Dragostea Dumnezeiască—este un sentiment?

„Ne vedem mai târziu!”, strig veselă salutând cu mâna din ușa de la intrare. Intru încet în casă, închid ușa și scap un mic oftat de ușurare. Mă rușinez imediat! O fată foarte cumsecade și eu pur și simplu nu îmi place să fiu cu ea—nu știu de ce.

„Ce ipocrită ești!” o voce mică mă ceartă. „Te numești creștin? Creștinii trebuie să-și iubească dușmanii; toți știu asta. Tu nu-ți iubești nici măcar prietenii!”

Să încerc să iubesc nu a ajutat

„Am încercat!”, am strigat tare, într-o tentativă vagă de a reduce la tăcere aceste gânduri neplăcute. Este adevărat—am încercat. Mult timp am făcut eforturi conștiente de a iubi cu adevărat pe oamenii din jurul meu, mai ales pe cei cu care simt că nu am acel „clic”. Nu am evitat de a fi în jurul lor și când ei făceau sau spuneau lucruri care mă provocau ca să devin iritat sau deranjat, am recunoscut că iritația vine din interiorul meu și mă negam pe mine însumi.
Dar nu a ajutat cu nimic. Este adevărat—poate că nu îmi displac atât de mult, dar chiar și după ce m-am lepădat de iritație, tot ce a rămas este un fel de neutralitate față de ei, un spațiu gol privat de orice fel de simțământ. Nu pot spune că mă încântă prezența lor, cu atât mai puțin nu pot spune că-i iubesc.

Cum ne poate Isus porunci să iubim?

Mă cufund obosită într-un fotoliu simțindu-mă deznădăjduită. De ce trebuie să fie atât de greu? Am luat din nou cuvintele cunoscute de pe predica de pe munte a lui Isus unde El ne spune să ne iubim dușmanii.

“Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,” Matei 5:44.

Uitându-mă la verset, mi se aprinde o luminiță. Isus ne dă patru îndemnuri aici, dar pe ultimele trei eu chiar le pot face. Adică, poate fi dificil dacă cineva te înjură, tu să îi binecuvintezi. Este posibil—nu poți spune că este imposibil! La fel și cu următoarele două, le poți face bine fizic oamenilor care te urăsc și te poți ruga pentru oameni chiar dacă ei se poartă urât cu tine.

Dar cum ne poate Isus porunci să iubim pe oameni? Adică, dragostea este un sentiment, o emoție. Controlată în totalitate de sistemul limbic din creier sau ceva de genul. Cum te poți obliga să iubești pe cineva? Îi iubești sau nu—sau cel puțin așa mi se pare mie.

Dragostea este o acțiune

Într-un final mă hotărăsc să vorbesc cu Bernt Stadven, un creștin mai în vârstă pe care îl respect și în care am multă încredere. Îi explic dilema mea și concluzionez prin a spune că nu mi se pare corect ca Isus să poruncească să facem lucruri din afara sferei noastre de control, precum simțurile noastre referitoare la ceilalți.

„Nu, nu, tu ai înțeles total greșit!” spune el entuziast. „Dragostea despre care Isus vorbește aici nu este un sentiment. Este o acțiune, la fel ca toate celelalte lucruri pe care ni le spune să le facem.”

„Serios?”, îl întreb puțin nedumerit, neînțelegând exact ce vrea el să spună.

„Bineînțeles,” răspunde el. „Tu știi ce scrie în 1 Corinteni 13, nu? Este capitolul în care apostolul Pavel descrie câât de divină, sau de dumnezeiască este dragostea. Citește cu atenție—nu se menționează deloc despre vreun sentiment acolo.”

Ascultător îmi deschid Biblia și verific. Așa este, din versetul 4 scrie,

I obediently open my Bible to check it out. Sure enough, from verse 4 it’s written, “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău…” 

„Deci vezi că aceasta înseamnă să iubești pe cineva,” explică Stadven. „Dacă ești prietenos și bun cu oamenii, și nu-i invidiezi și nu ești obraznic față de ei, atunci îi iubești și nu are nici o importanță ce îți spun simțurile tale. Atunci tu asculți porunca lui Isus total și complet.”

Parcă s-a aprins o lumină în capul meu! Asta e ceva ce pot să fac! În tot acest timp am așteptat ca sentimentele să vină ca dovadă că eu iubesc oamenii. Eu vreau să simt că iubesc pe oameni înainte să îmi impun să fiu prietenoasă, îndelung răbdătoare etc. Dar ordinea este exact inversă! Acțiunile pe care le fac pentru că vreau să-i iubes pe oameni sunt dovada că eu chiar îi iubesc.

Îi mulțumesc lui Stadven cu un zâmbet larg și plec cu o nădejde nouă în mine. Acum știu că indiferent cum simt, eu pot să iubesc pe fiecare persoană pe care o știu la fel cum a făcut Isus.

“Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată." 1 Corinteni 13:8-9