Cel mai bun lucru pe care l-am învățat de la mama …

Odată cu apropierea zilei mamei din acest an, nu pot să nu mă gândesc la mama mea. Au trecut patru ani de când viața ei s-a terminat, deci nu este prima zi a mamei care trece fără ca ea să fie prezentă. Nu sunt o persoană foarte sentimentală, deci nu pot spune că această sărbătoare este mai grea decât alte situații. Deseori îmi este dor de ea, așa din senin, fără să fie vreun eveniment particular. Însă în acest an m-am gândit puțin la cel fel de persoană era ea. Nu doar ca o mamă foarte bună pentru copiii ei, ci și ca persoană, în general. Cum și-a trăit viața.

Ea a trăit să slujească

Mama mea era o muncitoare dedicată. Când făcea ceva, îl făcea cu implicare 100% și nu se oprea până când nu-l termina. Dacă Dumnezeu îi punea pe inimă să facă ceva, făcea acel lucru cu toată inima. Și nu îl făcea ca ceilalți să observe asta și să îi aducă complimente; nu o făcea pentru cinste și slavă. O făcea din ascultare și pur și simplu pentru că voia să slujească.

Sunt multe lucruri pe care le-aș putea scrie despre mama mea, și fiecare dintre frații și surorile mele pot alege o altă imagine a mamei care le-a rămas cel mai mult, însă pentru mine asta este cea mai predominantă – cât de ascultătoare și cum slujea ea lui Dumnezeu din toată inima, fără să caute foloase din partea altora – ci doar să-I slujească Lui. Și cred că aceasta este moștenirea pe care mi-a lăsat-o.

Cântăm într-o cântare din cartea de cântări Căile Domnului a BCC despre a fi un mădular în trupul lui Hristos:

„Nicicând mădularul nu simte nevoie
de a fi mai mult decât îi este dat;
deplin mulțumit în lucrare și-n cinste
și doar cu-a lui slujbă e preocupat.”
(Căile Domnului #116)

Aceste cuvinte descriu cel mai bine felul în care mama slujea. Ea era cea mai fericită când era la adunare, la muncă voluntară, dăruind și făcând tot ce putea pentru ceilalți. Nu simțea niciodată nevoia să fie cea care conduce, sau să-i fie luată în considerare opinia, ci dorea să facă tot ce trebuia făcut și ce putea face. Niciodată n-am auzit-o să-și dorească să fie apreciată mai mult pentru lucrurile pe care le făcea sau că-și dorea să aibă mai multă strălucire sau vreun rol mai important de jucat. Ea vopsea, gătea, se ocupa de grădinărit, făcea curățenie și făcea multe alte lucruri pe care alții le-ar fi ignorat. Ea era și foarte bună să spună și să facă lucrul corect, la momentul potrivit – exact când ceilalți aveau nevoie de el. O îmbrățișare pentru o persoană în necaz, un îndemn blând unde era nevoie.

Ea făcea toate aceste lucruri fericită și plină de voioșie, pentru că iubea.

Pentru că iubea

Asta era probabil esența din toate lucrurile – ea îi iubea pe ceilalți și de aceea slujea atât de fericită. Era atât de interesată să-i vadă pe ceilalți bucuroși și că le merge bine. Ea voia să facă viața bună celorlalți.

Aceasta era și cheia în casa noastră, de asemenea. Când eram mici, casa noastră era mereu deschisă și plină de oameni. Ea îi iubea pe toți și casa noastră era un loc unde ea voia ca ei să se simtă bineveniți și în siguranță. Și cred că așa se simțeau toți.

Iar în ce privește copiii, aici a slujit și și-a dat viața cel mai mult. Iubea să fie mama noastră. Am avut o viață atât de sigură, bună și fericită. Nu vreau să spun că era perfectă – nu am o astfel de percepție pentru mama, dar constant căuta să fie mai bună. Am văzut-o lepădându-și voia și dorințele și, de-a lungul anilor, pot spune că am văzut-o cum s-a transformat; a devenit mult mai bucuroasă, plină de pace și în odihnă. Știam că avea necazuri uneori cu unele lucruri, pentru că viața ei nu a fost deloc simplă, dar a folosit acele situații așa cum Dumnezeu le-a intenționat – ca ea să se apropie de El și să se pregătească pentru eternitate.

În special în ultimii 3 ani din viața ei, în perioada în care a era bolnavă, era atât de bine să fii cu ea. Era mereu în pace, mereu în odihnă. Nu cred că era din cauză că așa era natura ei, ci cred că a dus acea luptă interioară să rămână în odihnă în Dumnezeu și să creadă că toate zilele ei erau în mâinile Lui, și avea încrere totală în El.

Sunt foarte recunoscătoare pentru viața pe care mi-a dat-o și pentru celul în care m-a crescut, dar cel mai mult pentru exemplul pe care mi l-a lăsat – de a sluji și a-mi da viața lui Dumnezeu și celorlalți. Iar într-o zi abia aștept s-o revăd!

„… dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” Proverbe 31:30.