De ce este vital pentru fiecare să biruie păcatul
Viața ta depinde de asta.
Viața ta depinde de asta. Vrei să fii o persoană bună; vrei să binecuvintezi; vrei să fii un ajutor, să faci diferența, dar este ceva ce te ține înapoi.
Acest „ceva” te ține departe de viața pură pe care o dorești atât de mult. Te ține să nu ajungi la bogățiile eterne care sunt în Evanghelia lui Hristos. Acest „lucru” cauzează nenorocire și neliniște; este o forță destructivă care își are locuința în natura ta umană. Acesta se numește păcat.
Păcatul și urmările lui
Păcatul te leagă! Din cauza păcatului nu ai abilitatea să fii cu adevărat bun. Tot ce faci și spui este mânjit de propria ta căutare a folosului propriu. Din natură urmărești să îți împlinești poftele și cauți constant cinstea și recunoașterea celorlalți. Nu ești sătul de o astfel de viață?
Biblia spune că răsplata păcatului este moartea. (Romani 6:23) (Moartea – o lipsă totală a vieții). Aceasta este cauzată de faptul că păcatul te separă de Dumnezeu: Creatorul și sursa vieții tale. Păcatul distruge părtășia și duce la corupere și goliciune. Dacă continui să trăiești conform poftelor și tendințelor tale păcătoaes, nu vei ajunge niciodată la putere, bucurie și binecuvântări adevărate – lucruri descrise de Scripturi. În loc, vei fi mereu dependent de plăcerile trecătoare și vei rămâne un sclav sub tot ce oferă lumea. Moarte, întuneric și disperare vor fi caracteristicile vieții tale.
O libertate slăvită!
Dar, lăudat fie Dumnezeu că nu trebuie să fie așa! Nu trebuie să fii legat de puterea păcatului și a morții! Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a creat o cale afară din natura păcătoasă pe care ai moștenit-o de la cădere. El însuși a cucerit păcatul și moartea și te invită să-L urmezi pe această cale: o cale care duce la o libertate slăvită! Vezi că viața ta se pune în joc? Bucurie și pace eterne sunt pe masă! De ce să continui să trăiești după poftele și dorințele tale păcătoase, care conduc doar la moarte și distrugere, când îți poți trăi viața înălțat cu Hristos? De ce să rămâi jos când poți primi viață eternă?
O viață de biruință îți dă libertatea pe care o dorești – de a sluji lui Dumnezeu și celorlalți dintr-o inimă pură și sinceră. Îți dă abilitatea să aduci căldură, bucurie și ajutor celor din jurul tău. Îți dă capacitatea să pui un stop poftelor păcătoase și să reacționezi cu bunătate și puritate în toate situațiile vieții. Trăind această viață de biruință totală peste păcat, vei moșteni toate promisiunile. Vei ajunge la bucurie și pace și vei primi viață veșnică și natură dumnezeiască. Nu vrei asta? Dacă răspunsul tău este da, atunci condamnă la moarte tot păcatul din inima ta, azi! Păcatul nu trebuie să domnească peste tine. Tu ești chemat să birui!
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.