Credință și deznădejde – două opoziții totale

„Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evr. 11:6)

După ce am citit acest verset de câteva ori, am ajuns la concluzia că credința la care se face referire aici, trebuie să fie una mai profundă decât doar credința în existența lui Dumnezeu. Căci altfel ar fi fost puțin confuz, căci cine s-ar deranja să „se apropie de Dumnezeu” și „să-I fie plăcut Lui”, dacă nici măcar nu crede că El există? Nu, credința care este descrisă aici trebuie să fie o credință în ceva mai mult.

Credința că „El răsplătește pe cei ce-L caută” mă poate cu adevărat ajuta în viața mea. Eu trebuie să cred că dacă trăiesc după voia lui Dumnezeu, lupt împotriva păcatului și poftelor mele, El poate transforma interiorul meu. Lucruri care întotdeauna au fost imposibile pentru mine: să fiu răbdător, recunoscător, să iubesc pe toți oamenii, să nu fiu bosumflat sau iritat – toate acestea Dumnezeu le poate întoarce astfel ca eu să primesc un interior nou. Noi citim despre asta și poate nu este atât de dificil să cred când mă uit la alți oameni. Dar atunci când mă cercetez în profunzime, ușor îmi pierd curajul.

„Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi!” (Jov 4:5)

Credința și deznădejdea nu se pot combina

Eu am simțit pe pielea mea ce înseamnă deznădejde. Simțământul acesta vine deseori când apare o lumină – când observ dintr-odată păcatul care locuiește în mine. Atunci mă gândesc că am de mers o cale mult prea lungă. Nu suport să îmi imaginez cât de groaznic de mult timp va lua până eu voi scăpa de toate înclinațiile mele urâte. Mă gândesc că nu voi reuși niciodată. Astfel de simțăminte nu vin de la Dumnezeu, ci sunt lucrarea diavolului.

Credință și deznădejde, deznădejde și credință – două opoziții totale. Dacă eu cred, în totalitate în transformarea pe care o face Dumnezeu și că ea poate avea loc în mine, am eu atunci motiv să fiu deznădăjduit? Și dacă sunt fără nădejde, cred eu atunci? Nu, eu nu pot susține că eu cred în același timp când mă îndoiesc! Aceste lucruri pur și simplu nu se pot combina! Dar cum pot ieși din această deznădejde?

Echipează-te de luptă

Răspunsul este că eu trebuie să mă înarmez cu credință, să folosesc credința ca o armă împotriva deznădejdii, care vine din necredință. „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Ef. 6:16) Tocmai aceasta a făcut Avraam când Dumnezeu i-a promis un fiu. „Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.”

Avraam nu a deznădăjduit, chiar dacă promisiunea lui Dumnezeu era foarte improbabilă.

Aici trebuie doar să alegi să crezi, să te înarmezi cu scutul credinței, căci dacă îți urmezi simțurile tale, atunci vine deznădejdea și te ia imediat. „Scutul credinței” nu este numai credința în Dumnezeu, ci și în puterea lui Dumnezeu care poate face minuni în toți oamenii. Da, ÎN TOȚI, și în tine, indiferent de personalitatea, trecutul sau natura ta ¬ totul poate fi schimbat prin ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu are puterea să facă minuni. Credința în asta este arma mea!