Ce este inima?
Inima este menționată de sute de ori în Biblie. Dar ce reprezintă ea, spiritual vorbind? Care este semnificația și importanța ei?
Ce reprezintă „inima” din biblie?
Citim mult despre inimă în biblie, pentru că în timpurile biblice, se credea că deciziile, sentimentele și procesul de gândire vin din inimă. Inima din biblie se considera a fi un fel de „centru de comandă” din care se luau toate deciziile noastre. Deci când citim despre inimă, în biblie, trebuie să ne gândim la locul unde ne avem voia, atitudinea și intențiile noastre dar și sursa tuturor gândurilor, acțiunilor și cuvintelor.
Inima este miezul care definește cine ești tu ca persoană. Inima ta ești, de fapt, tu.
Cu inima tu alegi binele sau rău. Conștiința ta trimite mesaje când ceva este bun sau rău și inima ta este cea care te îndrumă să alegi. Inima care este în legătură cu Dumnezeu poate alege binele de fiecare dată. Inima care se deschide spre alte influențe necurate, devine oarbă și confuză când vine vorba de a discerne binele de rău. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.” Psalm 119:9.
Inimi curate sau necurate
Toți suntem născuți cu inimi curate și pure. Inima ta devine necurată atunci când păcătuiești voit, dată după dată. De exemplu când te întorci și faci un lucru despre care știi că este rău, în mod repetat, fără să te căiești. Aici poate fi vorba despre nesinceritate, invidie, vizionarea lucrurilor necurate, a ține ură în inimă. Acest lucru se întâmplă când nu vrei să te oprești dintr-un lucru, despre care știi foarte bine că este rău.
Dar când te hotărăști să-ți cedezi voia și calea proprie și să-ți predai viața lui Dumnezeu, El îți curăță și purifică inima. „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Psalm 51:10. Astfel se naște noul „tu”. Acest lucru presupune obținerea unei voi și atitudini noi – care reprezintă o dorință ca întotdeauna a alege binele și împlinirii voii lui Dumnezeu. Această inimă nouă este curată și pură încă de la început. Ulterior, nu trebuie să lupți pentru a-ți curăța mereu inima, ci trebuie să lupți pentru a o păzi curată.
Inima ta nu devine necurată când ești ispitit. Ea devine necurată atunci când permiți ispitei acces în inima ta, adică atunci când tu în mod repetat și voit păcătuiești, fără să te căiești. Acest lucru face ca inima să fie pătată și întărită.
Uneori cazi în păcat, dar căderea în sine nu implică faptul că inima s-a și murdărit. Reacția ta la cădere dovedește ce este în inima ta. Dacă ai căzut dar regreți acest lucru, te întristezi și te căiești, atunci ai o inimă curată care este deschisă pentru Dumnezeu, iar El te iartă imediat. Dar dacă ignori fapta, nu-ți pasă și nu intenționezi să te căiești, atunci tu îți întărești inima – inima ta devine necurată. Inima ta se închide față de Dumnezeu.
Păzește-ți inima!
Este scris în Proverbe 4:23: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.”
Cu alte cuvinte, fă tot ce stă în puterea ta pentru a-ți păzi inima curată, pentru că tu reprezinți inima ta – toată viața ta provine din inimă. Izvoarele vieții tale sunt deciziile, acțiunile, cuvintele, reacțiile, felul în care simți, gândești și rezonezi cu privire la toate lucrurile. Acestea pot fi pure sau impure, în funcțiile de condițiile impuse de inima ta și de deciziile care se iau acolo. Ele afectează relația ta cu Dumnezeu.
Dacă inima ta este curată, atunci tot ce răsare din viața ta este curat. Dacă inima ta este necurată, atunci tot ce răsare din viața ta este necurat. Acțiunile tale sunt un rezultat la ce este în inima ta. Isus spune foarte clar în Matei 12:34-35: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” Am putea spune că nu doar gura îi vorbește ci și inima îi gândește și corpul îi acționează în funcție de ce se găsește în inimă.
De aceea este scris atât de apăsat în Proverbe: „Păzește-ți inima mai mult decăt orice …” Căci ceea ce este în inima ta definește cum este viața ta.
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.