Adevărul fenomenal despre ce înseamnă să-L urmezi pe Isus

„Părea că mereu se schimbă. Mereu era o carte nouă care apărea sau un nou pastor care venea cu o nouă idee genială pe care noi trebuia s-o urmăm pentru a fi buni creștini, dar eu nu am înțeles niciodată care era scopul la toate acestea.”

El este Garret, un tânăr crescut într-o familie obișnuită de creștini, care a mers la biserică în fiecare duminică și a participat la o școală de creștini în copilărie, însă care nu a putut niciodată pune semnul egal între religie și ce scrie în Biblie.

„Baza credinței mele era că Isus a fost Dumnezeu, iar dacă tu crezi în El – că a murit pe cruce și a înviat, atunci ai un „bilet gratis” în ceruri. Iar scopul era ca să trăiești cât de bine posibil și să încerci să urmezi Biblia cât de bine poți.

„Am început să citesc Biblia când eram destul de tânăr, și îmi amintesc foarte bine de prima dată când am văzut o incoerență între Biblie și învățăturile de la biserica de atunci. Versetul era: 1 Ioan 3:8, „Cine păcătuiește este de la diavolul” – verset care m-a speriat, pentru că eu păcătuiam. Am întrebat pe pastori despre asta, dar ei nu au avut un răspuns clar cu o explicație pentru că nici ei nu trăiau vieți biruitoare.

„Pentru mine, lucrurile erau negru pe alb – noi trebuia să nu mai păcătuim. Predica era că Isus te iartă de toate păcatele – trecute, prezente și viitoare și asta era cam tot. Dar eu am citit clar în Biblie că, dacă tu continui să păcătuiești, ești de la diavolul.

„Eram legat de poftele mele, de cinstea mea; legat de ce credeau ceilalți de mine și de ce îmi făceau ceilalți. Nu aveam pace și nici bucurie, dar mereu le căutam. Mergeam din biserică în biserică încercând să găsesc pacea și bucuria despre care citisem în Biblie, dar nu le puteam găsi.

Scopul real pentru viața lui Isus

„Cred că majoritatea creștinilor nu știu cum a trăit Isus, să fiu sincer. Cred că ei își imaginează că El a plutit prin viață, pentru că era Dumnezeu. Isus spune: „Urmați-Mă!” Dar cum am putea noi să-L urmăm, dacă El era Dumnezeu? Eu sunt doar un om; nu pot face ce poate face Dumnezeu.

„Doctrina religioasă sună ca o scuză proastă sau ca o teorie neterminată: imaginați-vă pe Isus spunând: „Oh, voi coborî acum pe pământ, voi face câteva miracole fiindcă sunt Dumnezeu. Cu ispitele nu am probleme pentru că nu am tendințe sau pofte umane.” Iar apoi încheie prin a spune: „Mergeți și nu mai păcătuiți!” De ce ne-ar cere să facem ceva ce ar fi imposibil?

„Plus că, unde e compasiunea în toată asta? Este scris că El poate avea milă de slăbiciunile noastre, dar acel Isus cu care eu am crescut și în care am crezut, nu putea simți slăbiciunile mele. El nu putea percepe faptul că eu nu pot avea biruință asupra poftelor tinereții. El nu putea avea milă de mine când, la școală, o persoană gândea ceva sau bârfea ceva despre mine. Nu există nici un aspect din acel Isus pe care eu L-aș putea urma.

Predică din viață, nu doar cu cuvinte

„Voiam să cred că era posibil să trăiesc o viață de biruință. Am văzut că voiam mult să fiu o binecuvântare dar eram legat de gândurile celorlalți despre mine; de propriile mele așteptări de la ceilalți și am realizat că nu puteam să ajut pe nimeni dacă eram legat de păcat. Scrie că Biserica are apostoli, profeți, învățători, evangheliști, dar în creșterea mea, eu nu am văzut acești oameni. Îmi amintesc că mă gândeam: „Unde sunt apostolii? Unde și care sunt Pavel și Petru și Ioan din timpul nostru?’

„Pavel scrie: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,” (1 Corinteni 2:4). Părea că totul erau doar cuvinte de convingere în bisericile la care participam. Țin minte că ascultam și mă gândeam: „Acesta este un cuvânt bun,” dar în ziua următoare, după ce se termina duminica, ajungeam în ispite și încercări și nu era nimic care să mă ajute. Nu îmi mai aminteam ce spusese pastorul cu o zi înainte.

„Prima dată când am auzit o persoană să vorbească cu putere a fost când un om numit Jether Vinson a venit la biserica frecventată de mine. Când el predica, simțeam că viața lui era în spatele cuvintelor; era mărturia lui. El trăise și trăia o viață victorioasă împotriva păcatului. Acesta era exemplul lui, și puteam să văd din felul în care trăia și felul în care reacționa că era liber de păcat, iar asta mi-a dat o nădejde mare că și eu puteam să devin la fel, că și eu puteam să nu mai păcătuiesc.

„La scurt timp după, îmi amintesc că citeam despre Isus că El „creștea în înțelepciune și statură” (Luca 2:52) și mă gândeam: „Oh, Isus creștea? Dumnezeu nu trebuie să crească; Dumnezeu este Dumnezeu. Ce ar mai fi putut adăuga la Dumnezeu?” Dar Isus creștea în înțelepciune și statură, iar acest aspect a fost enorm de revelator pentru mine. „Eu pot crește în înțelepciune și statură! Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar nu a venit pe pământ ca Dumnezeu, ci ca om. În plus, și El a trebuit să-L urmeze pe Dumnezeu. Și acea idee, că eu Îl pot urma pe acel Isus din Biblie, mi-a adus o bucurie enormă în inimă. Oh, eu Îl pot urma pe acel Isus!

Pe urmele lui Isus

„Înainte să mă pocăiesc, înainte să primesc această gândire nouă de a-L urma pe Isus cu adevărat, singura mea nădejde era să obțin lucrurile pământești precum: să mă căsătoresc, să am o casă, să am un job bun, etc. Eram foarte dezamăgit dacă lucrurile nu mergeau cum trebuie. Era o continuă evaluare a lucrurilor: „dacă se întâmplă asta, atunci viața este bună, dar dacă se întâmplă cealaltă, atunci viața este grea.”

„După ce m-am pocăit, nădejdea mea a devenit să ajung asemenea lui Hristos; să fiu o binecuvântare pentru alții. În romani 8:28 scrie: „…știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu,” iar, de aceea, fiecare situație în care ajungeam, era spre binele meu. Cea mai mare schimbare, când m-am pocăit, a fost că am primit un scop total nou în viață.

„Toate deveniseră interesante pentru mine pentru că, în sfârșit, primisem speranță pentru această viață. Nu mai era acel „bilet gratis” către cer, ci aveam scopuri reale pentru viața mea.

„Am ajuns la credință în Biblie, iar când am început să trăiesc conform ei, și să încep lupta în viața de gânduri împotriva poftelor tinereții, împotriva mândriei, împotriva judecății, am văzut că primeam pace și bucurie tot mai mult, pe cât deveneam liber de păcat. Puteam, în sfârșit, să slujesc altora fără să mă gândesc la propriile simțuri și așteptări!

„Cred cu adevărat că este un Trup, un Duh și un botez. Așa stau lucrurile. Adică, așa scrie în Biblie. Dar cred că toți cei care au o dorință de a-L urma pe Isus, vor găsi urmele; vor găsi Biserica.”