Care este rolul Duhului Sfânt?

Persoana Duhului Sfânt poate ridica multe întrebări: Cine este Duhul Sfânt? De ce avem nevoie de El? Care este rolul Duhului Sfânt?

Care este rolul Duhului Sfânt?

Biblia explică clar cine este Duhul Sfânt și ce rol poate juca el în viețile noastre.

Duhul Sfânt vrea să ne vorbească, în special prin Cuvântul lui Dumnezeu

Când Domnul Isus i-a părăsit pe ucenici, spune că El se va ruga la Tatăl ca să le trimită Duhul Sfânt. “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26. Așadar, ucenicii aveau nevoie de Duhul Sfânt ca să le amintească de lucrurile care le-a spus Isus în timpul Lui pe pământ. În zilele noastre, rolul Duhului Sfânt este să ne vorbească prin Biblie – Cuvântul lui Dumnezeu – exact în același fel. De aceea, este atât de important să citim Biblia. Duhul Sfânt ne ajută să înțelegem ce citim. Și mai târziu, în multe situații, Duhul Sfânt ne va învăța în special prin a ne aduce aminte exact de acele cuvinte din Biblie.

Duhul Sfânt vrea să ne învețe cine este Isus cu adevărat

“Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. ” Ioan 16:12-14.

În timpul lui Isus pe pământ, a avut loc o lucrare mare de mântuire în El. El a deschis o cale nouă și vie pentru noi. El este Marele nostru Preot, înaintașul nostru, care poate să ne înțeleagă și să ne ajute în lupta noastră. Poți citi despre aceasta în epistola către Evrei; ia-ți timp să citești și să te rogi ca Duhul Sfânt să îți vorbească și ceea ce tu citeşti să devină viu. Duhul Sfânt are multe lucruri să ne spună despre cine este Isus și însemnătatea faptului că el a trăit aici pe pământ ca om.

Rolul Duhului Sfânt: să ne dea putere și ajutor în lupta noastră împotriva păcatului

Înainte de a se întoarce în cer, Domnul Isus a spus: “…veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt … Dar veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi.” (Fapt. Ap. 1:5-8). În firea noastră (natura noastră umană) sunt puteri care sunt mult mai puternice decât noi. Pavel spune: “Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu veți împliniţi poftele firii pământeşti … cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim  prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal. 5:16-25). Duhul Sfânt ne va întări în așa fel ca de fiecare dată când suntem ispitiți, să nu cedăm poftelor din firea noastră.

“Să nu întristaţi Duhul Sfânt …” Efeseni 4:30

Duhul Sfânt dorește să trăiască în inimile noastre. El vrea să ne vorbească prin Biblie. Dar cine citește Biblia cu o dorință arzătoare? Duhul Sfânt vrea să ne conducă, dar cine vrea să folosească puterea pentru a lupta împotriva păcatului, firii cu poftele și plăcerile ei? Rolul Duhului Sfânt este să ne ajute, de aceea, haideţi să nu Îl întristăm, ci să-L ascultăm și să ne supunem Lui.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.