Cea mai scurtă poveste din Biblie

Îngropată adânc în prima carte a Cronicilor, întrerupând lista lungă a cronologiei, este o poveste scurtă și dureroasă. Povestea unui om al cărui nume este chiar „el va cauza durere.”

„Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ „el va cauza durere”(trad. eng.) zicând: "Pentru că l-am născut cu durere." Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: "Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu provoc suferință!…" Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” 1 Cronici 4:9-10.

Imaginează-ți să crești cu un astfel de nume. De fiecare dată când el își auzea numele, îi era amintit că i-a cauzat mamei lui dureri. Ce povară. Nu-i de mirare că el a strigat la Dumnezeu așa cum a făcut. Se pare că efectul numelui său l-a determinat să nu mai fie spre durerea nimănui. Ci, mai degrabă, el a vrut ca Dumnezeu să-l binecuvinteze, să-i întindă hotarele, să aibă mâna Lui peste sine și să-l păzească de nenorocire.

La ce mă gândesc?

În această istorie eu văd că el nu căuta ceva pentru sine. Acel „întinde-mi hotarele” nu era un lucru egoist, ci o dorință ca Dumnezeu să-l echipeze ca să binecuvinteze și să facă viața mai bună pentru ceilalți. El cerea lucrurile de care avea nevoie ca să poată duce binecuvântarea, ajutorul și puterea celorl din jurul său. Ca viața lui să contrazică semnificația numelui său.

M-am gândit des la rugăciunea acestui om. De câte ori nu mi se întâmplă să încep să mă rog pentru prietenii și familia mea și pentru cei pe care Dumnezeu mi-i pune pe inimă, iar 10 secunde mai târziu gândurile mele sunt deviate de la scopul inițial cu viteza luminii. Mă gândesc la ce trebuie să pregătesc pentru cină, cum să abordez o situație la muncă, sau ceva de genul. De ce este atât de greu pentru mine să mă gândesc la binele celorlalți?

Sau, de exemplu, văd pe cineva care știu că trece pritr-o perioadă grea. Vreau să-i ajut, să petrec timp cu ei, să-i încurajez, să le spun cuvinte bune. Dar, deodată, devine greu să găsesc timpul necesar. Când voi avea și eu puțin timp pentru mine? Sau începe să-mi fie teamă că nu voi ști ce voi ști ce să spun ca să-i ajut. Este mult prea ușor ca să găsești o scuză.

Rugăciunea inimii mele

Devine dureros de evident că este incredibil de ușor să permit timpului, energiei și concentrării mele să se învârtă doar în jurul meu. „Ai grijă că acum vin eu.” este mantra rasei umane. Dar știu că Dumnezeu nu vrea ca eu să fiu așa. În 1 Corinteni 13:13 spune că „cea mai mare dintre acestea este dragostea” Trebuie să îmi direcționez gândurile departe de mine și de interesele proprii. Trebuie să am dragoste pentru ceilalți care să mă mâne să fac bine celorlalți, să mă rog pentru ei, să-i binecuvintez.

Deci rugăciunea inimii mele este aceeași cu a lui Jabez. „Întinde-mi hotarele, extinde-mi inima ca să pot avea mai mult loc pentru ceilalți în ea. Ca dragostea mea să poată crește și înflori, ca, astfel, toată această concentrare asupra propriei ființe să fie copleșită. Binecuvintează-mă ca să pot da mai departe binecuvântarea; să am cuvintele care să le spun celorlalți și ele să fie spre ajutor. Ca să știu ce să fac pentru ei. Pune mâna Ta peste mine ca să mă păzesc întotdeauna pe căile dreptății și să mă păzească de rău, ca să fiu o lumină și un exemplu. Ca viața mea să strălucească ca un exemplu al unui creștin adevărat; unul care are dragostea lui Dumnezeu în mine.” (1 Ioan 3:17)