Învăț să mă smeresc

Martin este un tânăr care, în această perioadă participă la Programul de Schimb de Experiență al BCC. El lucrează și locuiește aproape de mulți creștini de aceeași vârstă. Provocările se pot aduna imediat, împreună cu diferite reacții neașteptate.

Este ceață într-o seară întunecată. Ploaia s-a oprit dar pământul încă este ud. Este oarecum calm și se pare că va fi o seară liniștită. Sunt pe drum spre cină. S-a încheiat programul de muncă pe azi și am terminat toate sarcinile menite pentru noi, azi.

Reflectez la eforturile depuse de noi azi, în ciuda vremii defavorabile. A mers chiar binișor. Ziua a bună până acum, deși mi-aș fi dorit ca colegii mei să fi fost puțin mai atenți. Eu am făcut o treabă bună azi. Sunt unul dintre puținii care au diplomă de manager și care are reale calități de lider. Dacă ei ar fi făcut imediat ce le spuneam eu, ar fi fost altfel; din această cauză am irosit mult timp. Dacă ei s-ar fi smerit puțin mai mult. Mă pregătesc în timp ce fac primii pași către sala de mese.

Nu am nevoie de o oră de rugăciune

După cină mă îndrept către casa noastră ca să fac un duș și să încep pregătirile de seară. Este studiu biblic în seara asta. Sper ca băieții să nu aibă oră de rugăciune după. Ceva-mi spune că exact asta se va întâmpla. Știu că am nevoie să mă rog, dar o fac mai bine singur. Mă pot ruga singur după studiul biblic.

Nu e necesar să mă rog împreună cu ceilalți, sau?

Este ora șapte și începe studiul biblic. Numai gândul acest îmi vine în minte: sper să nu fie oră de rugăciune după. Mă pot duce direct în pat ca să mă rog singur. Nu trebuie să mă rog cu ceilalți, sau? Oricum nu este sigur că va fi oră de rugăciune după. Sper să nu.

Profesorul încheie lecția. Trebuie să stau până la zece și ceva. Cam atunci se anunță dacă este oră de rugăciune.

Pling! O, nu. Un anunț. Și este zece și un sfert. Acest lucru poate însemna un singur lucru – da, este oră de rugăciune pentru băieți la zece jumate. Glumești? Aproape că vreau să plec ca să nu aud încheierea anunțului. Dar în adâncul meu știu că ar fi bine să mă smeresc în fața prietenilor și colegilor mei. Și înaintea lui Dumnezeu.

Ora de rugăciune

Încep să merg și ies din din cameră. Nu mă gândesc la nimic în special, totul se învârte în capul meu. Nu mă gândesc la nimic, iar în același timp la toate. Într-un final mă târăsc în camera de zi și mă așez pe canapeaua de piele. Cred că fațada funcționează. Pot zâmbi pe din afară ca să arăt că sunt mulțumit, dar sunt sărac și gol pe interior.

Ne ridicăm și începem cu o cântare. Când destul de bine, după părerea mea, așa că încep să cânt din toată inima. Același lucru îl face și băiatul de lângă mine. Dar el cântă în limba lui. Simt cum începe să fiarbă în mine. Privirea mea alternează între cartea de cântări și fața lui. Devin iritat și deranjat – de ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu poți cânta în aceeași limbă ca toți ceilalți? Ar fi mult mai bine dacă ai tăcea din gură. Bineînțelesc că nu spun asta tare, dar nu mă mai pot concentra. Mă opresc din cântat.

Atunci sunt luminat ca de un fulger. Ce fac eu? Cine mă cred? Sunt departe de a fi atât de bun și de perfect pe cât aș vrea. Toate aceste gânduri care se ridică sunt pur și simplu dezgustătoare! Pline de răutate, rugină și miros de hoit care ies în fiecare situație unde nu sunt concentrat. În fiecare moment pot găsi o cale de a-i judeca pe ceilalți, să mă pun peste ei, sau să-mi trec colegii prin noroi.

Mă simt judecat

Se încheie cântarea. Dar toți rămânem în picioare. Mă simt judecat. Zdrobit. Chiar sunt atât de oribil? Așa ușor pot judeca, chiar și pe cei mai buni prieteni ai mei? Este așa de important pentru mine să fiu cineva? Pentru cien trăiesc eu – pentru mine însumi? Nu pot continua așa! Lacrimile îmi curg pe față. Trebuie să mă rog!

Am nevoie de ajutor.

Fac un pas înainte și stau în mijlocul cercului. Este liniște completă. Acum ar fi momentul să spun lucrurile pentru care am nevoie de rugăciune, dar nu pot scoate un sunet. Plâng. Îmi curg lacrimi pe obraji. Fața mea, care era odată mândră, acum este ascunsă în palme, și toată măreția mea se rostogolește jos odată cu umilirea care vine peste mine stând în picioare în fața a patruzeci de băieți, plângând. Îmi deschid gura și încerc să spun ceva, dar singurele cuvinte care se leagă sunt: „Am nevoie de ajutor!” Restul se pierde; se pierde în vocile celor patruzeci de prieteni credincioși care stau în jurul meu acum – ei se roagă cu toată puterea lor ca să îmi reușească. Și eu mă rog cu ei!

Mă rog ca să fiu eliberat de a mai judeca pe toți cei cu care am de-a face; să devin liber de gândurile înalte despre mine însumi, liber de a mai trăi în fața oamenilor și de a-mi mai păsa de ce cred ei – și astfel să intru în slujba Duhului Sfânt în fiecare zi. Doar atunci pot face totul cu o inimă totală ca un ucenic, așa cum este scris în Coloseni 3:23, „Orice faceți să faceți din toatî inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Asta include orice lucru pe care-l fac! Tot ce spun, gândesc și fac. Tot ce facem trebuie să fie făcut ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.

Se naște credința!

Vocile din jurul meu scad. Mâinile coboară. Îmi șterg lacrimile și mă întorc la locul meu. Este o pace indescriptibilă în inima mea. O dorință de a sluji și de a folosi fiecare oportunitate! Fiecare gând va întâlni împotrivire începând de acum! Acum a început războiul! Credința s-a născut cu adevărat în inima mea!

Dar cum lupt împotriva mea însumi? Pentru mine este nevoie de o concentrare totală în fiecare zi. În fiecare situație trebuie să mă rog la Dumnezeu pentru ajutor și putere – nu doar în situațiile mari și evidente, ci și în cele mici care par nesemnificabile. Situațiile care vin când un holșurub nu vrea să intre, când ciocanul îmi lovește degetul cu forță maximă și când comunicarea nu este așa cum ar trebui. Situații nesemnificative? Departe de asta! „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” Luca 16:10

Mulțumescs Dumnezeu că Tu mi-ai dat har ca să îmi pun viața în ordine și să înving! Îmi deschid Biblia și citesc. A devenit o carte nouă. Am citit Biblia timp de 3-4 ani și am citit-o conștiincios, dar niciodată nu a fost atât de vie ca acum. Ceva nou s-a întâmplat în această seară. De acum mă împotrivesc – Am primit ochi noi! Pot vedea! Cred în biruință!