Cum adevărul mă face liber – continuu

Isus spune în Ioan 8:32: „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi.” și tocmai acest lucru l-am experimentat eu de-a lungul vieții mele.

Recunoașterea adevărului = transformare

Ca fraged adolescent, mi-am dat viața lui Isus și am dorit să trăiesc din toată inima pentru El. Atunci Dumnezeu a început să-mi vorbească despre comportamentul meu de acasă. M-a făcut conștientă de nedisponibilitatea mea de a ajuta cu treburile de acasă și de felul urât cu care vorbeam fraților mei când erau iritată pe ei.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învață: „…aceştia să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.” 1 Timotei 5:4. Acest verset a avut un impact serios asupra mea și m-am simțit ca un ipocrit – eram de ajutor și drăguță față de alți oameni, dar eram exact opusul față de cei de acasă.

Atunci am realizat că aveam nevoie de schimbare. Deseori scoteam cuvinte dure, sarcastice sau disprețuitoare care îi răneau pe ceilalți. Trebuia să-mi cer iertare de la frații și părinții mei dată după dată, lucru care era foarte umilitor. Asta a fost o luptă mare pentru mine – să mă smeresc și să recunosc că greșeam. Dar cu cât recunoșteam egoismul și răutatea mea, cu atât mai mult creștea ura pentru aceste păcate. Păcatele mele mi-au devenit dușmani, și prin a recunoaște adevărul despre mine, am fost eliberată de acești dușmani.

Într-un final am încetat să mă mai supăr pe frații mei și am devenit voitoare să-mi ajut părinții fără să fiu întrebată. Aceasta a fost o lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o în mine, pentru că m-am smerit și am recunoscut adevărul despre mine. În consecință, am fost tot mai mult eliberată de comportamentul meu anterior; am devenit fericită, iar cei din jurul meu au căpătat o viață mai bună, de asemenea!

Perseverența aduce rezultate

În 1 Petru 5:5 scrie că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.” O persoană smerită iubește și recunoaște adevărul despre propriul păcat și vrea să-l biruie. Este perseverentă ca văduva care nu i-a dat odihnă judecăturului celui nedrept până când a primit ce și-a dorit – dreptul asupra dușmanului ei! (Luca 18:2-8). Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și vor să păzească poruncile Lui sunt ca această văduvă. Ei insistă în rugăciune stăruie la Dumnezeu pentru har și putere, până când își înving dușmanul – păcatul propriu, care poate fi: lenevia, mânia, bârfa sau orice alt păcat.

„Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” Luca 18:7-8. Așa am experimentat eu lucrurile.

Recunoașterea adevărului = smerenie

În viață noi intrăm în multe circumstanțe, însă toate sunt oportunități de a afla care sunt lucrurile care ne fac nefericiți pe interior, tocmai păcatul nostru. La un moment dat, ceva a fost foarte dificil pentru mine; mă simțeam cam așa: „Asta nu ar trebui să mi se întâmple. Ceva e greșit aici.” Aproape mă acuzam pe mine pentru situația existentă.

Eram deranjată de toată situația, dar Dumnezeu, care știa ce eu aveam nevoie mi-a dat răspunsul direct din cer: Întreaga mea problemă era mândria! Consideram că merit ceva mai bun! Dar Dumnezeu avea dreptate. Ce ușurare a fost atunci când m-am smerit și am fost de acord cu Dumnezeu – El mă pusese în această situație pentru binele meu! „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28.

Isus spune să recunoaștem adevărul și adevărul ne va face liberi (Ioan 8:32). Eu am fost eliberată de ceva din mândria mea, din gândirea că meritam ceva mai bun, de nemulțumirea mea. O povară grea a căzut de pe spatele meu și m-am simțit atât de fericită, ca un sclav care tocmai a fost eliberat. Chiar am început să realizez că Dumnezeu, de fapt, m-a binecuvântat mai mult decât meritam.

În Matei 11:28 Isus ne trimite o invitație: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Recunoașterea și smerenia aduc cu ele odihnă și aici Îl întâlnim pe Isus, Înaintașul nostru, care este blând și smerit cu inima. (Matei 11:29:30).

Dumnezeu prețuiește smerenia

Isus îi numește „binecuvântați” pe cei ce plâng. (Matei 5:4). Cei care plâng pentru lipsa de dragoste, mândria și păcatul lor vor primi lucrurile pe care le doresc.

Dumnezeu l-a văzut pe micul David în timp ce era la oile tatălui său. Însă atunci când David a devenit rege vedem cum se privea pe sine: „Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.” 2 Samuel 6:22.

Această atitudine a lui David era prețioasă pentru Dumnezeu. „Apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.'" Fapte 13:22.

Aceasta este dorința mea pentru restul zilelor mele – să umblu în smerenie înaintea Dumnezeului meu, să-mi văd mai mult mândria, să o recunosc și să adâncesc părtășia mea cu Isus. Viața aceasta mă umple cu pace și bucurie care cresc constant!