Cum știu că acesta este adevărul

Sunt sute de religii și filozofii diferite în lume. Cum pot ști care este cea „corectă?” Aici este răspunsul pe care eu l-am găsit.

Am fost crescută într-o familie creștină și, de când îmi pot aminti, am crezut că Isus este Mântuitorul meu personal. Acesta nu a fost niciodată un lucru pe care l-am pus la îndoială.

La facultate m-am confruntat cu întrebarea: „Din sute, sau chiar mii, de religii și filozofii din lume, cum știu care este cea „corectă?” Dacă aș fi fost născută într-o familie cu o credință diferită, aș fi crezut și atunci la fel despre credința mea – că este cea „corectă?” M-aș fi pocăit la creștinism? Bibliotecile dețin mii de cărți și scrieri despre religie – prea mult ca să poți să le citești pe toate. Deci, cum pot fi așa încrezătoare în credința mea?”

În Evrei 13:7 scrie „…uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” Mi-a venit în minte ce desparte credința mea sunt rezultatele.

Am început să mă gândesc la oameni care au avut un creștinism conștient și vizibil în viață. Ei au avut „un duh dătător de viață.” (1 Corinteni 15:45) Ochii lor emanau pace interioară, bunătate, încredere și dragoste. Erau persoane cu care doreai să petreci mult timp.

„Și eu vreau să fiu ca ei!” m-am gândit. „Și eu vreau să fiu plină de recunoștință și bunătate, în loc să fiu amară, nemulțumită și mânioasă. Vreau să am un „duh dătător de viață.”

Acesta este răspunsul meu! Aleg calea care mă duce la rezultatele dorite.

Credința mea simplă din copilărie m-a purtat prin mulți ani, deși știam mereu că răspunsul trebuie să fie mult mai profund. Oameni de multe convingeri ajung la un nivel de pace, unitate, bucurie, dar eu am simțit că am fost provocată să caut răspunsuri la întrebările mele. La un curs de facultate, profesorul a afirmat că „toate religiile sunt la fel.” Din natură nu am putut fi de acord cu o așa afirmație. Cum putea cineva cu un devotament sincer pentru o credință, oricare ar fi fost ea, să accepte o asemenea stare? Care mai este sensul să crezi în ceva dacă nu ești convins că acel lucru este cel adevărat și corect? Mi-am luat puțin timp și am reflectat la această idee. Ce face, de fapt, credința mea superioară celorlalte convingeri? Răspunsul a apărut ca un fulger din cer. Simplu, dar foarte direct și la subiect.

Plinătate de virtuți – este posibil?

În Eclestiastul 3:11, scrie: „El a pus veșnicia în inimile lor.” Dumnezeu ne-a creat cu o dorință de a căuta adevăr și eternitate. De-a lungul anilor, oameni treji d.p.d.v. spiritual, au urmărit să atingă acele două ținte. De aceea observăm în majoritatea realigiilor o tendință comună de a căuta bunătate, pace, finețe, armonie, dragoste șamd. Căile către aceste lucruri sunt altruismul față de cei din jur, meditație, sacrificii și multe alte acțiuni; și este clar că oamenii care se devotează de a căuta virtuți, le obțin până la un anume grad. Totuși, deși mulți se apropie, nimeni – nici măcar cei mai mari profeți, înțelepți și învățători nu au reușit să obțină singuri plinătatea virtuților și unitate perfectă cu Dumnezeu.

Deci ce are de oferit creștinismul nealterat, care face posibil tocmai aceasta? Cum primim noi puterea, ca creștini și urmași ai lui Hristos, să avem un „duh dătător de viață,” unul care este în mod constant eliberat de poftele și tendințele păcătoase?

Dumnezeu S-a uitat la creația Lui și a văzut chinul lor. Prin Moise, El a dat poporului Său, evreilor, legile, care i-au ajutat să pună răul la respect. Totuși, chiar și Legea nu putea să termine cu rădăcina problemei – poftele din interior. (Romani 8:3, Evrei 7:19). De aceea, El Și-a trimis Fiul, Isus – Cel care a venit ca om, cu aceeași natură umană ca noi toți (Romani 8:3, Timotei 3:16, Evrei 2:14) și avea și Duhul lui Dumnezeu să-L călăuzească și să-L ajute. (Luca 3:22, Luca 4:1, Luca 4:14,18) Cu puterea Duhului Sfânt, Isus a fost primul om ca să biruie în totalitate rău.

