Decreștinare la creștini

În societatea din jurul nostru vedem o decreștinare care are loc într-un ritm accelerat. Dar observi tu creștinism adevărat la cei care încă se mai numesc creștini?

Decreștinare la creștini

Când te uiți la societatea în care trăim, nu este greu să constați că are loc o decreștinare într-un ritm accelerat. Iar cel mai îngrijorător dintre toate este faptul că aceasta are loc și în rândurile creștinilor într-un asemenea grad, încât creștinii nu mai au aceeași strălucire în societate.

Isus îi descrie pe ucenicii lui ca fiind lumina lumii și sarea pământului. Când această lumină și această sare îşi pierd puterea, și creștinii devin o pradă ușoară pentru lume, da, pentru decreștinare.

Autoritatea Scripturii pierdută

Reformatorii au propovăduit în timpul lor: Sola Scriptura («Doar Scriptura»), dar bisericile care astăzi se dau a fi moștenitorii reformatorilor au părăsit credincioșia față de Cuvântul lui Dumnezeu, da, chiar și învățătura bisericii care o consacră. Biblia se numește Sfânta Scriptură, dar pentru creștinii de astăzi, aceasta nu mai are nici o autoritate.

Teologii moderni au fost pionieri în acest proces de decreștinare și au furat autoritatea Sfintei Scripturi. Duhul vremii este cel care domnește, și acesta este rezultatul unui proces de omogenizare cu lumea în viața creștinului. «Iertarea păcatelor» aproape că a devenit «permiterea păcatelor» și justificarea păcătosului aproape că a devenit «justificarea păcatului».

Ascultarea credinței

Apostolul Pavel scrie în epistola către Romani în primul capitol, despre slujba de apostol și că menirea acesteia era ca să lucreze ascultarea credinței printre toate popoarele spre cinstea Numelui lui Dumnezeu (Rom.1: 5). El încheie aceeași epistolă cu a vorbi despre «ascultarea credinței». Exact acest mesaj lipseşte în grad alarmant din adunări și casele de rugăciune. Nu se propovăduiește «ucenicie» și nici «ascultarea credinței». Doar cei ascultători cred cu adevărat. Și numai ucenicii experimentează ceea ce Pavel spune: Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Ef. 4: 15.

Un mesaj pentru tineri?

În adunări și case de rugăciune toți se tem să nu-i piardă pe tineri, iar duhul vremii predomină pe pământ. Dar noi avem experiență bună și de lungă durată că mesajul despre ascultarea credinței îi captează chiar pe tinerii ucenici.
Cuvântul crucii este o putere a lui Dumnezeu, scrie Pavel în 1. Cor. 1: 18. De aceea el se temea ca nu cumva propovăduirea lui să ducă acolo ca crucea să-și piardă puterea. Vezi și versetul 17. În Gal. 2: 20 vedem un exemplu în care Pavel a propovăduit cuvântul crucii: Eu sunt răstignit cu Hristos. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. (trad. norv.) Bisericile și casele de rugăciune care pierd cuvântul crucii, pierd și tinerii, sau experimentează că generațiile viitoare devin tot mai lumești și înstrăinate de viața în Dumnezeu.

Bisericile și casele de rugăciune care pierd cuvântul crucii, pierd și tinerii, sau experimentează că generațiile viitoare devin tot mai lumești și înstrăinate de viața în Dumnezeu.

Fie ca fiecare care citește aceasta, să ia îndemnul apostolului Pavel din Rom. 12: 2 la inimă: Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Cea bună. Cea în care Domnul are plăcere. Cea desăvârșită. Acel suflet de ucenic care are această dorință și această rugăciune din inimă, va avea o dezvoltare total diferită, faţă de cel care doreşte o potrivire cu lumea în viața sa.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.