Cum pot sluji cu un trup slab?

Când eram mai tânără, înainte să fiu căsătorită și să am copii puteam să-mi folosesc capacitatea trupului meu pentru a sluji în biserică. Puteam participa la strângeri de bani, să ajut la școala duminicală, la clubul de activități, să lucrez cu tinerii, să prestez muncă voluntară și multe altele. Dar după patru sarcini dificile și o perioadă dificilă cu depresie postnatală, nu mai eram suficient de sănătoasă nici fizic dar nici psihic pentru a putea face oricare dintre aceste lucruri. Nu am un diagnostic de cancer sau vreo boală cunoscută, ci pur și simplu am un trup mai slab. Ceilalți când se uită la mine nu văd neaparat slăbiciune. Aici trebuie să fiu credincioasă în fața lui Dumnezeu și să pot purta eventualele reproșuri care pot veni. Poate părea că sunt leneșă, atunci când nu mă înscriu la diferite activități.

A fost interesant să-mi găsesc calea, când e nevoie atât de mare de oameni care să ajute și să slujească. Văd necesitatea ajutorului săptămânal - necesitatea de lucrători care să se ridice și să acopere lipsurile, dar totuși, fizic nu pot să acopăr acele nevoi. Inima mea dorește total! Vreau să particip, iar, pentru o vreme, am dat tot din mine ca să pot să particip și eu, dar ulterior, Duhul mi-a vorbit, iar soțul meu mi-a confirmat-o cu îndemnuri la timpul potrivit, că era nedrept să procedez așa.

Faptele pe care Dumnezeu mi le-a pregătit

Ieșisem din zona mea de har, deviasem de la acele fapte pe care Dumnezeu mi le pregătise și începusem să fac fapte moarte. Atunci Dumnezeu nu putea să binecuvinteze faptele mele. În plus, familia mea suferea, pentru că eu îmi epuizam toată puterea și energia în alte lucruri. Lor le rămânea doar o mamă obosită și extenuată care nu-și putea îndeplini sarcinile de acasă, iar în plus, mai eram și fragilă emoțional.

Am învățat că este ușor să mă gândesc că dacă fac fapte bune exterioare și ceilalți le văd, atunci mi-am îndeplinit partea mea. Dar toate acele fapte pot foarte bine să fie fapte moarte; fapte care sunt făcute doar ca oamenii să recunoască și să îmi confirme că eu lucrez, iar astfel eu primesc ceva cinste. E necesară o privire către motivele acțiunilor mele și o judecată despre cum și de ce fac lucrurile pe care le fac și o revizuire a relației cu Isus, pentru a găsi faptele pregătite pentru mine.

Cum ar fi fost dacă Pavel nu și-ar fi folosit timpul lui din închisoare pentru a scrie bisericilor, ci rămânea blocat în faptul că el este înlănțuit și nu ar mai fi împărtășit evanghelia, făcând ucenici și învățând bisericile? Nu am mai fi avut acum scrisorile lui, care sunt un ajutor enorm pentru noi.

Aceasta este o luptă încă se duce în interiorul meu - să găsesc faptele pe care Dumnezeu mi le-a pregătit. „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:10. Indiferent că sunt acasă spălând rufele într-un spirit bun, sau dacă satisfac nevoile copiilor mei, sau dacă sunt camera mea, rugându-mă pentru cei care îndeplinesc sarcinile fizice și cei care poartă răspundere, eu nu sunt o binecuvântare mai inferioară și sarcina mea nu este mai puțin importantă decât cele exterioare.

Dumnezeu nu se bazează pe puterea mea fizică, mentală sau emoțională pentru a-I îndeplini lucrarea Sa, ci când sunt credincioasă la locul meu și sunt ascultătoare ca să continui să rămân acolo, îndeplinind faptele pe care El mi le-a pregătit, atunci lucrarea Lui mai mare este îndeplinită. Indiferent de ce reprezintă aceste fapte, eu știu că atunci când rămân în zona mea de har, El îmi va da toată puterea de care am nevoie pentru a le îndeplini.