Elias Aslaksen: În căutarea după adevăr

El era cel mai bun peste tot, persoana pe care toți voiau s-o imite. Însă el și-a depus demisia.

Elias Aslaksen era cu un cap mai mic decât colegii lui de academie, dar era cu un cap mai mare decât toți la aproape toate disciplinele. Era orator, putea vorbi încât oamenii stăteau ca lipiți de scaune – și aceste lucruri le știa și el foarte bine.

Născut într-o casă înstărită din clasa medie în Kristiania (Oslo) în 1888, el era cel mai bun elev de la academia militară navală și avea note bune la toate disciplinele. Dar în decembrie 1910 el îi trimite o scrisoare de demisie regelui.

«Ia-ți două zile liber și vorbește cu părinții tăi despre aceasta», a fost răspunsul primit. Însă Aslaksen se hotărâse deja. El intenționa să-I slujească lui Isus Hristos total și deplin. O decizie simplă pentru el, dar complet de neînțeles pentru familie și prieteni.

Punctul de întoarcere

Aslaksen cadet.

În 1908 îl întâlnește pe Johan Oscar Smith la bordul vasului «Sleipner». Întâlnirea cu acest om îi schimbă întreaga viață a lui Aslaksen și în următorii ani l-a vizitat în mod regulat pe Smith acasă la acesta în Horten; primise un interes mare de a-l asculta pe Smith. El a fost captat de descoperirile și de înțelegerea pe care Smith o primise de a-L urma pe Isus pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o. (Evrei 10, 19-20). Este ceva complet nou pentru Aslaksen. S-a dovedit că acesta urma să fie începutul unei părtășii pentru toată viața între cei doi.

Johan Oscar Smith este de asemenea surprins. El întâlnise mulți oameni, dar puțini ca Aslaksen. El vede un bărbat neprihănit și nobil care nu-și încalcă niciodată promisiunile.

Pe 30 noiembrie 1910 Johan Oscar Smith îi scrie fratelui său, Aksel Smith, despre Aslaksen:
«El se roagă ca Dumnezeu să lucreze rapid cu el, ca să ajungă la părtășia suferințelor lui Hristos și ca să fie învrednicit de a suferi pentru Numele lui Hristos. Este un bărbat ciudat. El spune că în ultima lună a făcut pași mari în progres, și este adevărat. El este rapid în a învăța lucruri noi și a primit Duhul rugăciunii. Ce va ieși din omul acesta?»

Misionar în China?

Aslaksen acasă în camera de zi. El nu a călătorit niciodată ca misionar în China.

Aslaksen avea simț pentru lucrarea de misiune și pe data de 3 aprilie 1911 el merge la Londra pentru a studia la școala de misionari, cu gândul de a călători ca misionar în Provincia Tsjili din nordul Chinei la sfârșitul studiilor. În timpul cât era în Londra el a ținut mereu corespondența cu Johan Oscar Smith prin scrisori. Într-o scrisoare din 19 mai 1911 Smith îi scrie: «Nu lăsa nici un profesor să-ți fure simplitatea în Hristos… cele mici din Dumnezeu sunt mai puternice decât puterea oamenilor».

«Simplitatea în Hristos». Aslaksen s-a gândit la asta. El compară învățătura lui Smith cu cea care i se predă la școala de misionari. Astfel încheie școala și merge acasă în Norvegia și se stabilește în Hønefoss. Aici a locuit el până în ziua morții cu această credință nezguduită în Cuvântul lui Dumnezeu și simplitatea în Hristos.

Totuși, Aslaksen nu este pasiv ca misionar. Atât local, în Hønefoss și în alte zone ale Norvegiei, cât și în multe țări din Europa Aslaksen vestește Evanghelia cu râvnă mare.

«El sunt Elias Aslaksen din Norvegia, și eu sunt un om fericit – un om foarte fericit.» Așa s-a prezentat Aslaksen în 1956 în Leonberg, Germania, simplu și direct. El tocmai coborâse de pe scena cea înaltă, jos pe podea, la public. Cuvintele simple și adevărate fac impresie adâncă celor care sunt de față în acea zi.

«Neobișnuit de smerit»

Aslaksen era un bun jucător de șah.

Kåre J. Smith, conducătorul actual al bisericii, și-l amintește pe Aslaksen în cartea lui Păstor și Prooroc:

«El era neobișnuit de smerit și mergea jos de tot pentru a împlini ceea ce Domnul și Meșterul lui voia să facă în viața lui și pentru a îndeplini faptele pe care Dumnezeu i le dădea… El era un slujitor al Cuvântului de primă clasă.»

