Îmi folosesc talentele să binecuvintez sau să impresionez?

Unora li s-a dat talentul de a cânta muzică incredibilă. Unora li s-a dat un dar de a vorbi. Altora au un ochi pentru nevoile oamenilor din jurul lor. Iar alții pot simți că nu li s-a dat niciun talent special.

Nu toți am fost creați cu aceleași abilități, dar la toți ni s-a dat aceeași oportunitate de a face binele. Sunt diferite feluri în care îmi pot folosi talentul care mi s-a dat. Pot binecuvânta pe ceilalți… sau pot savura viața în egoism, căutând laudă și admirare. Trebuie să mă autoevaluez: Care sunt țelurile și intențiile mele? Ce este în inima mea?

„Uită-te la mine! Uită-te la ce pot să fac!” Poate nu spui asta cu voce tare, dar des mă trezesc că tocmai asta gândesc. Ochii mei caută privirile celorlalți, urmărindu-le reacțiile să văd dacă spun: „uau, chiar ești bun la asta!”. Dar recunosc eu în mine neliniște și egoism care vin din asta? Când consider abilitățile mele ca fiind suficiente pentru a mă duce la o viață fericită și împlinită, atunci mi-am pierdut țelul meu adevărat.

Talentele pentru Dumnezeu

De ce mi-a încredințat Dumnezeu talentele pe care le am? Ce vrea să fac cu ele? Răspunsul la întrebarea asta l-am găsit clar în Filipeni 2:3. „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” Talentele noastre pot fi folosite spre a sluji lui Dumnezeu, iar o parte din asta înseamnă a sluji celorlalți – să-i cinstești pe ceilalți fiind smerit în tine însuți!

O gândire smerită nu este foarte populară în aceste zile. Duhul vremii ne învață de la o vârstă fragedă să ne înălțăm pe noi înșine. Învățăm asta de la celebrități și de la starurile sportive care fac cunoscut lumii cât de talentați sunt. Permit eu acestui duh să mă influențeze și să mă facă să mă aștept sau poate chiar să cer laudă de la ceilalți când am făcut ceva bine? O viață trăită fălindu-te în admirația celorlalți poate părea ca ceva către care să aspiri, dar, din culise se vede că o viață care este alimentată doar de cinstea celorlalți este superficială și răsplata dată de ea dispare într-un moment.

„Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.” (Coloseni 3:23-25)

Când caut cinste de la ceilalți, nu am pace. În loc, sunt doborât de egoism până la punctul în care toate gândurile mele se învârt în jurul propriei persoane: cum sunt perceput; ce spun ceilalți despre mine? etc. Acest egoism periclitează creșterea dragostei față de Dumnezeu și față de ceilalți. Dar cum pot eu fi liber de această auto-obsesie care mă oprește atât de des din a arăta dragoste și grijă adevărată pentru ceilalți?

Mi-a fost dat

„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…” (Romani 12:3)

Când capul meu începe să se umfle de mândrie, trebuie să-mi amintesc că tot ce am, mi-a fost dat. De asemenea, trebuie să țin minte că talentele mele pământești nu valorează nimic în eternitate. Valoarea obținută din talentele mele nu sunt talentele în sine. În final, chiar cred că aș avea o șansă mai bună să ajung în ceruri dacă aș fi un orator bun, de exemplu? Ce contează cu adevărat este să trăiesc o viață pentru Dumnezeu, slujindu-i în credință și ascultare simplă. Ce contează este dragostea arătată celorlalți. Talentele pe care Dumnezeu mi le-a dat, că sunt mari sau mici, pot fi folosite cu acest scop.

Dacă toate talentele mi-ar fi luate azi, cum aș reacționa? Dacă mi-aș accidenta piciorul atât de tare că n-aș mai putea practica niciun sport, sau dacă mi-aș rupe mâna și n-aș mai putea cânta la instrumentul meu muzical, ce fel de atitudine s-ar vedea la mine? Vor simți ceilalți căldură și dragoste ieșind din acțiunile mele, sau vor simți amărăciune?

Ce mă motivează?

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

Trebuie să fiu sincer și să recunosc motivul pentru care îmi folosesc talentele. De cele mai multe ori, pot afla răspunsul după cum reacționez. Dacă mereu aștept ca ceilalți să îmi aducă complimente, atunci sunt concentrat pe lucrurile de pe pământ – îmi caut cinstea și satisfacția. Acțiunile motivate de egoism au un gust amar. Dar dacă eu, în sinceritate, tratez talentele mele ca o oportunitate de a sluji lui Dumnezeu și de a binecuvânta pe ceilalți, atunci de acolo poate ieși o valoare veșnică. Este important ca să fiu total sincer cu mine în privința asta. Talentele nu trebuie să-mi fie o piatră de împiedicare.

Dar dacă simt că nu am primit o porție atât de generoasă de talent? Ușor pot fi ispitit la invidie când văd că unii dintre prietenii mei pot face una sau alta aproape fără efort. Trebuie să-mi păzesc inima de acest lucru. Iacov 3:16 spune: „Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.” Invidia duce la ceartă. Dacă nu mă pot bucura când altcienva își folosește darurile pentru a bineuvânta, atunci cinstea și invidia îmi stau în cale.

„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” (1 Petru 4:10-11) Dumnezeu m-a cunoscut cu mult înainte de a crea pământul și m-a creat intenționat exact cum sunt eu, cu un plan pentru viața mea. Intenția este ca eu să-mi folosesc talentele într-un fel plăcut lui Dumnezeu și nu pentru persoana proprie. Folosite corect, talentele mele pot fi o unealtă incredibilă de a crea prietenie și binecuvântare, îmbogățind viețile celor din jurul meu.

Când vine momentul să-mi întâlnesc Creatorul, talentele mele vor cădea, dar rezultatul vieții trăite în ascultare de legile Sale va rămâne ca o mărturie veșnică. În final, ce contează este cum Îi slujesc lui Dumnezeu și cât sunt de plăcut lui mânuind uneltele primite de la el. Îmi doresc ca viața mea să fie trăită spre slava lui Dumnezeu – o viață plină de conținut și binecuvântare!