Acasă – un adăpost sigur?

Este ora 14:00, după-amiază. Casa este liniștită și plină de pace. Stau la masă în bucătărie și folosesc ultimele minute servind o ceașcă de cafea.

Peste 20 de minute copiii de la școală vor intra zgomotoși pe ușă și casa se va umple din nou cu gălăgie și activitate.

Eu știu la ce să mă aștept: unii dintre copii vor să-mi povestească despre ziua lor de la școală, vorbind în același timp; unii vor să-mi arate ce au făcut la școală, unul se va furișa la computer ca să joace jocul lui favorit, probabil că va fi ceartă și lacrimi, și bineînțeles că toți vor fi flămânzi!

În timp ce pregătesc masa mă gândesc la rolul meu de mamă. Mă simt presată de faptul că trebuie să satisfac nevoile tuturor, și realizez că nu pot face aceasta cu puterea mea proprie. Eu am nevoie de ajutor de la Dumnezeu, și acest ajutor îl găsesc în Cuvântul Lui.

Am folosit eu timpul pe parcursul zilei? Sau am lăsat ca gândurile să zboare fără țel și fără sens? M-am gândit doar la mine însumi și la ce eu pot realiza astăzi; poate chiar am început să-mi compar familia mea, casa mea și situațiile mele cu ceilalți? Sau, dimpotrivă, am recunoscut că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a deveni liberă de aceste gânduri egoiste și centrate pe persoana mea, așa încât să învăț să slujesc celorlalți cu bucurie și adevărat, fără să rețin ceva? Am folosit eu timpul să mă rog pentru copiii mei așa încât ei să se poată împotrivi influenței negative pe care o întâlnesc la școală? M-am întărit eu în credință în timpul zilei, ca atunci când copiii vin acasă să simtă că este un loc de adăpost sigur, plin de bunătate, nădejde și dragoste?

În Proverbele lui Solomon 31:27 scrie despre o femeie cinstită că: ‹‹Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei și nu mănâncă pâinea lenevirii.››

Eu văd îndatorirea enormă pe care Dumnezeu mi-a dat-o, și nu trebuie să mă raportez cu superficialitate față de ea. Dacă eu mănânc o pâine care este câștigată prin lenevie, atunci eu nu am hrană de dat copiilor mei și celorlalți cu care sunt în contact, iar aceasta îmi este dăunător mie și generațiilor viitoare. Dar dacă mă țin aproape de Dumnezeu și mă umplu cu Cuvântul Lui, El îmi va da putere ca să biruiesc egoismul meu, și eu îmi voi putea binecuvânta copiii. Căminul meu poate deveni o oază în mijlocul deșertului!

Atunci pot aștepta cu nerăbdare ora 14:20, pentru că am o nădejde în inimă și sunt înarmată cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, bucuria vieții și biruința pot răsuna în caminul meu!