De ce ar trebui să iert pe cineva căruia nu îi pare rău?

Poate fi destul de greu să ierți pe cineva când își cere iertare.

Lucrurile dușmănoase sau neatente pe care unii oameni le spun și fac îmi pot apărea din nou și din nou în gânduri atunci când mă simt obosit, apăsat sau când sunt plin de autocompătimire. Și totuși, dacă își cer iertare atunci știu că ar trebui să-i iert pentru că pot aprecia faptul că s-au smerit. Și mai important, pentru că Isus a spus: „Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.” Luca 17,4

Dar, dacă ei nu cred că au zis sau făcut ceva greșit? Sau, dacă ei știu, dar nu le pasă? Poate că eu abia reușesc să-i iert pe ceilalți când își cer iertare, dar raționamentul uman îmi spune că oamenii care nu vor iertarea nu o merită.

Totuși, aici sunt șase motive foarte bune să-i ierți pe cei cărora nu le pare rău.

1. Dumnezeu totuși îmi spune să o fac

Citim în 1 Petru 3,8-9 că noi ar trebui să fim „…miloşi, smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.”

Iertarea mea nu depinde de faptul că celuilalt îi pare rău sau nu. Dumnezeu totuși îmi cere să iert. Aceasta este o poruncă. În plus, dacă noi nu iertăm atunci nici Dumnezeu nu ne poate ierta, chiar dacă eu mă pocăiesc. „Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6,15 Așa de serios este.

2. Isus mi-a dat un exemplu când a murit pe cruce

Unul dintre ultimele lucruri pe care Isus le-a făcut cât a fost în viață a fost să se asigure că a iertat pe cei care l-au omorât: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Luca 23,34

Și noi suntem chemați să fim ca El. Ucenicii iau asta serios.

3. Așa ca viața mea să nu fie stricată de amărăciune și resentimente

Ce bine pot să fac dacă gândurile mele sunt pline de resentimente? Dumnezeu nu mă poate folosi. Dumnezeu nu mă poate binecuvânta. Resentimentele îmi acresc gândurile și duhul. Mă fac necurat. Aici este în totalitate responsabilitatea mea să schimb ceva și nu a celui care mi-a greșit.  „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.” Evrei 12,14-15

4. Iertarea îmi dă putere în duh

În 1 Timotei 6,11 spune „Dar tu … fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.”

Când fac asta atunci îmi „exersez simțurile” să deosebesc între bine și rău. (Evrei 5,12-14) În felul acesta învăț. Intru în situații și mă duc la Cuvântul lui Dumnezeu să aflu cum ar trebui să răspund, pentru că raționamentul și înțelesul meu depre ce este corect, este greșit. Este greșit pentru că întreaga mea natură omenească este stricată de păcatul care a venit odată cu căderea. Uneori este așa de șiret încât nici nu îl recunoști. Dar este acolo, și eu trebuie să trec prin procesul de a îl căuta, a îl recunoaște și a îl lepăda. Acest mod de viață, să aplic Cuvântul lui Dumnezeu în loc să-mi urmez raționamentul omenesc, îmi dă putere și este un triumf al binelui asupra răului. (2 Corinteni 2,14)

5. Majoritatea oamenilor nu înțeleg însemnătatea a ceea ce ei fac

Dacă oamenii ar fi înțeles că ceea ce ei spun și fac celorlalți are un impact asupra relației cu Dumnezeu, și că le influențează fericirea pentru toată veșnicia, atunci s-ar fi străduit să fie mai buni, mai drăguți, mai iubitori. Ei ar cere de la Dumnezeu ajutor să trăiască într-un mod mai bun. Dar majoritatea oamenilor nu au această relație cu Dumnezeu și trăiesc doar uitându-se la ceea ce au în față, nu la veșnicie. Trebuie să-i iert pentru că, cum Isus a spus, ei nu știu ce fac…

6. Pentru că și eu sunt vinovat

Eu sunt o ființă umană și pot supăra sau ofensa pe alții. Dacă nu am spus sau făcut ceva în mod intenționat să ofensez atunci pot avea o conștiință curată, dar asta nu înseamnă că nu am supărat pe cineva prin ceva spus din neatenție (sau prin ceva ce nu am spus). Nu am nicio idee ce cred oamenii despre mine, cum îi influențez pe ceilalți, de greșeli pe care le-am făcut neintenționat. Isus a spus „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra…” Ioan 8,7

Eu nu trebuie să îi displac sau judec pe ceilalți care nu își cer iertare, știind că și eu am cu siguranță lucruri pentru care să îmi cer iertare. Isus ne îndeamnă să ne judecam pe noi înșine, să ne cunoaștem motivele și ceea ce este adânc în inimile noastre. Când fac asta, pot să văd cum eu am nevoie de iertare de la Dumnezeu și de la ceilalți. Nu sunt așa de lipsit de vină cum mi-ar plăcea să gândesc.

Și nu, nu este ușor să ierți. Dar, cu cât ascult de Dumnezeu mai mult și citesc ce El spune, cu atât înțeleg cum să reacționez într-un mod evlavios; devine mai ușor. Treptat, îmi pierd perspectiva „omenească” despre ceea ce este corect și greșit și pătrund în modul de gândire al lui Dumnezeu, care este o viață plină de căldură și putere. Eu nu trebuie să fac „dreptate”. Pot să o las în seama lui Dumnezeu.

Și când o las în seama lui Dumnezeu, atunci voi intra în odihnă deplină