Liber, dar totuși captiv?

„În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.” spune pavel în Romani 8:2. Totuși, el spune că este captiv legii păcatului din mădularele sale. (Romani 7:23). Putem fi liberi de păcat și captivii lui în același timp? Care este diferența dintre aceste 2 legi?

Legea păcatului și morții

Nu este nicio condamnare pentru noi, care suntem în Hristos Isus, pentru că am fost eliberați prin Legea Duhului vieții în Hristos Isus, de legea păcatului și a morții. (Romani 8:12). Legea Duhului este cea mai puternică lege. Toate celelalte legi trebuie să să i se supună, când aceasta intră în efect. Noi suntem eliberați de legea păcatului și a morții când suntem în Hristos Isus. Isus Hristos este ca o fortăreață puternică unde răul nu poate penetra. Când umblăm în Duhul, în rugăciune și închinare lui Dumnezeu, atunci experimentăm că legea păcatului și a morții ne ocolește. Aceasta înseamnă că există un sfârșit la comiterea păcatului voit.

Citește de asemenea: Ce este considerat păcat?

Dar, în umblarea noastră, noi tot putem totuși cădea în păcat – poate când eram slabi sau nu destul de atenți. Când facem păcat și nu ne curățim imediat și nici nu ne cerem iertare, atunci legea morții intră în acțiune, și principalul efect îl are asupra conștiinței noastre – ea nu mai este atât de puternică. Dacă noi continuăm să păcătuim voit, ne adâncim tot mai mult în legea morții, încât conștiința noastră nu ne mai afectează. Îi trebuie mult mai mult până când să ne mai spună ceva. Dar prin puterea legii Duhului lui Hristos Isus, noi suntem eliberați de asta. Legea păcatului și a morții este scoasă din joc atunci când suntem în Hristos Isus și umblăm în ascultare de Duhul. (Romani 8:1-2).

Legea păcatului din mădularele noastre

Chiar și așa, noi nu am fost eliberați de legea din mădularele noastre. Ea vine din trupul păcatului, firea noastră, pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri, și care a intrat în noi prin marea cădere din Grădina Eden. Isus nu a făcut niciodată păcat, dar totuși, El era un om care era conștient de înclinațiile naturii lui umane. El a trebuit să urască această natură și să o omoare în firea Lui, ca astfel, ea să nu intre niciodată în inimă și să o murdărească. Aceeași cale trebuie călcată și de noi.

Noi suntem luați captivi de legea păcatului din mădularele noastre prin faptul că facem și spunem lucruri care în mod absolut nu trebuiau să fie spuse sau făcute. Este ca și cum iese direct din trupul tău. Nici măcar nu suntem ispitiți; nu a fost cu intenție, dar pur și simplu ies afară astfel de lucruri rele. Acestea sunt faptele trupului. De aceea se întâmplă să spui cuvinte care rănesc, chiar persoanelor pe care le iubim, iar rezultatul este că uneori putem ajunge în disperare din cauza felului în care ne comportăm.

Dar ce e de făcut atunci? Noi nu suntem eliberați de legea păcatului din mădularele noastre înainte să plecăm de pe acest pământ. Atâta timp cât suntem în viață, vom experimenta că facem lucruri pe care pe urâm. (Romani 7:15). Nu conștient, ci într-un tărâm inconștient al trupului păcatului, care nu a fost omorât încă, pentru că încă nu a ieșit la suprafață.

Ce trebuie să facem

Am ajuns la o recunoaștere – așa stau lucrurile. Am făcut ce urâm. Când slujim în felul nou al Duhului, atunci Dumnezeu ne vorbește despre aceste fapte ale trupului, prin Duhul Sfânt. Iar când noi suntem de acord, și urâm aceste fapte, atunci ura dă naștere la moarte. În puterea Duhului, noi le putem omorî. Dar noi trebuie să facem acest lucru, noi înșine, prin Duhul; Duhul nu o va face pentr noi.

„Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Romani 8:13.

Noi trebuie să fim de acord cu Duhul, și atunci putem urî aceste fapte și ne putem despărți de ele. Atunci ajungem să creștem în virtuțile lui Hristos. Astfel începe sfințirea, iar când continuăm așa, atunci virtuțile cresc tot mai mult, iar în timp, primim natură dumnezeiască, care la rândul ei, crează părtășie mai bună.

Aceasta este calea crucii. Este calea către viață pentru noi toți. Niciunul dintre noi nu scapă, căci ca oameni, noi suntem vânduți păcatului, dar Dumnezeu salvează oameni nenorociți. Dacă recunoaștem că suntem nenorociți, atunci suntem unul dintre aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește și-i binecuvintează. De aceea, nu te teme de faptul că ai păcat în fire, ci rămâi în acea ură mare, când îl descoperi în viața ta – atunci vei trăi.