Cum singurătatea și-a pierdut stânsoarea asupra mea

În mijlocul adolcenței, eram activă în toate felurile. Iubeam sporturile, eram întotdeauna ocupată la muncă și eram foarte implicată în activitățile de la biserica mea. Știam că Îl iubesc pe Dumnezeu și că voiam să fiu un ucenic dar totuși, în mijlocul la toate astea, mă simțeam incredibil de singură în interior.

Mă simțeam de parcă nu aveam prieteni. Mă gândeam „De ce eu? Toți au un prieten care e întotdeauna acolo; de ce nu permite Dumnezeu asta și pentru mine?” Deseori râdeam sau aveam pe buze un zâmbet, așa că deși eu mă simțeam goală pe interior, nimeni nu știa că eu sunt așa de singură.

Am realizat după ceva vreme că încrederea de sine căzuze, încrederea mea era jos, și eram periculos de ocupată cu mine si cât de groaznică părea viața mea. Mi-am construit un zid de resemnare care m-a făcut să fiu oarbă la nevoile tuturor mai puțin ale mele. Și, deși am recunoscut că zidul acela era acolo, nu știam ce să fac.

„Tu trebuie să te oprești din a trăi pentru tine!”

Într-un weekend, grupul de tineri din biserica mea s-a adunat la niște activitati iar eu mi-am forțat picioarele și am mers și eu. Dar, nu a durat foarte mult și m-am văzut stând singură. Unul dintre lucrătorii mai în vârstă pe care îl cunoșteam și iubeam a văzut tristețea din spatele zâmbetului meu și s-a așezat lângă mine. Eu mi-am deschis ușa inimii și i-am spus ce mă neliniștea. El a ascultat atent și a zâmbit cald la povestea mea „Eu nu am prieteni.”

Ceea ce mi-a spus m-a lovit tare și sunt cuvinte care le voi purta cu mine și pentru care sunt mulțumitoare: „Lucy, tu trebuie să te oprești din a trăi pentru tine și dă-ți viața pentru ceilalți. Vei vedea cât de fericită te va face Dumnezeu.”

În adâncul meu, știam că avea dreptate; știam că eu trebuia să mă schimb, nu altcineva. Iacov 1:14 spune că fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit; trebuie să fac ceva în legătură cu așteptările mele și simțurile de nemulțumire care provoacă neliniște, indiferent de cum mă tratează ceilalți. În acea noapte, m-am pus pe genunghi și m-am rugat serios la Dumnezeu. M-am rugat ca El să-mi deschidă ochii, să îmi dea o dorință să ajut și să binecuvântez pe ceilalți și ca El să mă facă fericită.

Pot să spun sincer că viața mea nu a mai fost la fel, de atunci.

O luptă conștientă

În loc să permit gândurilor mele să se învârtă numai în jurul meu și în jurul situației mele, am decis să încep să trăiesc pentru ceilalți. Am început, în gândurile mele, o luptă conștientă împotriva gândurilor de singurătate, descurajare și autocompătimire și, în loc, am lăsat pacea lui Dumnezeu să domnească în inima mea. (Coloseni 3:15) De fiecare dată când un gând negativ venea, mă imaginam cum îi închid ușa în nas așa încât să nu aibă putere sau să primească putere asupra mea.

Pe lângă faptul că mă luptam cu aceste înclinații din interiorul meu, am devenit activă și în lucrurile practice pe care le puteam face. În seara aceea m-am rugat la Dumnezeu ca El să-mi deschidă ochii pentru nevoile celorlalți și exact asta a făcut!

Treptat, am început să văd oameni din jurul meu care se simțeau singuri sau nelalocul lor și care ar fi avut nevoie de mine ca prieten sau ca ajutor. Foloseam ceea ce aveam, să o fac bine pentru ceilalți în lucrurile mici, lucruri zilnice: să îi duc cu mașina undeva, să cumpăr ceva pentru copii și întotdeauna, cum cineva îmi venea în minte, îmi luam timp să mă rog pentru ei. Am făcut ce am putut să îi fac pe ceilalți fericiți, iar ca rezultat, am devenit și eu fericită.

Bucuria pe care am primit-o nu a venit într-un mod instantaneu, ci în timp.

O nouă stare de spirit

După ce am practicat asta timp de câteva săptămâni, am ajuns la sfârșitul unei zile pline și am realizat că nu am cedat niciodată în fața autocompătimirii și nu am pierdut timpul gândindu-mă obsesiv la problemele mele. Dumnezeu mi-a schimbat starea de spirit și a început cu adevărat să-mi pese de ceilalți. Cei cu care am petrecut timp și pentru care m-am rugat mi-au devenit prieteni, fără ca eu să realizez asta. Și astfel, singurătatea a dispărut; nu mai avea o strânsoare asupra mea.

Azi, situația mea este așa de diferită. Înainte, eram disperată să am prieteni, și autocompătimirea mă trăgea în jos. Dar odată ce m-am oprit din a mă concentra doar pe mine și am început să îmi folosesc timpul pentru lucrurile care într-adevăr au însemnătate, am fost în stare să creez prietenii de durată cu cei din jurul meu. Dumnezeu mi-a deschis ochii pentru lucrurile pentru care eram oarbă, și acum gândurile mele nu mai sunt bazate pe „mine, eu și mie”

Asta nu înseamnă că după aceea totul a mers ca pe roate. Satan a venit înapoi de mai multe ori și a încercat să mă ducă înapoi în locul întunecat unde eram la început. Dar, i-am rezistat; am ales să-mi pese pentru oamenii din jurul meu, și să fiu o binecuvântare și prietenă pentru ceilalți. Am ținut cuvântul lui Isus despre dragoste în fața ochilor: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Ioan 15:13

Ca rezultat, El m-a binecuvântat mai mult decât pot exprima! Am prieteni credincioși și de încredere foarte mulți la număr. Ei sunt oameni care întotdeauna au fost prezenți la nevoie, dar pe care nu am putut fi în stare să îi văd din cauza ochilor mei egoiști și întunecați. I-am găsit când am ales să nu mă mai concentrez pe mine!