Ce trebuie să am în minte când am o „zi proastă”
Ai avut vreodată o zi când totul pare că merge prost?
Din momentul când te ridici din pat, tot ce-ți dorești este să te târăști înapoi și să sari peste toate din ziua aceea? Cred că toți am experimentat asemenea zile.
O promisiune de la Dumnezeu
Este o zi în care Dumnezeu îți dă mai multe ocazii să biruiești. Cu siguranță nu simți că lui Dumnezeu Îi pasă așa de mult de tine, când totul pare că merge rău! Dar, Cuvântul lui Dumnezeu e clar. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” 1 Corinteni 10:13. Aici sunt incluse și în zilele când totul pare să fie împotriva ta, este posibil să nu devii iritat și amar sau să cazi când ești ispitit.
Exemplul lui David: Un învingător neînfricat
Îmi amintesc în mod special când am avut una din aceste zile; mi se părea că totul e împotriva mea. Când m-am pus în pat și am reflectat la toate lucrurile care s-au petrecut, mi-am amintit de povestea lui David și Goliat din Vechiul Testament. David era doar un tânar împotriva unui uriaș puternic, dar el era așa de plin de duhul de credință și se încredea în Dumnezeu așa de mult încât era fără frică. În acest duh de credință și putere a putut el să biruiască și să omoare uriașul, iar în cele din urmă întreaga armată inamică a fost înfrântă. El a tăiat capul dușmanului său și, ca urmare a credincioșiei lui, pacea a fost restaurată în Israel, unde înainte ei fuseseră plăguiți de Filisteni.
O viață biruitoare
M-am gândit la ce legătură are aceasta cu ziua prin care eu trecusem. Am simțit că am fost pe câmpul de luptă toată ziua și tot ce vedeam erau dușmanii din firea mea, precum iritarea proprie, sau mânie pentru faptul că nu puteam să schimb situația în care mă aflam. Este foarte simplu într-o asemenea zi să îmi manifest frustrarea pe ceilalți – să fiu nepoliticos sau să izbucnesc de nervi. Dar știam că dacă fac asta atunci dușmanii mei vor câștiga. Atunci nu i-aș fi biruit; ei ar fi câștigat bătălia. În loc să reacționez în modul acesta, am putut recunoaște dușmanii din interior și am putut alege să îi condamn înainte să cad. Am refuzat să cedez în fața lucurilor ca amărăciune, iritare sau mânie. De fiecare dată când apăreau eu am spus „Nu!” și m-am rugam pentru ajutor să biruiesc.
La sfârșitul zilei, am putut spune că am luptat o bătălie incredibilă împotriva naturii mele păcătoase. Știam că am în mână capetele dușmanilor mei și am simțit o pace și o bucurie incredibilă, știind că Dumnezeu chiar mi-a dat o cale să ies din aceste multe situații. Știam că nu am cedat, ci am biruit.
Și Dumnezeu dorește același lucru și pentru tine, în situația ta! Și tu poți restaura pacea în țară, chiar și în zilele când totul pare că merge prost!
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.