Mai au vreo importanță talentele mele?

Un accident m-a învățat importanța fiecărui mădular din trupul lui Hristos.

Nu de mult, am suferit un accident la mâna mea dreaptă, lucru care a necesitat imobilizarea degetului mare și a încheieturii, pentru o săptămână. Nici o problemă, m-am gândit. Încă mai am mâna stângă și celelalte degete de la mâna dreaptă. Această atitudine a ținut până când am încercat să fac lucruri simple, precum – spălatul dinților, îmbrăcatul, deschiderea unei sticle de apă, mâncatul, etc. Foarte repede am realizat că eram foarte limitat, fără abilitatea de a-mi folosi degetul mare pentru a apuca sau ridica lucruri.

Această situație m-a dus cu gândul la versetele din Romani 12:4-6, „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, să le folosim în măsura cu credința primită.”

Știm că noi avem diferite mădulare care, împreună, reprezintă trupul nostru fizic, iar uneori luăm ca de la sine înțeles că fiecare din ele trebuie să-și facă treaba și sarcina lui individuală. Este ușor să te gândești că, dacă un mădular este vizibil, atunci el are un job mai important de făcut. De exemplu, cât timp este acordat feței sau părului? Însă, dacă te gândești altfel, de câte ori este degetul mare, de la mâna stângă, în centrul atenției? Când degetul mare de la mână nu-și putea face îndatorirea, am realizat cât de imporante sunt toate mădularele în trup și ce mare este contribuția lor pentru funcționarea trupului, deși unele par foarte nesemnificative. Celelalte mădulare încearcă să compenseze pentru acel handicap, dar nu este același lucru.

La fel, este ușor să mă compar cu ceilalți, și să doresc să fiu cât mai mult, sau poate chiar copia unui alt mădular din trupul lui Hristos care, de cele mai multe ori, este mai vizibil. Dar, nu numai că degetul nu poate lua rolul feței, dar, încercând asta, nu reușește să-și îndeplinească propria sarcină. Doar atunci când îmi folosesc darurile și harul care mi-a fost dat în situația mea, pot edifica în trupul lui Hristos. (Efeseni 4:12) Dumnezeu ne-a dat fiecăruia diferite daruri și sarcini pe care să le facem, în slujbă. Aceste sarcini contribuie la lucrarea pe care Dumnezeu a planificat-o pentru Biserica Lui, indiferent că sarcinile sunt vizibile sau observate, sau ascunse și neapreciate de cei din exterior. Când sunt credincios acolo unde Dumnezeu m-a pus, în loc să-mi doresc să primesc o altă sarcină sau un alt set de situații, particip la funcționarea elegantă a trupului. Este evident că, în sine, comparația cu ceilalți, este periculoasă, având în vedere că implică și un dispreț, din partea mea, față de lucrul pe care Dumnezeu m-a pus să-l fac.

În pilda cu talanții din Matei 25, omul cu un singur talent și-a ascuns talantul în pământ și nu a făcut nimic semnificativ cu el. Dar era un talant, și i-a fost dat ca să-l folosească să investească și să lucreze cu el. La fel, este ușor să asculți de aceste gânduri de inferioritate, de neîncredere în sine sau de nerecunoștință – să te gândești că eu nu am decât „un talant,” și, în orice caz, nu are un impact mare asupra imaginii totale. Cine va observa dacă-mi folosesc sau dacă-mi ascund talantul? Acest accident m-a făcut să realizez că până și cele mai nesemnificative, neobservate și neapreciate mădulare din trup au sarcini incredibile de făcut, care au impacturi incredibile asupra funcționării trupului de zi cu zi.

Prin procesul de folosire a acestor daruri și talente pe care Dumnezeu mi le-a dat, am oportunitatea de a mă curăți de egoism, invidie, de a trăi în fața oamenilor, și de multe alte lucruri care pot chinui o ființă umană și care aduc nefericirea. Atunci Dumnezeu va putea face o lucrarea minunată de transformare în viața mea, și, în plus, viața mea poate binecuvânta pe cei din jurul pentru că învăț să slujesc din toată inima, dintr-o inimă curată.