Admiratori sau urmaşi

Cu 2000 de ani în urmă mari mulţimi de oameni mergeau după Isus. Ei au admirat faptele şi cuvintele Lui. Oamenii au vrut să-l vadă, şi cu cât auzeau mai mult despre El, cu atât puteau să vorbească mai mult despre El. Astfel se arată că ei îi aparţineau, exact ca şi suporterii de fotbal care îşi imaginează că aparţin clubului idolilor lor.

Dar Isus nu a căutat nici un admirator. El ne invită din nou şi din nou să fim ucenicii Lui, învăţăceii şi urmaşii Lui. Mesajul Lui este clar şi desluşit, de fiecare dată: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (Luca. 9:23) Când a realizat că a venit cineva la El pentru a-L urma, atunci El a vrut să-l întrebe: Eşti sigur că ştii despre ce vorbeşti?
Ucenicii au rămas cu El, chiar dacă mulţimea a plecat acasă. Ei nu l-au admirat doar, ca şi ceilalţi, ci ei au vrut să înveţe de la El, să devină asemeni Lui, şi după ce au primit Duhul Sfânt au fost în stare de aceasta. Pentru ei nu era de ajuns să vorbească mult despre El; ei au fost educaţi pentru a deveni asemeni meşterului.

Chiar dacă au fost treziri mari, niciodată nu au fost mulţi ucenici. Mulţi au admirat de exemplu viaţa de rugăciune a oamenilor temători de Dumnezeu, dar cât de mulţi au urmat aceasta? Câţi oameni şi-au dat viaţa fără să aştepte un mare aplauz sau complimente?

Am vorbit odată cu cineva care se angajase 10 ani să lucreze foarte mult în şcoala duminicală, într-o adunare creştină. Ea a povestit apoi dezamăgită, că nu a primit nici măcar o floare la sfârșit. Fără să mă gândesc mai mult la aceasta am răspuns: «Dar nici Isus nu a primit la sfârşitul vieţii sale.» Ea se uită uimită la mine: «Da, dacă vezi astfel…»

Ce vrem noi de fapt? Vrem să fim doar «creştini cu numele», şi astfel să secerăm cinste de la oamenii din jurul nostru? Sau vrem să-l urmăm pe Isus şi să avem ca răsplată o veşnicie împreună cu El?