Este posibil să-ți păstrezi gândurile curate?

Cum pot rămâne curat în gândurile mele, când multe din ele sunt gânduri sunt involuntare?

„- La ce te gândești?” – Ți s-a pus vreodată întrebarea aceasta când tu te uitai în gol, total indiferent de împrejurările tale? Dar eu nu vreau mereu să împărtășesc ce-mi trece prin minte. Deseori sunt bucuros că este o zonă secretă, unde nicio persoană nu poate vedea. Totuși, este Unul care îmi poate citi gândurile, care privește atent și față de care nimic nu este ascuns. Dumnezeu, Creatorul meu, are acces deplin și este foarte interesat de ce întâmplă în acele locuri secrete.

Problema este că eu nu controlez mereu ce ajunge în gândurile mele. Simțuri, imagini și cuvinte îmi apar în minte fără să fiu anunțat inițial. Aceste gânduri pot fi bune sau rele, pozitive sau negative, constructive sau destructive. Uneori pot fi uimit sau șocat de ce poate să îmi treacă prin cap. Care este sursa acestor gânduri? Ce gândește Dumnezeu despre ele? Mă judecă El pe baza acestor impulsuri involuntare?

Care este sursa acestor gânduri?

Natura umană

Fiecare om de pe pământ a fost născut cu o „fire”. Aceasta este natura umană care a fost stricată când Adam și Eva, primii oameni, au păcătuit. Oamenii, creația cea mai perfectă a lui Dumnezeu, au cedat în ispită și au lăsat păcatul și blestemul care îl urmează să intre în viețile lor. Ca rezultat, gândurile oamenilor s-au întors de la a sluji lui Dumnezeu, la a trăi pentru ei înșiși. Ca om, eu am moștenit o natură, iar aceasta înseamnă că acele gânduri dure, neiertătoare, descurajatoare și rele vin direct din firea mea. Ele sunt o parte din natura mea.

Așa inconfortabilă cum este această introspectivă, cei mai mulți oameni o vor accepta în viața lor într-un final. „Sunt doar un om, până la urmă!” Mulți cred că atâta timp cât aceste lucruri rămân la statutul de gânduri, nu este rău – până la urmă, nu rănesc pe nimeni altcineva. Totuși, Isus Însuși clarifică bine această temă: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” Matei 5:27-28. Cu alte cuvinte, dacă cedezi unui astfel de gând – acesta este un păcat la fel de mare ca acțiunea fizică – chiar dacă consecințele pentru alți oameni nu sunt aceleași. Bineînțeles că aceasta se aplică și la alte păcate precum mânia, critica, invidia și descurajarea, de fapt, orice păcat căruia îi fac loc în gândurile mele!

Cine este adevăratul „eu”?

Aceasta în sine poate părea descurajator – cum pot rămâne curat în gândurile mele, când atât de multe dintre ele sunt involuntare? Pavel ne dă un indiciu când scrie “… Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Romani 7:18-21. De aici reiese clar că este o diferență între mine (firea mea) și mine (mintea sau voia mea de a sluji lui Dumnezeu). Atunci pot întreba: cine este adevăratul „eu”?

Este un conflict între ce vrea mintea mea și ce vrea firea mea. Aici trebuie să îmi pun mai multe întrebări care ar trebui să aibă răspunsuri directe. De exemplu: De ce trebuie ca firea mea și păcatul care locuiește în mine să iasă victorioși? În cine cred – în Dumnezeu sau în firea mea? Este puterea păcatului mai mare decât puterea lui Dumnezeu? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu?

De fapt, citind Biblia, aflu că nu este niciodată menționată înfrângerea decât ca o cădere cauzată de slăbiciunea și lipsa mea de încredere. Biblia spune clar că aceste căderi ar trebui să fie excepții de la regulă. Viața normală de creștin este aceea a unui biruitor – în gânduri, cuvinte sau fapte! Deci cum birui în viața mea de gânduri?

O luptă și un exemplu

În Iacov 1:14:16 citesc că poftele mele (plăcerile din fire) sunt motivul pentru care sunt ispitit. O ispită este o poftă din firea mea care își face simțită prezența, de obicei printr-un gând sau un simțământ. Dar pofta nu trebuie să zămislească și astfel să dea naștere păcatului. Conceperea are loc atunci când mintea mea este de a cord cu firea. Cei doi „eu” se unesc și gândul care inițial începuse ca un impuls involuntar – o ispită – devine păcat, deseori urmat de cuvinte și fapte.

Totuși, întreaga Biblie este o chemare la acțiune: să te împotrivești dușmanului care, în Noul Testament, este păcatul care locuiește în firea mea. A fi ispitit nu este același lucru cu a face păcat, dar să rămână așa, eu trebuie să încep lupta împotriva poftei care a devenit vizibilă.

Poate părea imposibil, dar când Isus S-a întors la Tatăl Său în ceruri, El a promis că va tirmite Duhul Lui Sfânt, Ajutorul. Cu ajutorul și îndrumarea Duhului Sfânt noi primim putere, nu numai să rezistăm ispitei, ci să învingem dușmanul în totalitate. Aceasta este lupta credinței. Atâta timp cât lupt, eu nu am păcătuit! Aceasta este viața unui biruitor! Aceasta înseamnă să rămâi curat și nu este nici o condamnare pentru acele gânduri involuntare.

Cum știu că aceasta este posibil? Este scris că Isus a fost un om ca mine și a fost ispitit în toate ca mine, dar nu a păcătuit niciodată. Nici măcar o singură dată! Aceasta înseamnă că trebuie să fie posibil și pentru mine. Eu pot să merg la El și să capăt ajutor în timpul de nevoie (Evrei 4:15-16). Timpul nevoii este timpul ispitei – înainte să fi căzut! Ajutorul este Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, care îmi întărește voia ca să rezist lupta.

O creație nouă

Această luptă are rezultate minunate. Fiind credincios în a mă împotrivi păcatului care reiese în ispită, eu de fapt îl omor (Coloseni 3:3-5). Natura mea umană stricată este treptat înlocuită cu o creație nouă. Gândurile, impulsurile negative și destructive își pierd locul iar în locul lor vin gânduri pozitive, constructive și pline de speranță. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu pe care El o face în mine în timpul vieții mele aici pe pământ!

Vrei să auzi mai mult despre această transformare totală? Caută mai multe articole pe situl nostru sau {link=/no/Kontakt-oss contactează-ne!}