De ce vorbesc creștinii mereu despre păcat?

Să înțelegem răspunsul la această întrebare, trebuie să luăm în calcul care este scopul creștinismului?

Când înțelegem asta, atunci vom ști de ce creștinismul vorbește atât de mult despre păcat și nu întemeiază mesajul lor pe „bunătatea din om.”

Vom înțelege și până unde ne duce „bunătatea omului…”

Și vom vedea și că acest mesaj nu este negativ, ci cel mai puternic, mai eliberator și mai pozitiv mesaj pe care lumea l-a auzit vreodată. Și te implică și pe tine și pe mine.

Limitările bunătății omului

Ce este, de fapt, bunătatea oamenilor? Sunt mulți oameni buni care fac mult bine. Există mulți oameni curajoși care fac lucruri incredibile, punându-și viața în joc pentru alții. Există eroi care se sacrifică pentru binele tuturor. Și totuși…

Totuși, chiar și oamenii „buni” își au limitele. Pentru că, indiferent cum sunt oamenii și ce „etichetă” au – eroi, buni, răi – pentru toți va veni un moment în care vor fi egoiști, vor deveni iritați în trafic, sunt deranjați de acțiunile altor oameni, strigă la partenerul de viață, etc.

Am o provocare pentru tine: încearcă, pentru o zi să te gândești doar gânduri bune, să faci doar fapte bune și să spui doar cuvinte drăguțe. Fără nici un cuvânt, gând sau acțiune care este mânjit de egoism, lenevie, invidie, poftă, iritare, mânie, decepție – păcate pe care toți le-am moștenit din natura noastră omenească. Fără nici o excepție. Doar un singur gând de iritație, de egoism sau orice alt lucru rău, și ai eșuat.

Vezi? Nu poți fi bun din natură. Chiar și cele mai bune eforturi ale noastre sunt contaminate de lucruri precum: a vrea recunoaștere pentru ce am făcut.

Oricând păcatul este menționat în zilele noastre, mereu este tratat ca un concept învechit, peste care lumea a trecut cu mult timp în urmă. Totuși, în lumea modernă răul și răutatea și-au păstrat numele și oamenii asociază asta cu criminali, dictatori, pedofili și teroriști. Gândim că răul este ceva la alți oameni, alte guverne, alte lucruri pe care alți oamenii le fac la o scară mai mare. Dar acest rău groaznic pe care noi îl identificăm provine din păcat. Iar păcatul, că ne place sau nu, că-l recunoaștem sau nu, este în fiecare ființă umană, chiar și în cei „buni.”

Isus însuși a avut nevoie de ajutor ca să nu păcătuiască

Isus, când S-a născut în lume, a avut o natură de om, ca noi, care se manifestă prin păcat; de aceea El a trebuit să fie „uns cu Duhul Sfânt și putere” (Fapte 10:38), și a trebuit să strige după ajutor la Dumnezeu cu „strigăte mari și lacrimi,” (Evrei 5:7), când Și-a întâlnit firea proprie, deși El făcea doar bine. Lupta Lui era să păzească lucrarea pe care Dumnezeu L-a trimis s-o facă, ca nici un fel de păcat să nu intre în inima Sa.

Binele pe care Isus l-a făcut a fost uns de Dumnezeu, nu ca faptele noasre omenești „bune.”

Este total posibil să obții biruința lui Isus aici pe pământ

Scopul creștinismului este ca noi să devenim ca Hristos, Cel care „nu a făcut păcat și în gura căruia nu s-a găsit vicleșug.” (1 Petru 2:22) Chemarea noastră este să primim natură dumnezeiască, nimic mai prejos de asta! (2 Petru 1:4). Și este important să înțelegem: noi nu primim natură divină când părăsim trupul și ajungem în cer, ci noi primim natură dumnezeiască urmându-L pe Isus, Cel care a biruit păcatul din firea Sa, puțin câte puțin. Păcatul este înlocuit cu virtuți, natură divină, iar asta are loc în timp ce suntem în viață pe pământ! Dacă ce citești în Noul Testament nu este creștinismul trăit sau aspirat de tine, atunci care mai e sensul?

Așadar, aceasta este concluzia: natura umană nu conduce la natură dumnezeiască.

Chiar când am acceptat pe Isus ca Mântuitor și am primit iertare pentru păcatele noastre, încă mai păstrăm natura noastră păcătoasă, și trebuie să fim curățiți de ea. Isus Și-a luat crucea în fiecare zi și S-a negat pe Sine ca să scape de păcatul din natura Lui omenească, iar noi trebuie să facem același lucru. Dacă încă nu crezi că asta este adevărat, citește Galateni 2:20, Galateni 5:24 și Evrei 12:4.

Este total posibil pentru noi să devenim ca Hristos. Când înțelegem cu adevărat asta, devine foarte normal, pozitiv și eliberator să vorbim despre păcat, pentru a-l recunoaște și a-l omorî. Atunci vom primi putere să facem voia lui Dumnezeu, și nu a noastră. Putere să rămânem tăcuți și putere să vorbim. Putere să dăruim, să iubim, să încurajăm și să respingem.

„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 1:18.