin — altruist

Creștinul este în totalitate altruist. Înseamnă că el începe să se gândească la nevoile celorlalți, așa cum Dumnezeu lucrează în inima lui: ce este bun și practic pentru ei și ce le-ar beneficia lor. Atunci, el, după capacitățile sale, îi ajută să obțină ce este bine. Creștinismul este sinonim cu a sluji și a da, a da tot ce avem, atât din bunurile spirituale cât și cele pământești. Aceasta este natura dragostei. Romani 15:2,7.

Un creștin — liber de duhul vremii

Un creștin este acea persoană care nu este influențată de duhul vremii. Un mare număr de oameni din lume trăiesc în păcat. Ei își urmează poftele și plăcerile și puțini se gândesc că aceasta este rău. Este un duh în spatele lor și acest duh este numit „duhul vremii”. Este deosebit de dificil să reziști acestui duh. Ceea ce este cunoscut ca „modă” este reprezentativ acestui spirit.

O persoană nelegiută paote fi asemănată cu o marionetă fără viață. Oricând o putere sau alta trage coarda, el trebuie să sară sau să danseze, indiferent dacă vrea sau nu. Un creștin Îl are pe Hristos ca singurul Domn și conducător. Atunci el nu ascultă de alte puteri; el nu ascultă de mode sau de duhul vremii, chiar dacă toți ceilalți fac aceasta.

Un creștin — a fi drept

A fi creștin înseamnă că este drept pe toate căile sale. Așadar, dacă el a furat ceva sau a înfăptuit vreun act de nedreptate, el va îndrepta lucrurile imediat cum devine creștin. Dacă este dator, el va face toate eforturile pentru a plăti datoria. Nu există cale de ocolire. Iar referitor la aceasta, nu ajută cu nimic să apelezi la lucrarea de împăcare a lui Isus. Dacă el nu trăiește în dreptate, el nu este creștin deloc, și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Oricine trăieşte în neprihănire este născut din El. 1 Ioan 2:29.

Din cauza biruinței lui progresive asupra poftelor și plăcerilor, creștinul începe să experimenteze odihnă desăvârșită în inima și gândirea lui. Viața lui, fiind curățită cu ajutorul Mântuitorului lui, el devine tot mai mult fără reproș sau vină. Nimeni nu mai poate pune degetul pe manifestări ale păcatului precum crize de nervi, iritare sau nedreptate.

După cum un creștin prețuiește puterea Duhului Sfânt tot mai mult în viața lui, el, în mod natural, devine tot mai puternic prin același Duh. Creștinul poate rezista în încercări, suferințe, atunci când este vorbit de rău sau de bine. Toate acestea le poate face el deoarece el slujește unui Stăpână credincios. Lucrurile care erau imposibile pentru el întrecut, acum le poate birui. Aceasta este observată în special de cei care și ei sunt într-o dorință de a birui.

Dezvoltare constantă

Totuși, noi nu ne putem aștepta să avem biruință desăvârșită din primul minut, de aceea stă scris: Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. 1 Ioan 2:1-2.

Totuși, este de o importanță vitală ca un creștin să se mulțumească cu cădere și astfel să devină moale și indiferent. El nu trebuie să piardă curajul și să cedeze în lupta împotriva păcatului, deoarece acest proces de a deveni un biruitor ia timp. El trebuie să continue să trăiască în nădejde și credință și lupte până străpunge la o viață de biruință. Aceasta se face prin ajutorul și prin ascultarea de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Este special de binecuvântat să fii în părtășia creștinilor care au aceeași dorință și voie de a birui. Astfel de oameni sunt conduși de un mare Păstor—Isus Hristos—urmând pașii Lui.

Răsplata unui creștin

Când un creștin a fost credincios lui Dumnezeu prin a-I asculta poruncile, răsplata lui prin Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos este viață veșnică.

Ioan 3:36. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 4:14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.

Apocalipsa 20:12-15. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.