Ai învățat de la Isus să fii smerit cu inima?

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11:28-30.

Smerit cu inima – o atitudine a inimii

Primul lucru pe care Isus îl numește când ne invită să învățăm de la El este să fim smeriți cu inima. „...căci Eu sunt smerit și blând cu inima ...” Cuvintele noastre ies din atitudinea noastră interioară a inimii și a minții. De exemplu, când citim în Proverbe 4:23, „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. ” Cu alte cuvinte, viața noastră interioară afectează ce spunem și facem. Dacă copacul (exteriorul ființei noastre) este bun, aduce multă roade bune, dar dacă este rău, aduce roade rele. „Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.” Matei 7:19.

Nimic nu este mai greu de purtat decât o atitudine rea. Mulți oameni ajung prinși într-o atitudine proastă din cauza încăpățânării lor. Ei refuză pur și simplu să se smerească. Când oamenii sunt în dezacord cu privire la anumite lucruri (de ex. cum să te comporți cu copiii, cum să gestionezi finanțele sau chiar ce culoare să aibă casa), nu sunt suficient de smeriți să se asculte unul pe altul. Când nu înveți cum să conlucrezi într-un duh de smerenie și blândețe, pretinderile firii au prim-planul și inima ta devine întărită - dragostea se răcește. Când respingi credința și o conștiință bună, suferi vătămare în credința ta. Aceasta este soarta celor care nu sunt smeriți cu inima - cei care doresc să păstreze o atitudine proastă.

Urmând aceeași notă, nu este nimic mai ușor de purtat decât o atitudine bună. Citim că Dumnezeu iubește un darnic bucuros. Când cineva are o atitudine bună, acea persoană este în lumină și nu este nicio cauză de împiedicare în ea. „Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.” 1 Ioan 2:10.

Dumnezeu dă har celui smerit

Dumnezeu a mărturisit că David era un“... om după inima Mea și care-Mi va împlini voia.” Fapte 13:22. Atitudinea bună a lui David l-a adus într-un punct unde a putut spune: „Domnul este Păstorul meu, nu duc lipsă de nimic.” Psalm 23:1. Pretinderile sufletului lui au fost aduse la tăcere; era ca un copil în brațele mamei sale. A rămas smerit cu inima în necazurile pe care le-a îndurat și astfel, a putut vedea mâna lui Dumnezeu în circumstanțele sale. (2 Samuel 16).

Dumnezeu acordă fiecărui om răsplată conform lucrării lui. El dă har celui smerit și stă împotriva celor mândri. Acestea sunt concepte simple de înțeles, dar întrebarea nu este dacă eu le-am învățat sau nu, ci probema se pune dacă înțelegem că locul nostru în viață și în eternitate este determinat de calitatea lucrării noastre. (Matei 25:23; Apoc. 19:8). Diferența dintre cele cinci fecioare înțelepte și cele cinci neînțelepte a fost atitudinea lor. Exteriorul tuturor fecioarelor a fost același, dar interiorul a fost extrem de diferit. „Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.” Matei 25:3-4.

Lucrarea noastre se descoperă în ziua încercării. (1 Corinteni 3:13). Nu este alt loc mai bun pentru ea să se manifeste decât atunci când suntem cu cei mai apropiați nouă. Aici Dumnezeu ne-a dat cel mai binecuvântat loc de a aduna ulei în vase, dacă suntem smeriți, dacă suntem smeriți cu inima. Experimentăm multe situații care împreună sunt menite binelui nostru - pentru a putea împlini scopul lui Dumnezeu pentru viețile noastre, care este să ajungem asemenea chipului Fiului Său și să experimentăm frățietate adevărată. (Romani 8:28-29).

„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:10. Atunci când am învățat să ne curățim pe noi înșine în ascultare de adevăr intrăm cu adevărat în odihnă și putem face aceste fapte bune. „Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.” Evrei 4:9-11.