De ce permite Dumnezeu suferința?

De ce nu intervine Dumnezeul cel Atotputernic să oprească durerea și suferința din această lume?

De ce permite Dumnezeu suferința?

Cum poate un Dumnezeu, care este plin de dragoste și are toată puterea, să permită suferință pe pământ? Nu poate El să intervină și să creeze o lume în care nu există suferință? Nu poate El alunga durerea?

Aceasta este o întrebare dificilă și foarte comună. Ca să înțelegem ceva din întrebările care sunt pe această temă, trebuie să ne uităm la întregul plan al lui Dumnezeu.

La început, Dumnezeu a creat o lume fără suferință. Acesta era cerul pe pământ înainte de cădere. Toți îngerii și tot ce fusese creat trăiau în armonie cu Dumnezeu. Era pace, bucurie, perfecțiune. Era exact cum Dumnezeu Și-a dorit.

Totuși, Satan, unul dintre îngeri, a ales să se opună la asta și să-și creeze propria lui cale. El s-a înălțat, imaginându-și că poate fi egalul sau chiar superiorul lui Dumnezeu. Acesta a fost primul păcat care a cauzat separare dintre Dumnezeu și Satan. Calea lui Satan era în afara binecuvântării lui Dumnezeu, și, prin urmare, blestemată.

Creația lui Dumnezeu era perfectă. Adam și Eva, primii oameni care au primit o voie liberă, dar ei erau curați și, de aceea, aveau contact direct cu Dumnezeu. Satan era plin de răutate și voia să distrugă această armonie. Părerea lui era că, dacă oamenilor li se dă o voie liberă, ei vor prefera să păcătuiască, în loc să-L asculte pe Dumnezeu. Dumnezeu putea să-i închidă gura sau să-i schimbe complet părerea, într-un mod forțat, dar El are mult prea mult respect pentru voia liberă, chiar și pentru cei care aleg să nu-L asculte. Așa că, în loc să-l forțeze pe Satan înapoi la lumină, Dumnezeu a trebuit să dovedească un lucru: calea păcatului conduce doar la suferință.

Cauza suferinței pe pământ

Când Dumnezeu a creat pământul, intenția Lui a fost ca acesta să fie o extensie a păcii și armoniei din cer. Dar, lui Satan i s-a permis accesul pe pământ și el a ispitit-o pe Eva în Grădina Eden. Când Satan i-a oferit Evei alegerea de a urma calea lui Dumnezeu sau calea păcatului, Dumnezeu spera din inimă ca ea să aleagă calea Lui. Tot ce El dorea era ca oamenii să fie fericiți și El știa că singura soluție era ca ei să fie ascultători. Din păcate, ea a ales să asculte de calea lui Satan – calea blestemului și ea l-a convins pe Adam să facă la fel. Datorită respectului său imens pentru voia liberă, Dumnezeu a trebuit să facă un pas înapoi și să-i lase pe Adam și Eva să sufere consecințele acțiunilor lor.

Toată suferința, toată durerea și fiecare lacrimă picată pe pământ a fost un rezultat direct sau indirect al păcatului. Chiar și dezastrele naturale au loc din cauză că pământul a fost blestemat. (Vezi Romani 8:20-21). Păcatul a pătat totul. Și a devenit din ce în ce mai rău, odată cu trecerea timpului. Când o persoană păcătuia, ea secerea suferință, cei din jurul ei sufereau, pământul însuși suferea. Chiar și natura a fost mânjită de blestem – ea a primit spini și pălămidă. Asta nu a fost o scăpare de mânie a lui Dumnezeu, trecând peste granțe cu pedeapsa, ci a fost doar o urmare naturală a legilor lui Dumnezeu, făcute cu mult înainte de a crea pământul. El știa că păcatul aduce cu sine suferință. De aceea El încearcă atât de mult ca să ne facă să nu păcătuim.

De ce nu face Dumnezeu nimic să oprească suferința?

Dumnezeu ar putea oricând să oprească suferința. Și-ar putea întinde mâna și ne-ar putea salva din durere. Până la urmă, El este Atotputernic. Dar dacă ar face asta, nu ar putea niciodată să dovedească fără nicio îndoială că Satan nu are dreptate. Păcatul cauzează suferință. Dumnezeu știe asta. Acum El vrea s-o dovedească întregii creații.