Kåre J. Smith scrie despre un bărbat cu o inimă întreagă, arzător și zelos care căuta adevărul și sâmburele de adevăr din toate punctele pe care le luminează Biblia.

«El a vorbit credința în inima mea. Eu am fost pur și simplu născut din nou sub una dintre vorbirile lui și am primit o putere în viața mea care, de atunci, mereu a fost prezentă.»

Aslaksen este în față la o adunare. El vrea să învețe adunarea ce înseamnă să crezi. Să crezi încât să poți muta munți. El povestește:

«Era o femeie care voia să mute un munte. Muntele era chiar lângă proprietatea ei și ea voia să îl mute. Și ea a spus: «Munte, du-te în mare!» «Eu cred, eu cred, eu cred!», a spus ea. La sfârșit ea a adormit repetând aceste cuvinte: «Eu cred, eu cred, eu cred.» Iar când s-a sculat dimineața era foarte curioasă. Spune asta ceva? Dacă ea ar fi crezut, cum putea ea să fie curioasă? Și a mers la fereastră și muntele era tot acolo. «Da, este exact cum credeam», a pus ea.»

Ascultă fragmentul aici.

Aslaksen conducător

Lui Aslaksen îi plăcea să compare procesul de mântuire cu sportul, și îi plăcea printre altele să joace darts.

În 1943 inima lui Johan Oscar Smiths s-a oprit și într-o clipă părtășia profundă de-alungul unei vieți dintre cei doi s-a încheiat. Cel puțin aici pe pământ. Niciodată n-a fost vreo crăpătură în dragostea dintre Aslaksen și Smith. A fost o sabie strălucitoare pentru adevăr între ei, dar dragostea nu a cedat niciodată.

Aslaksen preia locul de conducător al bisericii, dar la aniversarea a 65 de ani, Aslaksen vorbește într-un mod la care nu te aștepți de la un conducător al unei biserici răspândită în toată lumea:

Eu eram imposibil, eram fără nădejde …

«Eu eram imposibil, eram fără speranță și ei nu aveau nici o nădejde pentru mine. Dar I-a plăcut lui Dumnezeu să se ocupe de un asemenea sărman și Dumnezeu n-a găsit pe nimeni mai slab decât mine. Mulțumesc că m-ai ales pentru a-Ți arăta măreția, puterea și bunătatea. Și pentru ce să nu mulțumesc? Ce am eu pe care să nu-l fi primit? Cinste lui Dumnezeu în cele preaînalte, cinste lui Dumnezeu pe pământ, cinste lui Dumnezeu în adunarea vie a lui Dumnezeu.»

Nu e nimic special cu el – Dumnezeu a făcut o astfel de lucrare în interiorul lui. Așa susținea însuși Aslaksen, și Evanghelia pe care o auzise de la Smith îl l-a condus până aici. Această Evanghelie l-a salvat și a devenit singurul lui interes. De aceea el făcea tot ce putea pentru a putea descoperi altora aceste adevăruri fantastice care și lui i s-au descoperit. Era adevărat ceea ce el spunea: «Noi slujim, nu ca noi să devenim ceva, ci ca ceilalți să devină ceva.»

«Credința în cuvântul vieții …

… este cea mai mare putere care există în univers». La ultima lui adunare, cea de anul nou din Brunstad, Aslaksen are grijă ca aceste cuvinte să fie atârnate în sala de adunare. Cuvintele au fost scrise mari, cu majuscule pe un banner lung de mai mulți metri, ca toți prietenii să-l vadă. Apoi el vorbește despre a păstra taina credinței într-un cuget curat. În primul rând să cred că Cuvântul este adevărat și bun în toate felurile, și apoi să cred că eu personal îl pot trăi.

De la sfârșitul lui ianuarie 1976 sănătatea lui Aslaksen se înrăutățește tot mai rău și el devine, în ciuda râvnei lui crescătoate, nevoit să înceteze atât participarea la adunări, cât și cu lucrarea de misiune. Așa s-au dezvoltat lucrurile timp de două luni, până pe 10 mai, când bătrânul de 88 ani a fost chemat acasă. El a murit în acasă în liniște exact cum o lumânare se stinge.

800 de persoane îi spun adio la înmormântare, fiind cea mai mare înmormântare care a fost în Hønefoss vreodată. 1700 de prieteni se adună la Brunstad în următoarea zi pentru festul de aducere aminte.

Toți îl voiau, dar numai Unul a primit un «da» răsunător din toată inima. În sfârșit Aslaksen a plecat acasă, la El.