Hristos a venit cu ceva nou! El a arătat ucenicilor Săi calea către Dumnezeu: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23. Nu doar să se lepede de sine, ci să-și ia și crucea. Această cruce zilnică nu reprezintă moartea lui Hristos la Golgota, ci este procesul zilnic unde eu, personal, îmi iau crucea proprie, adică omor păcatul oricând sunt ispitită la rău – îmi răstignesc propriile pofte și plăceri, exact ca El. (Galateni 5:24).

Ucenirii lui Isus au realizat că Isus are răspunsurile de care ei aveau nevoie, de aceea ei au devenit neliniștiți când le-a spus că îi va părăsi. Ucenicii știau că nu puteau să se descurce singuri. Dar Isus le-a explicat că trebuia să plece căci atunci când se urca la Tatăl, putea să trimită „Ajutorul” – Duhul Sfânt. (Ioan 14:26, 15:26, 16:7, Fapte 1:8). Acest lucru s-a întâmplat – ei au primit Duhul Sfânt și, implicit, și puterea asupra răului, mai mult decât au simțit și experimentat până atunci. (Fapte 2)

Deci acesta este răspsul! Așa poate creștinismul ajuta, unde alte încrederi și filozovii cad în nisip: Mai întâi Isus a pavat calea crucii; apoi, El ne-a dat Duhul Sfânt în interiorul nostru – puterea de a birui păcatul, cel care ne separa de Dumnezeu. Au început să-mi dea lacrimile când am început să cuprind magnitudinea acestei descoperiri. În loc de situația în care omul încearcă din răsputeri, fără să obțină unitatea cu Dumnezeu, pe care o dorește, Isus mi-a arătat calea, și mi-a dat Ajutorul, Duhul Sfânt, ca să nu fiu singur.

Deodată, scripturile prind viață. Pavel scrie în Coloseni, „…Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.” (Coloseni 1:26-28). Nu trebuie să încercăm să ajungem la Dumnezeu singuri și în puterea proprie; nu, ci Îl avem pe Hristos în noi! Către ce scop? Ca să ajungem desăvârșiți în Isus Hristos, exact cum El este desăvârșit!

Nu mai urmez o „credință oarbă”

Să spui că toate religiile din lume sunt la fel înseamnă să disprețuiești suferințele și moartea lui Isus pentru noi. Ar fi același lucru cu a spune că El nu trebuia să facă asta, că noi am fi putut ajunge la Dumnezeu și singuri – dacă am fi făcut destule fapte bune, dacă am fi urmat regulile corecte, dacă am fi meditat și sacrificat destul. În acest scenariu, Hristos ar fi murit degeaba! (Galateni 2:21, Evrei 7:11, 18-19).

Ce ironic, totuși, faptul că, deși Hristos este răspunsul la toate nevoile lumii, chiar mulți creștini nu Îl înțeleg. În realitate, puțini creștini umblă pe calea Lui, accesând puterea Duhului Sfânt – care face posibilă înaintarea! Din acest motiv, oamenii îi disprețuiesc pe creștini, și dau din cap, concluzionând că adevărul trebuie să fie în altă parte. Mulți creștini sunt biruiți de lăcomie, zgârcenie, nemulțumire, ură, judecată, etc. Chiar din zilele apostolilor, oamenii începuseră să devieze, ajungând legați de reguli, filozofie, libertate falsă și multe altele. În 2 Corinteni 11:3, Pavel i-a avertizat să nu ajungă corupți și deviați de la simplitatea din Hristos. Calea este atât de simplă, dar, în același timp, dificilă, pentru că necesită predarea voii proprii. Niciun grad de teologie inteligentă sau filozofie nu pot sări peste poarta cea strâmtă. (Matei 7:13-14) Cum Isus spune în Ioan 14:6: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Pavel scrie „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 1:18, 22-24.

Pentru mine, asta nu reprezintă teorie și teologie, ci viață. Am trăit personal cum Duhul Sfânt îmi dă puterea de a birui natura mea păcătoasă. La început, am acceptat adevărul în credință oarbă după ce verificam „roadele umblării lor,” dar acum, în timp ce continui să practic ce Duhul Sfânt îmi arată, încep să „gust cât de bun este Domnul.” Psalmul 34:8.

Eu nu pretind că Îl înțeleg pe Dumnezeu – Creatorul, cu mintea mea mică, dar sunt convinsă total că am găsit calea către El. Cu cât mai mult merg pe această cale, cu atât mai bine încep să-L cunosc pe Dumnezeu și El îmi dezvăluie ce trebuie să omor pentru a deveni ca Hristos. Deci, ca apostolul Pavel, pot spune cu încredere:  „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.” Filipeni 3:12.