“Chiar trebuie să fac asta, Dumnezeu?”

Am eu credința simplă ca să fiu ascultător când Dumnezeu îmi cere să cedez ceva? Am eu o încredere deplină, smerită, că îndrumarea lui Dumnezeu depășește înțelegerea mea? Că alegerea corectă este să mă aplec în fața voii Lui, indiferent cât ar costa?

Ai ajuns vreodată într-o situație unde Dumnezeu a cerut ceva de la tine, iar tu ai simțit că cere prea mult?

Să dau un caz extrem ca să ilustrez ideea: dacă El ți-ar cere să îți iei toată familia, să te muți din casa ta, din adunarea ta, să părăsești cariera și toată viața ca să faci o lucrare de misiune într-o țară îndepărtată? Pentru cei mai mulți, asta sună nebunește. Dar tu crezi că asta este ce Dumnezeu cere de la tine.

În mod evident, asta ar fi un lucru improbabil pentru majoritatea oamenilor. Dar pot fi multe nivele de cereri pe care Dumnezeu ni le poate pune. Lucruri care ar putea fi dificile și, posibil, chiar dureroase. Ai avea credincioșia simplă ca să faci ce vrea El, atunci când ți-o cere?

Aș face asta?

Poate este o relație cu o persoană despre care știu că nu este bună. Poate doresc ceva ce Dumnezeu nu mi-a dat și, pur și simplu, nu înțeleg de ce nu – un partener de viață, un copil, o carieră, etc. Pot fi lucruri care, în sine, nu reprezintă ceva rău, dar care nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine.

Poate este îngrijorarea mea naturală. Nevoia mea de a avea controlul. Dorința mea de a fi cineva în lumea asta. Pica pe care o port cuiva, etc. Pot sacrifica planurile, ideile, lucrurile care, din natură, îmi plac?

Poate tocmai simpla cedare al unui lucru, care mi se cere, este exact ce am nevoie ca să primesc ceva ce Dumnezeu vrea să îmi dea în viață. Pot să mă predau complet lui Dumnezeu, cu ideile, mândria mea, speranțele și visurile mele, în credința că El mă iubește și că-mi direcționează pașii exact spre cel mai mare bine al meu. Nu cred eu că El mă iubește atât de mult că nu mi-ar cere să fac ceva fără să aibă un motiv desăvârșit să o facă, chiar dacă eu nu văd motivul?

De ce trebuie să o fac

Dumnezeu cere să ne încredem în El și să nu ne bazăm pe înțelegerea noastră. Atunci, deși vei fi întristat de încercare, veritatea credinței tale se va dovedi a fi mai prețioasă decât aurul care piere, care este curățat prin foc. 1 Petru 1:7.

Dumnezeu binecuvintează o astfel de credință încercată și îi binecuvintează pe cei care și-au pus toată încrederea în El.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3:5-6.

Câștigul meu

Pot să cedez la ideile și planurile mele și să spun ca Isus în Luca 22:42: „Nu voia Mea, ci voia Ta!” Atunci, voia și călăuzirea Lui desăvârșite devin dorința inimii mele! Și, deși poate durea să îmi cedez voia proprie, deși este implicată suferință, voi găsi odihnă și pace în alegerea mea de a mă încrede că El are planuri de viitor și nădejde pentru mine. (Ieremia 29:11). Voi realiza că Dumnezeu este cu mine în tot ce fac.

Când Îl las pe Dumnezeu să-mi conducă viața, atunci El îmi poate arăta calea pe care Isus a mers-o înaintea mea. O cale pe care pot sluji Lui și unde Îi pot aduce cinste și slavă Numelui Său. Acolo pot învăța să trăiesc plăcut ochilor Lui. Acolo primesc acea credință încercată, mai prețioasă decât aurul, care are ca urmare „lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”