Cum am devenit o mamă mai bună pentru copiii mei adolescenți

Am avut adolescenți foarte dificili care erau total afară de sub control. Asta în ciuda tuturor eforturilor noastre de a ne proteja copiii de influențele rele. Am făcut tot ce am știut. M-am rugat mult, am crezut Cuvântul lui Dumnezeu și am încercat să fiu un exemplu bun pentru copiii mei.

M-am tot întrebat: „Ce am făcut greșit?” Mă învinuiam, crezând că într-un fel eu eram de vină.

Un verset care deschide ochii

Dar atunci am citit un verset care mi-a deschis ochii. Era versetul ăsta din 1 Timotei 2:15: „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” 

Asta mi-a luat privirea de la copiii mei și a pus lupa pe mine.

Am început imediat să mă gândesc la acest cuvânt: am stăruit eu în credință pentru copiii mei și pentru mine, chiar dacă situația părea tristă? Arătam eu dragoste, chiar și atunci când nu o „meritau” sau o voiau? Erau faptele mele mânate de sfințenie și stăruință? Am observat niște ispite în gândurile mele, care nu se potriveau după Cuvântul lui Dumnezeu. Gânduri de nesiguranță în legătură cu situația, de exemplu. Deasemenea mă luptam și cu gânduri de frică și îmi închipuiam cele mai grave scenarii. Așa că am luptat cu adevărat împotriva la aceste gânduri cu Evrei 4:12 ca armă: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” 

Era așa ușor să mă las distrasă de „ofensele” copiilor mei. Mă întrebam de ce, după tot ce făcusem pentru ei, nu puteau să vadă sau să înțeleagă? Aceste gânduri trebuiau să fie date afară din mintea mea. După multă rugăciune și citind Cuvântul lui Dumnezeu ca să mă încurajez, am văzut așa de mult de lucru la mine. M-am gândit, „Cum pot eu să îi acuz pe ei când eu am așa de mult de lucru la mine însumi?” Atunci am realizat câtă îndurare a arătat Dumnezeu față de mine, chiar și atunci când nu îmi vedeam nevoia proprie și eram atât de determinată să îmi schimb copiii. Nu realizam că încercam să rezolv singură problema și că aveam nevoie să pun totul în mâna lui Dumnezeu.

Mai mult și mai mult am început să îmi văd copiii cu ochi îndurători. Dumnezeu m-a iubit chiar și când eram o păcătoasă. Am început să iau altfel situația; am acceptat că nu puteam face eu această lucrare, doar Dumnezeu putea, așa că viața mea de rugăciune s-a dezvoltat. Acum nevoile mele erau predate în mâna Lui. Știam acum că Dumnezeu nu poate să ducă la îndeplinire ceea ce El dorea să facă prin încercările mele, dacă eu încă mă mai încredeam în puterea mea proprie. Sunt gânduri așa de înalte astea de a crede că mai pot face ceva bun prin puterea mea proprie.

Așa că mi-am predat total copiii în mâna lui Dumnezeu. Și da, Dumnezeu a făcut o lucrare nemaipomenită, chiar dacă a durat ani de zile. Eu creșteam în credință oarbă. Nu conta ce urma să se întâmple mai departe, sau cum arăta situația, știam că ei sunt în mâna lui Dumnezeu. El nu avea să lase să se întâmple ceva ce eu nu puteam purta. (1 Corinteni 10:13; 2 Petru 1:3)

Inima mea a fost umplută de o bucurie așa de mare, cum nu am mai experimentat niciodată! Nu mă uitam la furtună ci doar la ochii lui Isus. Exact ca Petru când mergea pe apă. Dumnezeu îmi putea salva copiii și pe mine.