Sigurd Bratlie – un apostol al lui Dumnezeu

Sigurd Bratlie – un apostol al lui Dumnezeu

În 1996 Sigurd Bratlie a avut cea mai mare înmormântare pe care a văzut-o Norvegia de când a murit Regele Olav.

În 1996 Sigurd Bratlie a avut cea mai mare înmormântare pe care a văzut-o Norvegia de când a murit Regele Olav.

Sigurd Bratlie nu a fost cunoscut nici ca un vorbitor talentat nici ca un mare scriitor. El nu a fost nici un tipic conducător evident.

Sigurd Bratlie cu fiul Sigurd Johan pe umeri pe strada Nordre Enggate 8 în Horten, locul copilăriei soției lui Rake.

Și totuși, 3300 de prieteni din toată lumea l-au condus pe Bratlie la mormânt. Dar ce era cu acest croitor?

Începutul

Sigurd Bratlie s-a născut în iulie 1905, la ferma lui Bratlie din  Nordstrand, Oslo. El a crescut într-o casă creștină, și la nouă ani s-a întors la Dumnezeu.

Așa a mers timp de șase ani. Sigurd a studiat în Olso la Școala de afaceri Otto Treider și dintr-o dată a luat viața lui o întorsătură neașteptată.

Printr-un coleg de școală, Sigurd a venit în contact cu Edwin Bekkevold, conducătorul părtășiei din Oslo și astfel și cu Brunstad Christian Church.

– Când am înțeles ce se propovăduiește nu m-am clătinat în inima mea nici un pic, povestește Bratlie 35 de ani mai târziu. El găsise rostul vieții lui.

Aici Bratlie a întâlnit oameni care urmau să aibă însemnătate mare pentru el, printre alții Johan Oscar Smith și Elias Aslaksen. El putea să stea și să vorbească cu aceștia mult timp în noapte pentru a primi ajutor pentru viața lui personală…Și astfel a mers cu Bratlie timp de câțiva ani.

Sigurd Bratlie a călătorit mult. Aici este pe o navă către Copenhaga în zorii anilor 1930.

Cu gândire de slujitor. Recunoscător. Credincios.

Bratlie era un bărbat timid care s-a bucurat mult de propovăduirea lui Johan Oscar Smith – descoperirile despre „Hristos descoperit în trup” și „Trupul lui Hristos”. El a fost atât de entuziasmat, încât și-a folosit tot restul vieții atât pentru a practica adevărurile în viața lui proprie, cât și a le propovădui celorlalți.

Tocmai aceasta a fost special la de Bratlie – el practica adevărurile în viața lui proprie. Astfel putea el să propovăduiască despre urma pe Isus în moartea Lui și viața lui mărturisea același lucru. Acesta era principalul interes în toată viața lui și de aceea el s-a îngrijit ca acest verset să stea scris pe perete în localul bisericii din Oslo: Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1. Tim. 4:16)

Un alt lucru care îl caracterizează pe Bratlie a fost îngrijorarea lui puternică pentru propovăduirea ușuratică, cea care făcea din „iertarea păcatelor”, „permiterea păcatelor” și cu aceasta a luptat el întreaga viață, atât scris, cât și prin predici.

Ancorat în Cuvântul lui Dumnezeu

Sigurd Bratlie s-a căsătorit cu Rakel Smith, fiica lui Johan Oscar Smith în mai 1944 în Byfogden, Oslo

Sigurd Bratlie întreba deseori: „Ai tu un Cuvânt al lui Dumnezeu pentru ceea ce faci? Când ceea ce faci sau spui este bazat pe un Cuvânt al lui Dumnezeu, atunci nu poți devia. Nici proștii nu rătăcesc.” De aceea el folosea propriile cuvinte ale lui Dumnezeu când era rugat să-și spună opinia legat de vreun lucru și astfel el a putut veni oamenilor în ajutor, indiferent de cultura sau situația lor socială. Iar astfel el nu primea cinstea – căci el spusese doar Cuvântul lui Dumnezeu.

– Eu nu predic, eu doar promovez ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune, spunea el când era la amvon.

Sigurd Bratlie vorbește la o conferință în Fredericia daneză în 1937.

Capul Hristos

– Sigurd Bratlie se face invizibil când vorbește Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultătorii Îl văd pe Hristos și viața lui Hristos, a spus Elias Aslaksen despre Bratlie la aniversarea de 70 de ani.

Să-i lege pe fiecare de Capul, Isus Hristos, a fost crucial pentru Bratlie. Astfel, cei care erau conduși către Biserică prin viața și propovăduirea lui simplă aveau ocazia să devină oameni spirituali cu legătură directă cu Hristos. El dorea ca toți să Îl experimenteze pe Dumnezeu personal și de aceea el propovăduia Evanghelia cât de simplu putea, pentru ca omul simplu de pe stradă să înțeleagă.

Sigurd Bratlie cu câțiva prieteni asiatici într-o călătorie în Jakarta.

Misiune – Eu fac totul pentru Evanghelie!

