“Vreau să fiu ca tine …”

Te-ai gândit vreodată?

“Vreau să fiu ca tine …”

Poate nu ai văzut niciodată filmul „Cartea junglei”. Cred că a fost refăcut acum, dar când eram copil am fost să văd originalul Disney din 1967, varianta animată, și filmul avea un cântec pe care eu îl iubeam. Regele maimuțelor i-a cântat lui Mowgli:

Vreau să fiu ca tine,
Vreau să merg ca tine, și să vorbesc ca tine.
Vei vedea că e adevărat, o maimuță ca mine
Poate învăţa să fie ca tine …

Și, într-un fel, asta era povestea vieții mele …

Pot să fiu ca tine?

Pe măsură ce m-am maturizat și am devenit soție și mamă tânără, această idee subconștientă lucra în mine. Mă simțeam foarte inferioară față de toți din jurul meu; nu descoperisem încă ce fel de persoană sunt, dar în orice caz, știam că nu îmi place personalitate mea. Așa că, am ales o persoană pe care o admiram și îmi doream să fiu ca ea, și am început să mă îmbrac ca ea, vorbeam ca ea și îmi organizam casa ca ea.

Mă gândeam că dacă aș putea să mă comport ca ea voi ajunge să fiu ca ea – eficientă, frumoasă, bine organizată, spirituală, drăguță și/sau populară. Dacă nu funcționa cu prima persoană, căutam un alt „erou”. Am încercat aceste personalități una după alta, dar una după alta nu mi se potriveau, și nu puteam ține pasul.

Nu făceam asta doar de dragul de a încerca – eu nu doar încercam să mă îmbrac ca ele, ba chiar împrumutasem fraze și rutine de zi cu zi, așa că în exterior păream eficientă, drăguță, bine organizată și muncitoare etc. Motivul pentru care nu am putut ține pasul a fost că totul era un fals și imediat mi-am dat seama că personalitatea mea adevărată încă era acolo doar că era ascunsă, la fel ca dulapul meu de acasă plin cu haine care îmi plăceau dar eram prea timidă să le port de față cu prietenii mei pentru că mă gândeam că nu o să le placă.

Natură vs. personalitate

Mi-a luat un timp să realizez că atunci când mă modelam să fiu ca ceilalți oameni deveneam superficială. Eram doar o oglindă ce reflecta gândurile și vorbele celorlalți, reacționam cum credeam că ceilalți ar reacționa.

Dar într-o zi am avut o descoperire. Am ajuns să înțeleg cu adevărat diferența dintre natură și personalitate, și diferența era aceasta: dacă am o natură timidă si morocănoasă, pot fi transformată din morocănoasă în mulțumitoare dar probabil aș rămâne o persoană tăcută. Dacă sunt vorbăreață și arogantă, pot fi transformată din arogantă în smerită, dar cel mai probabil aș rămâne o persoană vorbăreață.

Deasemenea am relizat brusc că personalitatea mea era așa cum Dumnezeu a decis să mă facă și cum aș putea eu să nu fiu mulțumitoare cu asta?

În loc să mă uit la alte persoane și să aleg personalitatea pe care o prefer, a trebuit să lucrez cu ceea ce aveam. Și am realizat că apelând la Cuvântul lui Dumnezeu și când sunt stresată și când am succes, am fost „temperată” să reacționez într-un fel evlavios – eram transformată ușor de la natura mea din naștere. Am descoperit că aveam nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, nu doar de felul în care altcineva Îl descria …

Cine vrea Dumnezeu să fii tu

“Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea …” Coloseni 3:16.

Cuvântul ne învață, ne judecă, ne sprijină și în timp ce „locuiește în noi” ne dezvoltăm să fim propria noastră personalitate în Hristos și devenim încrezători. Cuvântul locuiește în noi când îl citim, ne gândim la el, și îl acaparăm. Și prin a cere de la Dumnezeu: Dă-mi lumină asupra mea însumi – cum ar trebui să reacționez, cum ar trebui să gândesc?

Când ne curățim pe noi înșine puțin câte puțin de natura noastră omenească, personalitatea noastră poate străluci și poate fi folosită așa cum Dumnezeu vrea să fie folosită. În sfârșit am realizat că Dumnezeu m-a creeat cu personalitatea pe care El voia să o am pentru scopul și direcția pe care El le dorea în viața mea. Am descoperit deasemenea și că dacă trăim sub călăuzirea lui Dumnezeu, înflorim, și personalitățile noastre se dezvoltă; creștem mai mult spre ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să fim.

Dacă nu primim călăuzire de la Capul, dacă doar copiem alți oameni pe care îi admirăm, atunci mergem pe o cale foarte fragilă care într-o zi se va prăbuși în jurul nostru.

Până la urmă, dorința noastră „să fiu ca tine, să merg ca tine, să vorbesc ca tine„ ar trebui să fie rezervată doar pentru El …

Ai putea fi interesat să citești mai mult pe pagina noastră cu despre autoapreciere.

 

Descarcă e-book gratis

O mântuire așa de mare

Apostolul care scrie epistola după Evrei o numește un «îndemn». Scopul acestei cărți este să întărească și să extindă acest îndemn și să aducă credință și mântuire tuturor celor care au o chemare cerească. Toți cei care urmează îndemnul din epistola Evrei pot ajunge la această mântuire mare.