Credință în viitorul modern

Știința se dezvoltă rapid, și mulți intuiesc că omul va fi în curând el însuşi. Mai este loc pentru Dumnezeu într-un viitor modern?

Stau și citesc despre viitor. Este fascinant. Astăzi citesc despre nanotehnologie, ceva care cu siguranță aparține viitorului. Un cercetător spune că nanotehnologia deschide posibilități nelimitate pentru un om. În viitor, roboți minusculi vor înnota în corpurile noastre. Precum copoi flămânzi, aceștia vor căuta și îndepărta celulele bolnave, bacteriile stricăcioase și alte lucruri dăunătoare. Dacă ei caută și îndepărtează prăjitura de ciocolată pe care am mâncat-o ieri nu știu, dar nu ar trebui să mă mir. Se spune de asemenea că acești roboți vor întreține celulele și vor avea grijă ca corpurile noastre să nu îmbătrânească. Cel mai bun dintre toate este faptul că acest lucru nu este atât de departe, vorbim poate nu mai mult de două decenii.

Va fi Dumnezeu în curând « expirat »?

Citesc mai departe. O altă capacitate intelectuală scrie cu entuziasm despre creierul uman. Opinia lui este că nu vor mai trece multe decenii până când îți vei putea dezvolta creierul până acolo că vei putea comunica direct cu calculatoarele. Trebuie să fie fantastic! Nu ești destul de inteligent? Conectează un nou procesor, și de odată ești o combinație vie dintre Einstein și Rain Man. Ai probleme cu memoria? Atunci fă un backup! Sunt acestea lucruri nebunești? Poate. Este utopie? Nu, conform viziunii cercetătorilor de astăzi.

De aceea, apare bineînțeles marea întrebare. Poate oare omul, în sfârșit, să facă pasul acesta și să se facă independent de Dumnezeu? Putem noi înlătura necesitatea unui Creator în care să credem și pe care să ne putem baza?

Hai să ne gândim că toate acestea sunt realizabile în 50 de ani. Ce posibilități se deschid atunci! În cinzeci de ani lumea va consta doar din oameni sănătoși, tineri, frumoși și extrem de inteligenți. Vom fi constant într-o formă maximă, și nu vom fi niciodată bolnavi. Chiar dacă nu trăim veșnic, totuși avem multe sute de ani la care să ne așteptăm. Cu ajutorul tehnologiei am primit o capacitate inegalabilă de a gândi ingeligent și rațional. De aceea noi realizăm că războiul și neliniștea nu sunt bune pentru lume. Chiar până  şi în Orientul Mijlociu devine pace. Problemele de climă dispar. Corupția este înlăturată. Problemele de mâncare nu mai sunt. Bogăția lumii se împarte. Noi trăim într-o simbioză perfectă cu natura. Poate că în 50 de ani ne-am creat propriul paradis, propriul cer pe pământ?

Sau poate nu?

Ceva nu se potrivește

Este ceva care nu se potrivește în această imagine. Știința a ajuns departe în multe domenii, dar nu cred că nanoroboții vor reuși să îndepărteze egoismul și lăcomia fiecărui om. Nu cred nici că ingineria genetică va putea să-i facă pe oameni mai răbdători sau cu mai multă grijă pentru ceilalți. Ce vom primi noi atunci în 50 ani? O lume plină de oameni sănătoși, tineri, extrem de inteligenți care trăiesc aproape veșnic, care sunt egocentrişti, lacomi și nerăbdători. O lume în care omul este el însuşi. Acesta nu este paradisul. Ci acesta este iadul!

De asemenea nu cred că știința a ajuns să cunoască sufletul omului. De fapt eu cred că ei nici nu știu măcar unde este acesta în corp. Poate că ar trebui să cerceteze asta? Dacă ar trebui să ghicesc, eu aș spune că se găsește tocmai în apendice, ca să spunem așa.

Credința este singurul punct stabil

Nu este oare în fiecare suflet de om un tânjeg adânc pentru pace și armonie cu Creatorul? Oare nu tocmai în satisfacerea acestui tânjet este cheia pentru fericire și bucurie adevărată? În acest context se potrivește bine să cităm cuvintele lui Isus: Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?  (Mat. 16:26)

Noi trăim în timpuri moderne, unde știința și tehnica înaintează încontinuu cu pași repezi, care își pun amprenta pe viața noastră zilnică. Eu sunt bucuros pentru asta. Nu doresc să mă întorc în timpurile vechi, căci apreciez prea mult facilitățile și comfortul de astăzi. În mijlocul la această dezvoltare extraordinară, eu experimentez că credința în Dumnezeu devine tot mai importantă, care este singurul punct stabil într-o lume care are puțin de oferit pentru un suflet flămând.

O viață bogată și plină de însemnătate

Ca încheiere, să vă povestesc puțin despre gândurile mele cu privire la viitor, așa cum va fi el, dacă Dumnezeul în care eu cred îmi permite să trăiesc. În 50 de ani credința mea în El va fi mai puternică și mai valoroasă ca niciodată. Aceasta îmi va da o viață statornică, bogată și plină de însemnătate la care mă pot uita, și una și mai valoroasă la care voi aspira. Aceasta mă va face o persoană mai bună, voi avea mai multă grijă pentru ceilalți, mult mai precaut și mult mai puțin egocentric și egoist decât cum sunt astăzi. Voi avea o mulțime mare de prieteni buni din toată lumea, cu care îmi place să fiu împreună. În inima mea va fi o mulțumire adâncă pentru fiecare zi care mi s-a permis s-o trăiesc, și voi avea așteptări mari de la viitor și veșnicie. Aceasta este ceea ce eu cred.

Ce crezi tu?