În 1975 Bratlie a scris o scrisoare dintr-o casă decorată cu scoici, undeva între munții Anzi și coasta pacifică a Chilei. Aici locuise o săptămână la o familie poloneză pe care el o descrie ca fiind „special de evlavioasă”, dar Bratlie a mers acasă și a pierdut contactul cu ei și nu a mai reușit să mai țină legătura.

25 de ani mai târziu, Andreas Schneider și Kjetil Evensen au plecat în misiune în Chile și cântau cântări din cartea de cântări a Bisericii, când un bărbat chilian s-a apropiat și i-a întrebat de unde au aceste cântări; „Eu am multe casete cu aceste cântări acasă.”, a spus chilianul. „Părinții mei au fost vizitați de un norvegian numit Bratlie, care a locuit la noi. Timp de 25 de ani am căutat pe cineva care-l cunoaște.”

Așa misiona Bratlie. Dacă el auzea despre un suflet căutător de adevăr într-un loc din lume, nu întârzia să călătorească acolo – chiar dacă acesta locuia singur, greu de accesat, într-o țară străină.

D.s.: Sigurd Bratlie, Johan Oscar Smith, Elias Aslaksen și Andreas Nilsen.

Și această misionare aducea rezultate. Unul după altul erau captați de radierea slavei lui Hristos din el și când auzeau cuvintele lui simple, dar dătătoare de viață. Însă Bratlie nu se oprea doar la a fi mântuit: el lucra mai departe pentru a înfățișa pe fiecare dintre aceștia ca „desăvârșiți în Hristos”, așa ca Pavel (Col. 1:28).

Așa a călătorit Bratlie, mai întâi în toată Norvegia, Danemarca și Suedia, iar apoi în toată Europa, pentru ca într-un sfârșit să călătorească în toată lumea, pe toate continentele lumii.

În 1976 Elias Aslaksen a plecat acasă la Dumnezeu și Bratlie a preluat conducerea Bisericii. Această slujbă a avut-o el până la moartea sa.

Închis în Bagdad

Nu erau mulți în Norvegia care auziseră de numele „Sigurd Bratlie” înainte de toamna anului 1978. Atunci acest bărbat liniștit a primit o atenție neașteptată din partea presei și conducerii norvegiei.

La o adunare creștină în Bagdad a apărut poliția irakiană și l-a arestat pe Bratlie și pe cei prezenți. Autoritățile norvegiene nu au fost înștiințate de aceasta, până după două zile când Bratlie, neajungând la timp în Egipt unde avea programare, a fost dat dispărut de soția lui. A fost nevoie de o întreagă lună ca autoritățile norvegiene să afle că croitorul Bratlie a fost arestat și închis în Irak, bănuit a fi participat la o activitate secretă împotriva siguranței țării.

Astfel a stat Sigurd Bratlie în închisoare timp de 143 de zile, din noiembrie 1978 până în 1979 de Paște. Mulți din guvernul norvegian au luptat puternic pentru a-l elibera pe Bratlie, printre alții ministrul afacerilor externe Knut Frydenlund, secretarul de stat Thorvald Stoltenberg și Yvonne Huslid (cea din urmă a călătorit în Bagdad și s-a întâlnit personal cu Saddam Hussein pentru a se îngriji ca Bratlie și ceilalți închiși să fie eliberați). Să stai într-o închisoare irakiană nu era de glumă pentru un bătrân de 73 de ani cu sănătate fragilă.

– Și scrie …: «toate lucrurile conlucrează pentru binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu». Acest verset rebuie pus la încercare. Indiferent de ce situații apar în viață. Este clar că poți ajunge în situații mult mai rele decât închisoarea și toate lucrurile acestea. Este clar. Viața zilnică vine cu multe situații dure, a spus Bratlie la prima lui predică după ce a scăpat din închisoarea irakiană.

Sfârșitul

Mulțimea care s-a adunat în afara localului Brunstad Conference Center unde a avut loc înmormântarea înainte ca sicriul cu Sigurd Bratlie să fie dus la cimitirul din Grefsen.

«El este un apostol al lui Dumnezeu»Aksel J. Smith avea nici un dubiu când a tras concluzia aceasta despre fratele și conlucrătorul lui apropiat, Sigurd Bratlie, la serbarea de 90 de ani a acestuia. Trecuseră 75 de ani de când Bratlie venise în Biserică și ceea ce el mărturisise atunci – că Dumnezeu îl va desăvârși în lucrarea de slujire – putea acum Smith adeveri, căci viața lui Sigurd îi era mărturie. Lucrarea de apostol al lui Bratlie a avut o însemnătate mare pentru creșterea și dezvoltarea bisericii.

O jumătate de an mai târziu acest om mare și iubit a murit și a lăsat în urmă mii de oameni mulțumitori.

Înmormântarea a avut loc pe 31 ianuarie 1996 în locul de conferință a bisericii, Brunstad și aproximativ 3300 de oameni și-au luat un ultim rămas bun de la această persoană care a însemnat atât de mult – da, a avut o însemnătate veșnică pentru ei.

Det var omtrent 3300 personer til stede under Sigurd Bratlies begravelse.

Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.