Am găsit secretul fericirii

Linnea: „Dacă ar trebui să descriu Evanghelia într-o propoziție, aș spune că ea reprezintă secretul fericirii.”

Nelalocul meu

Când eram mică, părinții mei nu erau creștini și nu mergeau niciodată la biserică, așa că nu știu de unde am învățat rugăciunea aceasta, dar îmi amintesc cuvânt cu cuvânt o rugăciune din suedeză. În română sună ceva de genul:
“Doamne care-i iubești pe copii
Păzește-mă, căci sunt mică.
Oriunde în lume călătoresc,
fericirea mea este în mâinile Tale.
Fericirea vine, fericirea trece.
Oricine-L iubește pe Dumnezeu găsește fericire.”

Spuneam această rugăciune seara, deși nu știam cum să mă rog. Spuneam această rugăciune când eram foarte speriată, ca, de exemplu când eram în avion și era furtună.

Dar când am crescut, lucrurile s-au schimbat. Eram ocupată să fac alte lucruri în viață și nu prea m-am gândit la Dumnezeu. Dar cumva, mereu am simțit că Dumnezeu m-a protejat. Niciodată nu m-am simțit în largul meu să ies și să beau alcool cu prietenii de școală, de exemplu, și mereu m-am simțit nelalocul meu. Aveam sentimentul acesta că ceva lipsește. Dumnezeu pusese ceva în inima mea, dar eu nu știam atunci acest lucru.

„Este posibil să fii mereu fericit?”

În familia mea, fratele meu mereu a fost cel bun și drăguț, și eu eram mereu cea care striga și se irita de cele mai mici lucruri. Știam că nu așa voiam să fiu mereu. Voiam să fiu bună cu oamenii din jurul meu, dar nu știam cum. Sunt sigură că știți sentimentul când te pui în pat seara și te gândești: „De ce am spus asta?”

Eram în ultimul an de liceu în Asia și într-o zi, când eram într-o excursie cu clasa, un băiat din clasă, care era creștin, a început să vorbească cu mine despre biserică; nu a spus multe, dar mi-a dat un card cu o întrebare: „Este posibil să fii mereu fericit?”

O săptămână mai târziu a venit un consilier de orientare în clasă la noi ca să ne pregătească pentru universitate și viața reală de mai departe. Acest consilier a pus aceeași întrebare, întregii clase: „Este posibil să fii mereu fericit?” Colegul meu a ridicat mâna și a spus „Da, este posibil.” Și consilierul a spus: „Ba nu, pentru că simțurile tale urcă și coboară, și nu vei ști ce înseamnă să fii fericit, dacă nu ești trist mai întâi.” Colegul meu a răspuns: „Da, dar nu doar simțurile contează aici,” și n-a spus mai mult. Dar această propoziție mi-a rămas în minte

În acel moment, mă simțeam la pământ, foarte deprimată. Nu prea știam care era sensul vieții. Care era sensul la a trece prin școală, a obține note bune, a ajunge la cea mai bună universitate și a obține cel mai bun job? Mă gândeam – ok, fac toate astea și apoi ce-o să fac? Ajungi bătrân și ai obținut toate lucrurile astea, dar ești oare fericit? Dar pentru că toți voiau și insistau pentru lucrurile acestea, simțeam că și eu trebuia să le vreau. Viața părea atât de lipsită de speranță și sens. Începusem să mă gândesc că eram doar o povară și că poate ar fi fost mai bine dacă eu nici nu eram prezentă. Eram pregătită să cedez la lumea asta și la tot ce putea ea să-mi ofere.

Într-o zi am mers prea departe și mama a trebuit să mă ducă la spital. Stând acolo, în spital mi-am amintit de cardul pe care-l primisem: „Este posibil să fii mereu fericit?” Așa că i-am trmis un mesaj colegului meu de liceu și l-am întrebat dacă pot să vin la biserică.

Trebuie să devin nouă

Nu am înțeles mult de la prima adunare. Singura propoziție pe care mi-o amintesc din toată adunarea este un verset citit din Matei 9:17: „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” Am realizat că asta însemna că nu pot pune lucruri noi în cea care sunt acum – și eu trebuie să devin nouă. Ceva trebuia schimbat cu mine. Aceasta era soluția – asta a fost tot ce am înțeles atunci.

Cam după jumătate de an după ce am venit în biserică, citeam despre cele trei cruci de pe Golgota și semnificația lor, și că fiecare din această lume va urma una dintre ele. Pe fiecare cruce era atârnat un tip de om. Pe prima cruce stătea omul care nu se întoarce niciodată la Dumnezeu, pe a doua cruce stătea omul care se întoarce la Dumnezeu la finalul vieții și pe ultima cruce era atârnat Isus.

