Ce fel de Mare Preot ai tu?

Ce fel de nădejde primești tu de la Marele tău Preot?

Ce fel de Mare Preot ai tu?

Cei mai mulți creștini de azi au un Mare Preot care nu a avut carne și sânge ca noi. Unul care nu a fost încercat în toate lucrurile, în care noi suntem încercați; unul care nu poate avea compasiune pentru slăbiciunile noastre pentru a ne ajuta atunci când suntem ispitiți. De aceea, ei au un Înaintaș ai cărui pași nu îi pot urma. Ei nu pot vorbi despre suferințele lui Hristos la care și noi trebuie să participăm, pentru a intra în moartea Lui. Ei nu poartă moartea lui Hristos în trupul lor, ca și viața Lui să se manifeste în trupul lor. (Filipeni 3:10; 2 Corinteni 4:10-11)

Diferit de noi?

Ei au un Mare Preot care a avut un fel de fire sfântă (de exemplu, ca a lui Adam, înainte de cădere). Un fel de fire care nu era ispitită ca noi. (Iacov 1:14). Ei au un Mare Preot care era Dumnezeu, în timp ce umbla pe acest pământ ca om. Unul care nu a experimentat dezvoltare în zilele firii Sale. Unul peste care s-au pus toate păcatele noastre, atunci când a fost crucificat la Golgota – lucru pe care ei îl numesc lucrarea de la Golgota. El a fost ascultător în locul nostru, a suferit și a murit în locul nostru. Noi nu trebuie să facem nimic decât să acceptăm mântuirea ca un dar; atunci noi suntem acoperiți cu sângele Lui, și Dumnezeu nu ne mai vede.

Bineînțeles că, atunci când ei au un astfel de Mare Preot, ei nu au speranță pentru a birui așa ca El, și, de aceea, nu predică asta. Din contra, mulți spun că Isus nu a ținut Predica de pe Munte ca noi s-o împlinim, ci ca să vedem că noi nu aveam cum s-o ținem și de aceea avem nevoie de har – iertare. (Apocalipsa 3:21) Cu un astfel de mare Preot pe care ei Îl au, ei nu au nici o bază pentru a predica sfințirea sau faptul că pot primi sfințire. Ei nu posedă cunoștința despre cum Isus a dat astfel de făgăduințe. (Evrei 12:14; 2 Petru 1:3-4)

Sau ca noi?

Totuși, apostolul spune că noi nu avem un astfel de Mare Preot. Lăudat fie Tatăl și Fiul pentru aceasta! Noi avem un Mare Preot care „a fost născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor.” Romani 1:3-4. Da, avem un astfel de Mare Preot. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul. Evrei 2:14. Cu alte cuvinte, El nu-l putea dezarma pe diavol în nici un alt fel.

Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi. Evrei 2:18. Cu alte cuvinte, acesta era singurul fel de a-i ajuta pe cei ce erau ispitiți. Da, avem un Mare Preot care are compasiune pentru slăbiciunile noastre, Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har.Evrei 4:15-16. Dacă nu am fi avut un asemenea Mare Preot, nu ne-am fi putut apropia de tronul harului în nădejdea de a primi har pentru ajutor ca și noi – în ceasul ispitei – să rămânem fără păcat. Cei care au un alt Mare Preot vin la tronul de har, cu îndrăzneală, pentru a cere iertare, pentru că ei păcătuiesc. Noi, însă, suntem curajoși datorită Marelui Preot pe care noi Îl avem – căci ne rugăm pentru har să biruim cum El a biruit ca și noi să rămânem fără păcat în ispită. (1 Ioan 2:1-6; 1 Ioan 3:3)

Noi avem un Mare Preot care, în zilele vieții Sale pământești, a învățat ascultare prin lucrurile pe care le-a suferit. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” Evrei 5:8-9. De aceea, putem călca pe urmele Celui care „nu a făcut păcat.” Prin moarte, El l-a putut distruge pe cel ce avea puterea morții. Același drum îl avem și noi: Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 2 Corinteni 4:10. „Ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire. 1 Petru 2:24. Marele Preot, predicat de cei mai religioși oameni, a împlinit Legea în locul nostru, dar Acela pe care apostolii Îl propovăduiau a împlinit Legea ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. Romani 8:3-4,13.

Prin moartea lui Isus pe cruce, toți care cred sunt împăcați cu Dumnezeu. Acesta este un dar. Dar acum, prin lucrarea pe care Dumnezeu o face în Hristos – noi suntem creați pentru fapte bune pe care El le-a pregătit pentru noi. (Efeseni 2:8-10; Evrei 13:20-21)

Dacă avem credință în Marele Preot propovăduit de apostoli, atunci avem și evanghelia apostolilor. (2 Tesaloniceni 2:13-15)

Citește și: Evrei 2:11-18; 4:14-16; 6:18-20; 5:5-10; 10:5-10,19-22.

Acesta este o versiune editată a unui articol publicat prima dată în norvegiană în revista periodică a BCC „Skjulte Skatter” („Comori Ascunse”) în aprilie, 1980

© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Descarcă e-book gratis

Noul Pact și taina fărădelegii

Noul Pact este unul personal pe care-l facem cu Dumnezeu, unde ne obligăm să ascultăm toată voia lui Dumnezeu, iar, la rândul Lui, El se angajează să ne îmbrace cu tot ce avem nevoie pentru a face aceasta. Taina fărădelegii reprezintă faptul că majoritatea oamenilor justifică și înlătură această parte a harului pe care ni l-a adus Isus, și, în loc, tălmăcesc harul lui Dumnezeu ca o permisiune de a păcătui.