Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou

Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?

Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou

„Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”

Aceste cuvinte, spuse lui Ghedeon de un înger al lui Dumnezeu, erau menite să-l încurajeze – dar primul gând al lui Ghedeon pare să fi fost: „De ce eu? Nu este nimeni mai puternic și mai curajos care poate face asta?”

Nu mereu înțelegem Direcțiile lui Dumnezeu nu mereu. Ca oameni, noi avem viziunea limitată. Cădem dată după dată când ne încredem în propria putere, în loc să ne străduim să găsim și să împlinim voia lui Dumnezeu în viețile noastre. Ghedeon urma să experimenteze asta direct în viața lui.

O națiune asuprită

Motivul pentru care Dumnezeu a permis ca Madian să terorizeze pe Israel timp de 7 ani și să le ia holdele și animalele, a fost că Israel s-a întors de la Dumnezeu. În Judecători 7:12 scrie că Madianiții erau „ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.“as numerous as locusts; and their camels were without number, as the sand by the seashore in multitude.”

În nevoia lor, poporul Israel a strigat la Dumnezeu. În mila Lui, Dumnezeu a intervenit și a decis ca Ghedeon să conducă la biruință pe acest popor sărăcit, înfometat, doborât și plin de frică.

Când a auzit asta, Ghedeon trebuie să se fi gândit: „Nu știi cât de slab și fricos sunt?” Bineînțeles că Dumnezeu știa asta, dar El l-a ales pe Ghedeon oricum. Dumnezeu cunoaște personalitatea și slăbiciunile noastre, tendința noastră spre păcat. Dar El nu a greșit când ne-a ales. Cei care se văd pe sine ca fiind mari, puternici și înțeleți nu vor putea auzi vocea lui Dumnezeu din cauza gândurilor și părerilor lor înalte. De aceea, cei care sunt smeriți, cu o inimă deschisă și receptivă, pot deveni bărbați de valoare ai lui Dumnezeu, gata să facă voia Lui.

Conducătorul nesigur

Ghedeon a luat rolul reticent; a cerut de la Dumnezeu semne, din nou și din nou. Prima dată, îngerul a adus foc care a ars mâncarea adusă de Ghedeon. Apoi, Ghedeon a pus o lână într-un lan de pe câmp, două nopți consecutive, cerând ca, prima dată lâna să fie uscată și câmpul să fie plin de rouă, iar a doua oară lâna să fie udă iar câmpul uscat.

Dumnezeu a refuzat să cedeze la Ghedeon, chiar dacă Ghedeon cedase la sine.

A fost Dumnezeu descurajat de aceste cereri repetate? A început El să se îndoiască de alegerea făcută? Nu! Toate aceste semne și minuni s-au întâmplat, iar ele i-au dat lui Ghedeon puterea și credința de care avea nevoie! Dumnezeu a refuzat să cedeze la Ghedeon, chiar dacă Ghedeon cedase la sine.

Dacă dăm timpul puțin ma înainte: De curând înarmat cu Duhul Domnului, Ghedeon stă în fața unei cete de israeliți de 32.000 de războinici. Asta era o armată de temut! Apoi vine comanda de la Dumnezeu: Toți cărora le este teamă, să plece acasă! Dumnezeu știa că Israel va pretinde slava victoriei și va sărbători în puterea proprie, în loc să dea cinstea cuvenită lui Dumnezeu.

Nu crezi că și lui Ghedeon i-a venit să plece atunci? Să fie și el dintre cei cărora le este frică – și astfel ar fi evitat pericolul de a muri. Îți poți imagina cum s-a simțit el când a trebuit să dea noul ordin celor 32.000 de soldați? Ce fel de lider era el care le spunea soldaților să plece chiar înainte de bătălie?

„Încă sunt prea mulți!”

Peste noapte, 22.000 din soldații lui Ghedeon au plecat. Asta trebuie să fi fost o lovitură puternică pentru Ghedeon. Ca lider al 32.000 de oameni, ar fi putut gândi că avea o șansă la victorie, însă cu doar 10.000 de oameni, era aproape imposibil!

Apoi, Dumnezeu a vorbit din nou: „Încă sunt prea mulți!”

Un lucru este să auzi ce vrea Dumnezeu să faci… dar simți că este o cu totul altă luptă să împlinești porunca!

Tot prea mulți? Porunca asta a lovit puternic în orice raționament uman! Dar tocmai asta a dorit Dumnezeu.

Ascultând conducerea lui Dumnezeu, Ghedeon a luat armata la râu ca să bea apă. Doar cei care au lipăit apa precum câinele, li s-a permis să rămână. Toți ceilalți au fost trimiși acasă. Când s-a lăsat praful, Ghedeon mai avea doar 300 de oameni!

300 împotriva unei armate

Imaginează-ți frica lui Ghedeon când Dumnezeu a spus: „Du-te împotriva taberei lui Madian căci i-am dat în mâna ta.” Un lucru este să auzi ce vrea Dumnezeu să faci… dar simți că este o cu totul altă luptă să împlinești porunca!

Din nou, Dumnezeu l-a convins înainte pe Ghedeon. El i-a spus cum să spioneze tabăra dușmanilor și aici Ghedeon a auzit că și madianiților le era frică. Unul dintre soldații dușmanilor a povestit cum Madian a fost lovit de o turtă de pâine. „Asta nu poate fi nimic, decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Joash, un bărbat din Israel!” s-a plâns un soldat. „Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian și toată tabăra.”

Auzind asta, credința lui Ghedeon s-a întârit. Cu ce 300 de oameni înarmat cu nimic altceva decât trompete și torțe ascunse în niște vase de lut, Israeliții s-au târât până la marginea taberei lui madian. la semnal, israeliții au spart vasele, descoperind torțele și au sunat din trompetă: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!”

Surprinși, gândindu-se că au fost prinși într-o ambuscadă de o armată mare, madianiții s-au panicat și au început să lupte unii împotriva altora, ca în final să fugă toți în noapte. Puterea lor mare a fost doborâtă de doar 300 de oameni conduși de Ghedeon, un om al lui Dumnezeu.

Ascultă vocea Lui

Ascultă de vocea lui Dumnezeu care te călăuzește în viață. Trecând de la o zi la alta, putem simți că întâlnim ziduri și obstacole insurmontabile; momentele în care ne vedem dușmanul – păcatul care este adânc în noi – și simțim că suntem ispitiți să ne fie frică gândindu-ne că nu avem nicio șansă să obținem biruință în luptă. Dar El ne cunoaște foarte bine și tot ne-a ales înainte de începerea timpului ca să ieșim victorioși peste păcatul care locuiește în noi! Când dăm toată puterea de decizie lui Dumnezeu, vom deveni cuceritori!

Poți citi toată istoria inspirațională despre Ghedeon în Judecători 6-8.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.