Știi cât de dăunătoare pot fi cuvintele tale?

A devenit periculos să trimiți mesaje unii altora pe mediile sociale. Te-ai gândit la consecințe?

Scris de Janne Epland
Știi cât de dăunătoare pot fi cuvintele tale?

Este atât de ușor să comentezi ceva pe Instagram fără să ai vreo intenție clară cu asta. Ia doar câteva secunde să scrii un mesaj. Ușor poți scoate în evidență un defect și să disprețuiești și să râzi de cineva. Ușor poți răni pe ceilalți cu cuvintele tale.

Tocmai am citit un articol sfâșietor al unei fete de 17 ani. Ea povestește despre cum a fost călcată în picioare și disprețuită până acolo încât a primit și mesaje atât de oribile că ți se ridică părul pe piele. Toate acestea în timpul când era la școală.

Din păcate, istoria ei este doar una dintre multe – dar tocmai istoria ei m-a impresionat mult. În articolul ei, ea ne imploră fierbinte să fim atenți la ce ne spunem și ne scriem unii altora. Cuvintele pot ucide. Amintește-ți asta când ești la școală, spune ea.

Chiar dacă exemplele despre care ea povestește sunt oribile și groaznice, totuși, imaginile cu mesajele primite de ea mă lovesc puternic, de mi se întoarce stomacul pe dos. E urâtă, scriu ei, și merită să moară. I se inpută pe nedrept vină pentru lucruri pe care nu le poate controla și asupra cărora nu are nicio putere, complet fără niciun motiv. Zvonurile zboară repede pe toate uneltele sociale.

Cuvinte care rănesc

Nu neapărat loviturile fizice sunt cele care rănesc cel mai mult. Cuvintele pot reduce stima de sine a unei persoane la zero într-o clipă. Un mesaj care spune că nimănui nu-i pasă de tine, sau că nimănui nu-i place de tine din cauza modului în care arăți – sunt situații greu de abordat și depășit. Ele pot rămâne în memorie timp de mulți ani. Poate că era o vorbă intenționată ca o glumă, poate că expeditorul era împreună cu alți prieteni și a scris acele cuvinte fiind puțin luat de val. Poate mulți alții gândesc același lucru, și simți că este doar corect ca tu să fii cel/cea care îi spune adevărul ei/lui. Dar toate acestea sunt scuze patetice.

Aici nu se includ doar mesaje care se aseamănă cu amenințările cu moartea – precum cele primite de această fată sărmană. Nu este vorba despre mobbing sau batjocură. Aici intră toate cuvintele reci, pline de judecată pe care tu și eu atât de ușor le dăm drumul de la noi fără să ne gândim serios. Cuvinte care pot răni, distruge, care pot aduce nesiguranță, depresie și pot face o persoană să se simtă exclusă. Ele, de fapt, nu-și au niciodată rostul. Indiferent de intenție, noi nu trebuie niciodată să trimitem un mesaj care poate fi înțeles astfel. Acesta este un pericol mare pe mediile de socializare – căci tu devii atât de distanțat de persoana căreia îi scrii, încât pragul sau nivelul acelor cuvinte pe care le scrii ajung mai jos ca niciodată. Și este un lucru pe care îl faci periculos de repede; apeși câteva taste și “trimite”.

Este posibil să ștergi cuvinte?

Cuvintele nu dispar. Ele continuă să existe din momentul în care le-ai zis sau le-ai scris într-un mesaj. Ele există în mintea și gândurile persoanei receptoare, dar și în memoria lui Dumnezeu. Aceasta se aplică și la bine și la rău, căci Dumnezeu judecă drept (Matei 12:37). Hai să nu spunem sau să scriem lucruri pe care nu le-am mai face a doua oară, ci să ne gândim de două ori înainte să râdem de cineva sau înainte să scriem ceva comentarii sarcastice.

Dar dacă se întâmplă că am spus cuvinte pe care le regretăm, atunci, cel mai bine este să punem în ordine. Cere-ți scuze. Poate fi dificil și e nevoie de curaj ca să-ți ceri iertare. Toți avem nevoie de iertare, cel mai mult de la Dumnezeu, însuși. (Efeseni 4:32). Când cerem iertare cu adevărat și cu o inimă sinceră, atunci Dumnezeu este atât de bun încât ne iartă de orice păcat, și de cuvintele negândite. Dar trebuie să punem în ordine acolo unde am rănit. Atunci ne putem ruga la Dumnezeu pentru o gândire nouă și ne putem ruga să începem din nou, ca să nu se mai întâmple acel rău încă o dată. Intenția este ca noi să devenim transformați, ca astfel de cuvinte să nu mai vină de la noi.

Alege să binecuvintezi

Care este opusul la a răni? Care este opusul la critică? Încurajare. Scrie că roadele unei vieți trăită pentru Dumnezeu sunt: bunătate, dreptate și adevăr. (Efeseni 5:9). Acestea trebuie să refecte din cuvintele noastre. Gândește-te să fii un exemplu în aceste lucruri, în loc să fii unul care distruge folosindu-se de cuvine negative. Noi suntem chemați să zidim și să fim buni unii uc ceilalți. Să binecuvântăm. Pentru asta putem folosi și uneltele mediilor de socializare. Nu vom regreta niciodată astfel de cuvinte, nici aici și nici în veșnicie!

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie!” 1. Timotei 4:12.

Trebuie să avem grijă ca niciun cuvânt de-al nostru să nu aducă întuneric, ci, dimpotrivă, să lumineze. Aici trebuie să fii conștient și treaz.

Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!Herre, sett vakt for min munn!” Psalm 141:3.

 

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Scris de Elias Aslaksen

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.