Chiar am nevoie de Dumnezeu?

Eu sunt creștin. Sunt tânăr. Cred în Dumnezeu. Cred în Biblie. Cred că dacă trăiesc conform Cuvântului lui Dumnezeu, cum citim în Biblie, voi experimenta transformare. Dar ocazional mă opresc și reflectez. Chiar este necesar ca Dumnezeu să existe?

Cum ar fi fost fără Dumnezeu? Nu cred că m-aș fi simțit părăsit, pentru că eu aș fi vrut să trăiesc o viață bună indiferent dacă exista sau nu Dumnezeu. Apoi trebuie să mă întreb, „Este posibil să trăiești conform principiilor Bibliei fără să crezi în Dumnezeu?

De exemplu, dacă nu sunt tratat corect, pot să iau lucrurile corect? Sau când sunt ispitit să spun ceva nerespectuos despre ceilalți, aș putea alege să nu fac asta. Și n-aș lăsa nici gândurile negative despre ceilalți să se învârtă în capul meu. Aș lupta împotriva păcatului care locuiește în mine, exact cum este scris în Biblie. Cu siguranță m-aș descurca singur. Nu am nevoie de un Dumnezeu ca să pot reuși, sau?

Pot pune un sfârșit ispitei de unul singur?

Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar mai fi vreun rost să trăiești conform Bibliei? Sigur, pentru că este un mesaj bun, la urma urmei. Dar este posibil? Este posibil să te smerești și să nu faci voia ta proprie? M-aș adapta să reușesc unele lucruri; altele mi-ar deveni obiceiuri după un timp. Dar ce aș realiza? Aș deveni mai plăcut pentru ceilalți. Altceva? Aș ajunge undeva? Ar exista un sfârșit pentru toate lucrurile de care încerc să mă curățesc? Sunt eu capabil să birui ispita de unul singur?

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:3-4)

Părtași firii dumnezeiești?

Dacă eu cred în Dumnezeu și caut putere la El, primesc ajutor să fac ce este bine; aceasta este, să spunem, o dorință întărită de a face voia lui Dumnezeu și de a lupta împotriva păcatului care locuiește în natura proprie. Şi nu doar aceasta, ci eu devin „Părtaș firii dumnezeieşti” Este ceva scris despre această natură dumnezeiască în Iacov 1:13, „Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” Dacă eu primesc natură dumnezeiască, eu devin eliberat de ceea ce mă leagă. Cu cât mă lupt cu natura mea păcătoasă, eu primesc tot mai mult odihnă și libertate față de ea. Nu mă mai chinuie. Realizez că viața și libertatea descrisă în Biblie nu poate fi atinsă prin puterea mea proprie. De aceea înțeleg că Dumnezeu trebuie să existe, căci altfel de unde aș lua puterea? Cum poate noua viață să fie creată dacă nu există un Creator să facă asta?

„Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Galateni 5:1)

Să lupt singur în lupta împotriva firii = robie, pe când natura dumnezeiască = libertate!

Întrebarea nu mai este dacă Dumnezeu există sau nu. Întrebarea este dacă eu vreau să continui să mă străduiesc cu aceleași lucruri putrede întreaga mea viață sau dacă vreau să închei cu ele o dată pentru totdeauna. Robie sau libertate? Alegerea este simplă. Eu aleg opțiunea numărul doi. Aleg să cred în Dumnezeu și să fac voia Lui astfel încât El să facă o lucrare de transformare în mine – deoarece aceasta este ținta: transformare!