Dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu, de ce mai păcătuiești?

Ispita poate părea prea mare pentru a rezista. Prea mare, chiar și pentru Dumnezeu?

Dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu, de ce mai păcătuiești?

Biblia spune, „Fugi de poftele tinereții”. Tu ești tânăr, deci acest îndemn este în special pentru tine. Dar în realitate pare imposibil să o ții – ispitele par prea puternice. Prea mari, chiar și pentru Dumnezeu?

Ca toți ceilalți oameni, tu ai fost născut cu o natură care vrea total opusul voii lui Dumnezeu. Biblia numește această natură „fire”. Dacă tu urmezi înclinațiile firii tale – poftele tale – tu faci păcat. Uneori pare că nu poți face nimic în această privință. Gândurile tale sunt constant atrase în direcția în care tu știi că nu este pe placul lui Dumnezeu – la cârtire, criticarea celorlalți, imoralitate sexuală, lăcomie, descurajare. Lista continuă. Tu începi să te întrebi unde este Dumnezeu în toate acestea și dacă Lui chiar îi pasă de tine.

Isus a fost ispitit ca noi

De fapt, în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, putem citi despre dragostea lui enormă pentru noi oamenii. Putem citi și despre ura lui enormă împotriva păcatului și consecințelor lui – atât de mare încât L-a trimis pe Isus, unicul Lui Fiu, pe pământ ca om pentru a ne salva din păcatele noastre. Isus a moștenit aceeași fire ca toți ceilalți oameni, dar prin ascultare și credincioșie El a lepădat și a omorât poftele care sălășluiau acolo, astfel El nu a păcătuit – niciodată.

Putem citi despre cum Isus a înviat ca dovadă a victoriei lui enorme asupra păcatului și morții și acum El este în cer cu Dumnezeu, Tatăl Lui.

Apoi Biblia ne spune că Dumnezeu ne-a trimis Duhul Sfânt, pentru călăuzire, ajutor și pentru a ne întări, așa ca și noi să călcăm pe urmele lui Isus în situațiile vieții noastre. Este scris că toți cei care fac așa biruie păcatul și moartea în viața lor iar Isus nu îi este rușine să îi numească frați! Într-o zi, noi citim, că El se va întoarce în nori pentru a-și lua toți frații și surorile Lui, pentru a petrece eternitatea cu El în cer.

Scăparea

Aceasta este planul lui Dumnezeu, dar între timp, tu încă ești ispitit. Înapoi la acele pofte ale tinereții, ispita care părea că-ți copleșește gândurile și întregul corp încât simți că nu reziști. Gânduri necurate, descurajare, mânie, critică, goliciune – poftele aduc cu sine o mulțime de capuri urâte ca într-un fluviu nesfârșit. Simți că aproape nu poți evita păcătuirea.

Să vedem ce spune Biblia. Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. 1 Corinteni 10:13. Scăparea este calea pe care Isus ne-a arătat-o. Când El era ispitit, El aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui. (Evrei 5:7)

Ca creștin, urmaș al lui Isus, nu este aceasta tocmai ce tu trebuie să faci? Cât de disperat ești tu ca să fii liber de poftele tale ale tinereții? Te-ai rugat ca să fii umplut cu Duhul Sfânt, ca să ai putere, nu doar să lepezi, ci să birui în totalitate poftele?

Duhul Sfânt îți va arăta păcatul din fire. Și el îți arată ce trebuie să faci: trebuie să-ți urăști poftele; trebuie să le reziști și să fugi de ele. Mintea ta nu trebuie niciodată să fie de acord sau să cedeze acestor pofte. Atâta timp cât tu ești în lupta împotriva păcatului care este descoperit prin ispită, nu ai păcătuit! Biblia numește aceasta calea pe care Isus ne-a arătat suferința în fire și aceasta este singura cale prin care tu poți deveni liber de păcat. (1 Petru 4:1-3).

Ascultarea credinței dă rezultate

Dumnezeu este Atotputernic și aceasta înseamnă că El îți poate da toată puterea de care ai nevoie pentru a deveni un biruitor, dar tu trebuie să vrei și tu trebuie să-L asculți. Aceasta înseamnă să iei lupta împotriva poftelor tale. Aceasta este numită ascultarea credinței, iar acestea sunt lucrările care acompaniază credința ta și o fac reală – înseamnă că tu trebuie să reziști acolo. Lupta poate fi grea și luntă, dar Dumnezeu ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia (2 Petru 1:3) și El nu te va dezamăgi niciodată. Crede! Fă-o! Experimenteaz-o!

Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Romani 6:1-2.

Dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu și în Fiul Lui Isus Hristos, de ce mai păcătuiești? De fapt, nu este nici un motiv pentru aceasta!

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.