Este trist pentru Dumnezeu să-Și vadă creația cum suferă. El dorește să se încheie; abia așteaptă să Își întindă mâna și să ne-ajute. Scopul final al lui Dumnezeu este să oprească suferința pentru veșnicii. El vrea ca toată creația Sa să co-existe într-o armonie la fel cum era la început. Dar, de data asta, El trebuie să se asigure că nimeni nu va aduce păcat în creația nouă. De aceea trebuie să arate, peste orice umbră de îndoială, că păcatul este singurul lucru care duce la nenorocire și suferință. Iar ca să obțină acea dovadă, El trebuie să joace după regulile pe care El însuși le-a stabilit.

Scopul lui Dumnezeu cu creația

Scopul lui Dumnezeu cu noi nu este ca să dovedească faptul că păcatul aduce suferință. Ci, mai important, este să arate că o viață fără păcat aduce bucurie, pace și armonie.

Da, mie … mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Efeseni 3:8-11.

Aceasta este epitoma planului lui Dumnezeu cu omenirea, lovitura finală împotriva lui Satan. Trimițându-Și propriul Fiu pe pământ, ca om, El a putut să dovedeacă tuturor că era posibil să-l birui pe Satan și minciuna lui. Ca om, Isus a fost ispitit în orice fel, ca noi, dar în fiecare circumstanță El a ales să facă voia lui Dumnezeu în locul voii Sale proprii. Astfel el nu a păcătuit niciodată. (Evrei 4:15, Evrei 5:7-9) Când Isus a fost crucificat, a strigat: „S-a terminat!” și biruința a fost totală. Satan nu a putut niciodată să capete controlul asupra spiritului lui Isus, iar acesta s-a putut întoarce la Dumnezeu perfect și plin de natură dumnezeiască.

Dar nu s-a oprit acolo. Isus a făcut așa ca să poată arăta calea pentru alții. Acum, Dumnezeu formează o Mireasă pentru Isus Hristos care, printr-o viață curată și sfântă, ca cea a lui Isus, să arate că biruința asupra păcatului aduce pace adevărată și bucurie eternă. Aceasta este Biserica prin care înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu va fi arătată la toată creația.

Iar această bucurie nu este o răsplată pe care o primim în eternitate, ci ea începe acum.

Deci, chiar dacă Dumnezeu trebuie să lase pământul să secere răsplata păcatului, de fapt, El este mult mai interesat ca cei care Îi slujesc Lui să secere răsplata lor.

„Suferința din fire”

Toți suferă. Iar suferința primită de o persoană pe pământ nu este necesar proporțională cu cantitatea de păcate pe care le-a comis. Totuși, ucenicii lui Isus Hristos, slujitorii de primă clasă ai lui Dumnezeu, știu cum să folosească suferințele în avantajul lor.

În 1 Petru 4:1 scrie: Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul Suferința fizică în sine, în mod evident, nu oprește păcatul. Ba chiar din contra, când oamenii experimentează durere și tragedie, păcatul din ei se arată, iar ei sunt ispitiți să fie mânioși, amari și descurajați. Dar un ucenic face ce a făcut Maistrul său – Isus: ia aceste gânduri, le neagă și le omoară. Iar acea mică parte de păcat care a apărut, moare. Aceasta se numește „suferință în fire”, pentru că împiedicarea firii ca să-și împlinească plăcerile este același lucru cu negarea propriei noastre voințe, iar acest lucru este dureros. Asta a făcut Isus când a fost pe pământ și asta este voia lui Dumnezeu pentru noi. Totuși, rezultatul este că păcatul este biruit și este înlocuit cu virtute.

Când suficienți oameni au ales conștient să sufere în fire, în loc să păcătuiască și să sufere consecințele acelui lucru, atunci Dumnezeu va putea, în final, să-i spună lui Satan: „Vezi, calea ta nu funcționează. Păcatul conduce doar la suferință, dar unii oameni aleg calea mea. Ei aleg să nu păcătuiască. S-a dovedit dată după dată, iar craca de sub picioarele tale este tăiată!”