Am început să înțeleg că evanghelia era mult mai practică decât mă gândeam. Începusem să văd cum puteam să devin acest burduf nou, această persoană nouă. Are de-a face cu lucrurile și deciziile mici pe care le iau în fiecare zi. Nu are loc peste noapte – că deodată devin o persoană sfântă.

Unul dintre primele lucruri practice pe care am înțeles că trebuia să le schimb era să nu mă îngrijorez despre ce note voi lua la școală. Este o presiune enormă să fii deștept în Asia, și trebuia să mă conving că nu sunt o epavă dacă nu intram în cea mai bună universitate. Cel mai important este să fac totul cât de bine pot, nu să îmi pun tot interesul ca să obțin note bune, sau să învăț practică profesională. Am început să primesc ajutor din Evanghelie și am văzut și schimbări evidente.

În acel an fratele meu m-a vizitat și mi-a zis: „Uau, ești ca o persoană diferită. Parcă strălucești. Este viață în ochii tăi, ceva s-a schimbat.” M-a întrebat dacă motivul era că începusem să merg la biserică și m-a respectat pentru acest lucru. El vedea că eu am mai multă speranță, viață și energie.

Am predat totul lui Dumnezeu

Cam după un an și jumătate, m-am botezat. Am simțit că trebuia să fac un legământ cu Dumnezeu, o mărturie că sunt răstignită față de această lume și că urma să continui așa indiferent cum erau simțurile sau situațiile mele.

Pentru că asta semnifică botezul. Promiți să-I predai totul lui Dumnezeu și, în schimb, El promite să te ajute cu toată puterea Lui. Iar când îmi țin partea mea de promisiune, El garantează că-Și va ține partea Lui. Asta m-a ajutat mult, dacă mă gândesc în retrospectivă, mai ales când lucrurile au devenit grele și când mai târziu iar nu mai vedeam sensul în creștinism, sau când se puneau nori negri peste sufletul meu.

Să-i predau totul lui Dumnezeu, pentru mine, înseamnă că nu aleg eu când să fac ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e că „azi vreau să fac asta,” și „versetul ăsta e bun acum pentru mine și-l fac acum, dar celălalt este puțin cam greu, așa că nu-l împlinesc.” Nu, ci înseamnă că indiferent că simțurile mele îmi spun că trebuie să fiu iritată, eu fac ce spune Cuvântul lui Dumnezeu; cedez la voia proprie și îmi pun corect prioritățile. Atunci știu că El mă va ajuta ca să reușesc asta. El îmi va da putere și fericire! Deci, de fapt, eu sunt cea care câștigă.

Cum este posibil să fiu mereu fericită

Mă opresc și iau fiecare gând și-l evaluez să văd dacă-mi aduce valori eterne. „Mă face asta fericită?” De exemplu, când sunt ispitită să fiu nervoasă, mă întreb: „Ce este cel mai bine acum? Este să fiu iritată, sau este să-mi resping gândurile rele și să mă gândesc pozitiv despre cealaltă persoană? Când iei totul pas cu pas; când te oprești și cântărești lucrurile în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, sau cel puțin cu conștiința ta, atunci începi să vezi tot mai clar calea pe care trebuie să mergi – calea pe care Isus a mers. Nu are nicio importanță cum mă simt în momentul de față, ci întrebarea este cu ce rămân eu dacă fac un anumit lucru. Mă va conduce mai departe pe calea de ucenic sau mă va ține în urmă?

Înainte, când simțurile erau la pământ, și eu eram la pământ. Mai ales când ești deprimat, este ușor să accepți că depresia face parte din tine. Cuvântul este o sabie cu două tăișuri. (Evr. 4:12) Poate că simțurile sunt la pământ, dar acum văd că persoana mea și simțurile sunt două entități diferite. Nu mai sunt dependentă de simțurile mele. Ziua mea nu este ruinată doar pentru că mă scol și mă simt groaznic. Nu, pot să zâmbesc în interior. În duhul meu sunt fericită!

Am auzit pe cineva spunând o dată că cel mai slab punct al tău poate deveni cel mai puternic. Am speranță că eu pot deveni tot mai mult ca Isus, că într-o zi voi avea odihnă totală de lucrurile cu care acum sunt în război. Este scris că Cuvântul a devenit trup în Isus. (Ioan 1:14). În 1 Corinteni 13 este scris că dragostea este răbdătoare, blândă – și eu vreau să pot să-mi pun într-o zi numele în acest verset, punct după punct. Linnea este răbdătoare, Linnea este blândă. Unul după altul, păcat după păcat vor dispărea și nu va mai exista luptă, pentru că pic cu pic, natura lui Dumnezeu devine parte din natura mea. Aceasta este dorința mea.