Există reguli legate de prietenie, pentru creștini?
Ce spune Biblia despre prietenie? Poate un creștin fi prieten cu o persoană care nu este creștină?
Ce spune Biblia despre cu cine și cum ar trebui un creștin să-și petreacă timpul? Ce fel de companie ar trebui să am? Trebuie să evit anumite persoane? Poate un creștin fi prieten cu o persoană care nu este creștină?
Dacă întrebi aceste lucruri, sau altele asemănătoare, sunt șanse ca tu să te întrebi sincer ce este bine și rău. Citește Iacov 4:4 și 2 Corinteni 6:14-15. Un creștin trebuie să fie foarte clar separat de lume, pentru a putea păstra o relație bună cu Dumnezeu. Care este scopul menținerii unei prietenii care mereu te face să „te joci cu focul?” De ce să fii mereu într-o luptă de a evita un stil de viață care susține lucruri despre care știi că sunt rele? Apostolul Pavel spune că „prieteniile rele strică obiceiurile bune.” 1 Corinteni 15:33. Oamenii cu alt scop în viață îți pot împiedica progresul tău spiritual. Noi trebuie să ne „păzim inima mai mult decât orice.” Proverbe 4:23.
Ca creștini, scopul nostru este să fim în Mireasa lui Hristos (Apocalipsa 19:7); să fim curați și fără pată, pentru a putea fi vrednici de a fi cu El în toată eternitatea. (Efeseni 5:27). Acest lucru îl facem din dragoste pentru Isus, pentru că El ne-a iubit mai întâi și a renunțat la toate pentru noi. Cu această mentalitate ar trebui să te judeci pe tine însuși și să evaluezi ce este bine pentru tine, ca un individ în Hristos.
Luarea deciziei
Fiecare decizie trebuie să fie cântărită conform scopului final. Pot participa la această conversație, pot merge în acel loc, pot participa la acel eveniment și totuși să mă păstrez curat și fără pată? Mă va ajuta asta la scopul final – eternitatea împreună cu Hristos? Această întrebare trebuie pusă atât când vine vorba despre compania pe care o ții, cât și pentru lucrurile pe care îți permiți să le faci, în special când vine vorba despre amuzament și mediile sociale. De ce vrei un lucru sau altul? Dacă te împiedică în drumul tău către destinația finală, atunci nu se merită! Trebuie să ai o gândire zeloasă, despre care Pavel scrie în Coloseni:
„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Coloseni 3:1-4.
Este Hristos toată viața ta? Singurul lucru cu importanță este să fii vrednic de El. Aceasta poate să însemne că este necesar să renunți la anumite lucruri – iar aceeasta îți va aduce durere, dar o faci pentru El! Gândește-te la tot ce El a renunțat pentru noi!
Contact cu oameni
Bineînțeles că este necesar să ai o relație bună cu oamenii. Ei trebuie să experimenteze viața lui Hristos în căldura și bunătatea de la noi. Noi trebuie să fim o lumină și o binecuvântare pentru oameni. Dar această bunătate trebuie să aibă o coloană vertebrală cu zero toleranță la păcat. Imediat cum păcatul dorește să-și facă loc, trebuie să întâlnească această coloană vertebrală de oțel. Bârfă, comportament indecent, abuzul de substanțe, falsitate, rănirea celor din jur, etc. Toți cei cu care ai de-a face trebuie să știe foarte clar că tu ai o atitudine de „zero păcate permise!”
Isus ne învață cum să ne rugăm: „Nu ne duce pe noi în ispită și ne izbăvește de cel rău.” Matei 6:13. Aici trebuie să conlucrăm cu Dumnezeu. Nu poți să începi să faci orice dorești așteptând ca El să te oprească ca să nu ajungi prea departe. Trebuie să fii zelos și să te ții departe de rău! De regulă tu știi foarte bine că există locuri, oameni și lucruri care te duc în ispită. Este nevoie de râvnă! (Tit 2:14).
Același lucru se aplică și când ești motivat să petreci timp cu ceilalți pentru a-i aduce la Hristos. Compania lui Isus era formată din vameși, prostituate și tot felul de păcătoși. Dar El nu a tolerat păcatele lor. Ci, mai degrabă, i-a învățat cum să fie liberi de păcat! Trebuie să ajungem la păcătoși; lucrarea de misiune este o parte importantă din viața de creștin, dar protejează-ți inima mai mult decât orice. Nu te pune în situații pentru care nu ești destul de puternic!
Totul trebuie să fie curat
„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Filipeni 4:8.
Acest verset poate fi folosit ca un test pentru compania pe care o ai, pentru lucrurile în care este interesul tău. Poruncile lui Isus trebuiesc ținute (Ioan 14:15), și există lucruri care nu te vor lăsa să împlinești aceste porunci. Dacă singurul tău interes este să-ți păzești inima curată pentru chemarea ta eternă, atunci Dumnezeu îți va arăta ce este bine și rău pentru tine.
Nu vei pierde nimic de valoare dacă ai o astfel de atitudine. Vei fi fericit și satisfăcut în relația ta cu Isus și vei găsi prieteni cu aceeași gândire – persoane cu care poți avea părtășie și poți fi un exemplu și o torță luminoasă a creștinismului pentru cei din jurul tău, și vei avea o eternitate să-I mulțumești și să-L lauzi pe Dumenzeu pentru bunătatea Lui față de tine.
„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!” 1 Corinteni 9:23.
Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.