Cum ar trebuie să ne rugăm după voia lui Dumnezeu?

Cum știm că lucrurile pentru care ne rugăm reprezintă voia lui Dumnezeu pentru noi?

Cum ar trebuie să ne rugăm după voia lui Dumnezeu?

Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Iacov 4:3.

Cum să ne rugăm atunci? Ce ar trebui să cerem? Conform Biblie, ar trebui să cerem orice, în numele lui Isus, și vom primi acel lucru. (Ioan 14:13). Sau poate ni se pare că lucrurile pentru care ne rugăm, ori nu se întâmplă, ori nu se întâmplă destul de repede, sau nu se întâmplă în felul în care speram. De ce?

Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 1 Ioan 5:14. Deci, care este voia lui Dumnezeu?

Voia lui Dumnezeu pentru  noi este ca noi să ajungem la căință și să nu murim. (2 Petru 3:9). Cu alte cuvinte, dorința Lui pentru noi este ca să fim mântuiți de păcat! Este un motiv pentru situațiile în care ne găsim în drumul nostru. Deși înțelegerea noastră umană, deseori, nu poate cuprinde asta, fiecare situație este o oportunitate de a fi mântuit de păcat. Ne putem întreba: „De ce a trebuit să mi se întâmple asta mie?” Totuși, dacă avem această atitudine, ajungem doar în neliniște și gânduri întunecate. Indiferent ce ni se întâmplă, noi putem fi în odihnă și super recunoscători, pentru că știm că prin situații, Dumnezeu ne mântuiește!

Deci, când strigăm la Dumnezeu pentru ajutor, noi căutăm ieșirea din situație, sau căutăm să fim mântuiți? În loc să ceri: „Doamne, îndepărtează această situație de la mine,” ai putea să te rogi astfel: „Doamne, arată-mi cum pot fi mântuit aici și dă-mi să văd de ce m-ai adus aici.” Atunci El ne poate arăta, de exemplu, lipsa de dragoste pentru ceilalți, nerăbdarea, invidia, îngrijorarea, sau orice alt lucru din natura noastră. Motivul principal din rugăciunile noastre ar trebui să fie ca voia lui Dumnezeu să se întâmple, atât pentru noi, iar apoi îi putem ajuta și pe ceilalți cu rugăciunile noastre.

Rugăciuni pentru sfințire

Noi nu știm ce este cel mai bun, dar putem fi siguri că Dumnezeu știe! El este puternic să ne mântuiască până la capăt! (Evrei 7:25). Adu-ți cererile la Dumnezeu, (Filipeni 4:6), dar cerința noastră supremă ar trebui să fie ca voia Lui să se întâmple în viețile noastre. Așa a fost și cu Isus: „Facă-se nu voia Mea, ci voia Ta.” Luca 22:42.

Înainte să fie răstignit pe cruce, Isus a spus: Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău! Ioan 12:27-28. Rugăciunea lui Isus nu a fost ca să fie mântuit din situație, ci ca El să fie mântuit în situație. Aceasta este și gândirea unui ucenic. Indiferent în ce situații ajungem, atitudinea noastră trebuie să fie: „Dumnezeu, ajută-mă să fiu mântuit!” Și când ne rugăm astfel, știm că El ne aude. El ne va arăta lucrurile de care trebuie să fim mântuiți și de ce lucruri trebuie să fim curățiți.

Ne putem ruga pentru vindecare, de exemplu, și poate fi greu să înțelegem de ce nu se întâmplă, după ce ne-am rugat. Dar poate Dumnezeu folosește situația ca să ne arate îngrijorare, necredință, sau să expună alte păcate din firea noastră. Nu toți pot fi vindecați, dar toți pot fi mântuiți! Și, în acest proces, noi avem consolarea că El nu ne va da niciodată mai mult decât vom putea purta. (1 Corinteni 10:13)

Când înțelegem ce vrea Dumnezeu pentru noi, atunci nu ne gândim că noi suntem aici pentru o „viața bună”, nici măcar pentru o viață confortabilă. Noi suntem aici să fim mântuiți! Când vedem lucrurile din această lumină, atunci El ne va auzi rugăciunile; putem fi siguri de asta.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.