Amy și problema soacrei

„N-ai uitat să sărezi cartofii?” – intră soacra gălăgioasă în bucătărie și aruncă o privire în oala care fierbe. Asta nu este prima dată. Amy zâmbește scurt, dând din cap, dar iritația fierbe în interiorul ei. De ce nu o poate lăsa soacra în pace?

De fapt, Amy are o legătură bună cu soacra ei. Ea vine la cină săptămânal, o tradiție frumoasă. Dar în ultimul timp, ea și-a dezvoltat o capacitate specială de a irita, crede Amy. Pare că nu se poate depărta de bucătărie, atunci când Amy gătește cina.

Asta este a patra oară când soacra se uită în oala care fierbe ca să „verifice dacă cartofii sunt sărați”. Amy devine tot mai iritată. E posibil așa ceva? De ce nu poate să aștepte în afara bucătăriei și să fie mulțumită cu ce i se servește?

Soluția surprinzătoare

E duminică din nou. Gândurile încep să se agite la Amy. Dacă menționează iar cartofii? Ceva începe să fiarbă în ea numai când se gândește la asta. Ar fi fost mult mai ușor dacă soacra ar fi fost altfel și nu s-ar fi băgat în toate lucrurile posibile. Dar, deodată îi vine un gând nou lui Amy: „Poate este ceva ce eu pot face?”

Amy dorește mult ca să devină mai bună, mai răbdătoare. Poate asta este tocmai oportunitatea așteptată? Cu cât mai mult se gândește la asta, cu atât mai convinsă este că aceasta este calea corectă. Și, deodată, toată situația este întoarsă cu susu-n jos.

„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:32

În sfârșit are o soluție la problemă! Tocmai natura ei proprie o ispitește ca să devină iritată. Ea se roagă la Dumnezeu ca să nu cedeze gândurilor negative data următoare când soacra vine în bucătărie. Se roagă Lui ca să o umple cu răbdare și cuvinte bune, în loc, și ca lucrurile spuse să vină dintr-o inimă care este adevărată.

Cina este gata și este timpul să mănânce. Soacra nu s-a arătat în bucătărie deloc azi, și nici nu menționează cartofii sau sarea în timpul mesei. După masă, ea mulțumește pentru mâncare și pleacă acasă. Amy se minunează mai întâi, dar simte în interior că a câștigat lupta oricum – a fost înarmată.

Eu sunt cea care mă irit

Asta este o poveste care am auzit-o acum mulți ani, dar care mi-o amintesc de parcă s-a întâmplat ieri. Am învățat ceva foarte important. Eu sunt cea care trebuie să mă schimb. Eu sunt cea care se irită. Eu sunt cea care am păcat. Dar acum urmează partea cea mai bună – eu mă pot schimba!

Amy a înțeles, în final, că iritația venea de la ea însăși; motivul nu era soacra sa. Când a văzut asta, s-a judecat, și a fost una cu adevărul. Acum ea a primit pentru prima dată posibilitatea de a fi eliberată. Același lucru se aplică și mie.

„veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi." Ioan 8:32.

Fac ceva cu păcatul

Când, mai întâi, recunosc că păcatul locuiește în mine, (indiferent cât de inconfortabil este asta), pot face ceva cu el. Asta este, de fapt, o ușurare mare. Nu trebuie să merg și să mă aștept ca ceilalți să se schimbe – ceva care poate nu se va întâmpla niciodată. Pot „merge la acțiune” în interiorul meu!

Când îmi văd propriul păcat, este important să nu devin descurajat. Descurajarea nu este de la Dumnezeu (2 Timotei 1:7). Mă pot ruga, în schimb, la Dumnezeu pentru ajutor și putere de acțiune și pot începe să lucrez la mântuirea mea proprie. De aceea El îmi arată păcatul – ca el să fie distrus, să fie stârpit, să se facă loc pentru altceva.

Care este rezultatul? După un timp observ că ispita de a face lucrurile ca înainte devine mai mică. Cu ajutorul lui Dumnezeu încep să capăt putere asupra iritației! Total altceva îmi devine natural – să reacționez cu bunătate și răbdare acolo unde mă supăram imediat. Și asta vine dintr-o inimă adevărată și veritabilă.

„şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” Efeseni 4:24.