Și atunci va fi o judecată.

Eternitate

Îți poți imagina urgia lui Dumnezeu asupra lui Satan, după ce S-a abținut toate aceste mii de ani – acum a ajuns, în sfârșit, ziua judecății. După ce Satan a forțat mâna lui Dumnezeu, Creatorul a trebuit să-Și privească creația suferind an după an, secol după secol. A așteptat cu multă răbdare ca oamenii să se întoarcă la El și să asculte de voia Lui, ca El să poată eradica păcatul pe termen lung.

Dar, în final, va veni timpul de pace. După ce s-au spus și făcut toate lucrurile, Satan va fi aruncat în marea de foc, iar toată suferința, toată durerea și toată nenorocirea va fi alungată pentru totdeauna.

Dacă ascultăm de voia lui Dumnezeu și nu de voia noastră – care este mânjită de păcat, atunci suntem de partea lui Dumnezeu și un instrument la îndeplinirea planului Său. Cu cât mai mult alegem să trăim în ascultare de Dumnezeu aici pe pământ, cu atât mai repede se apropie ziua judecății. Cu cât mai mulți oameni aleg să sufere în fire (să omoare păcatul) și să nu asculte de poftele și plăcerile din ei înșiși, cu atât mai repede Se va întoarce Isus și va încheia toată suferința.

Ce pot face eu?

Este greu să stai și să vezi cum suferința se împrăștie în toată lumea și să nu știi ce să faci. Dar cei care sunt credincioși lui Dumnezeu au puterea și responsabilitatea să ușureze suferința și să facă lumea un loc puțin mai bun acolo unde ei sunt.

Noi putem fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru prin a ne lepădat păcatul care ne ispitește atât de ușor și care cauzează ceartă și nefericire. Când avem tendința să răspundem cu cuvinte dure, putem să omorâm păcatul și să dăm un răspuns blând și bun. Când suntem ispitiți la egoism, putem practica generozitate. Când vedem nedreptate și cruzime, putem fi eroi ai dreptății și compasiunii.

Ne putem și ruga. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.Iacov 5:16. Rugăciunea este o armă incredibilă împotriva întunericului acestei lumi. Dacă ne asigurăm că trăim în dreptate, atunci rugăciunile noastre au putere ca să ajute. Ne putem ruga pentru vindecare, pentru milă. Ne putem ruga pentru cei săraci, cei în nevoie, pentru conducătorii lumii și pentru guvernatori; pentru ca lumina, viața și mila să vină în lume cât de mult posibil. Dumnezeu aude aceste rugăciuni.

Și cu cât mai mult trăim în dreptate, cu cât mai mult omorâm păcatul nostru, cu cât mai mult luptăm împotriva întunericului, cu atât mai repede va veni ziua judecății și tot păcatul și suferința se vor opri pentru veșnicie. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu. 2 Petru 3:11-12.

Acea zi va veni curând – ziua în care Isus Se va întoarce, gata să-Și ia Mireasa cea curată și fără pată – cea care a ales calea lui Dumnezeu în toate.

Și atunci vine momentul fial. Satan va fi legat și aruncat într-un lac de foc pentru tot deauna. (Apoc. 20:10). Niciodată nu va mai putea ispiti pe oameni să-i urmeze calea, cauzând nenorocire și suferință. Atunci Dumnezeu va putea să creeze un cer și un pământ nou în pace, bucurie și armonie desăvârșite pentru toată veșnicia. Fără plânset, fără lacrimi, fără tristețe. Fără ispită, fără păcat, fără ceartă, conflict sau neascultare. Vom trăi împreună cu Dumnezeu, Isus și sfinții. Nu va mai exista niciun gram de suferiță în tot universul vreodată.

În final, totul va fi bine, pentru totdeauna.

Descarcă e-book gratis

Eu sunt răstignit cu Hristos

Scris de Elias Aslaksen

Această broșură este bazată pe ce scrie Pavel în Galateni 2:19-20 «Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aici explică Elias Aslaksen ce înseamnă aceasta. El spune că cititorul poate primi aceeași mărturie despre viața sa, precum Pavel.