De ce nu pot lucrurile merge în felul meu?

De fapt, ce înseamnă „felul meu” și unde se încadrează acesta în slujba mea înaintea lui Dumnezeu?

Nu urăști momentele cînd lucrurile nu merg în felul tău? Și eu eram la fel. Eram unul care mă plângeam; mă plângeam imediat cum vedeam că lucrurile nu merg în modul în care eu doream. Mă ritam, deveneam invidioasă și chiar mânioasă când lucrurile nu mergeam cum voiam eu.

„Felul meu” este o listă nesfârșită de lucruri și modul în care ele trebuie să se desfășoare – este plină de cereri și așteptări pe care le pretind de la ceilalți oameni și așteptările pe care le am cu privire la ce trebuie să mi se întâmple mie în diferitele situații ale vieții. „Felul meu” este ego-ul meu. „Felul meu” sunt poftele și dorințele mele. „Felul meu” vine din natura mea omenească păcătoasă. Biblia se referă la această natură omenească ca „firea”. În Romani 8:8 scrie. „Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.” Nu pot fi plăcută lui Dumnezeu dacă trăiesc conform dorințelor din fire sau dacă trăiesc după „felul meu”. Adevărul este că „felul meu” nu se potrivește nicăieri în viața mea dacă eu vreau să slujesc lui Dumnezeu.

Calea lui Dumnezeu este total opusă „căii mele” și ceva trebuie să se schimbe drastic dacă vreau să fac lucrurile în felul lui Dumnezeu în loc să le fac în felul meu.

Isus I-a spus lui Nicodem, „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3) Nicodem știa că oamenii, fizic, nu pot fi născuți din nou și nu înțelegea ce încerca Isus să spună. Isus I-a explicat despre noua naștere în Duhul. Când îmi predau viața mea lui Dumnezeu, predându-mă complet, sunt născut din nou. Fac o decizie conștientă să încetez a mai trăi conform „căii mele”. Scot din funcțiune „omul cel vechi” – mintea de a sluji și de a trăi conform păcatului din firea mea pământească. (Efeseni 4:22 și Romani 6:6) Aceasta înseamnă că nu mai cedez cererilor și așteptărilor egoiste ale firii mele. Atunci sunt liber să slujesc lui Dumnezeuși să găsesc voia Lui pentru viața mea și Dumnezeu îmi trimite Duhul lui Sfânt ca să mă instructeze și să mă îndrume – să mă învețe diferența dintre „calea lui Dumnezeu” și „calea mea”, și să îmi dea puterea ca să Îl ascult! (Romani 8:11-15)

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.” (1 Petru 4:12-13)

Suferința nu are sens conform simțurilor și gândirii mele umane, dar tocmai prin suferințele lui Hristos – răstignindu-mi poftele și dorințele mele (voia mea) – voi primi slava și bucuria care durează veșnic.

În mijlocul fiecărei situații, Dumnezeu încearcă să îmi arate ceva. De exemplu, când mi se strică mașina e clar că lucrurile nu sunt conform „felului meu”. Dar voia lui Dumnezeu este total diferită de ceea ce eu vreau din înțelegerea mea omenească. Poate El vrea să vadă mândria mea: cum eu cred că am control în viața mea, și că sunt rapid să devin nerăbdător și amar. Când eu conștient aleg să rămân tăcu în acea situație, fără să cedez mâniei și gândurilor amare, atunci sufăr în fire, deoarece nu o las să-și facă de cap. Totuși, eu primesc în schimb ceva de valoare eternă. „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10) „Suferința” nu este faptul că mașina mea s-a stricat, ci faptul că eu nu cedez înclinațiilor firii mele („felului meu”). În loc să mă plâng, birui păcatul care locuiește în natura mea omenească și sunt eliberată de el!

Cu nădejdea de a fi eliberat tot mai mult, înaintez cu forță bucurându-mă în toate circumstanele pe care viața mi le aduce. Pot începe să văd viața mea zilnică exact ca apostolul Pavel: „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18) Această gândire îmi va aduce o bucurie pe care „calea mea proprie” nu mi-ar fi putut-o da vreodată!