Nimeni nu trebuie să păcătuiască!

Frații mei, socotiți  ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4).

Ispita nu este păcat, dar este o încercare a credinței mele și a fricii mele de Dumnezeu. O probă care dovedește dacă eu trăiesc în fața oamenilor sau în fața lui Dumnezeu. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. (1.Ioan.1:8). A avea păcat înseamnă că avem pofte și plăceri, dar prin credincioșie în timpul ispitei putem să-l nimicim pe cel care are puterea morții. De aceea pot eu să mă bucur mult când ajung în ispite.

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.  (Iacov.1:12-15).

Trebuie să reziști în încercare și să dai în moartea lui Hristos lucrurile la care ești ispitit. Dacă pârăști, atunci ești influențat de acel duh și nu poți fi viu pentru Dumnezeu. Dacă ești viu pentru Dumnezeu, atunci îl iubești pe fratele tău și nu-l pârăști! Cei care primesc îndemnurile din Biblie sunt vii pentru Dumnezeu. Indiferent cât de rea pare să fie o persoană, ea nu poate pune mânie, nerăbdare, iritare și așa mai departe într-o altă persoană. Nu este niciodată celălalt de vină – ci păcatul în firea proprie care se trezește prin ceea ce se întâmplă. Atunci începi să învinuiești pe alții în gândurile tale, atunci ai căzut în păcat și nu te-ai împotrivit ispitei.

Chiar dacă am păcat, intenția nu este ca eu să cad în păcat. Ispita este o încercare a credinței mele. Aceasta este o viață foarte interesantă. Așadar, chiar dacă eu am păcat în fire, eu nu trebuie să păcătuiesc!

Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul (Evr. 2:14). Moartea vine ca o mare dezamăgire pentru cei mai mulți oameni, pentru că ea pune sfârșit la toate planurile omenești. Câștigi viață veșnică prin faptul că stai tare în încercare. Isus a venit pentru a-i elibera pe cei care de frica morții erau în robie tot timpul vieții lor.

Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi. (Evr.2:16-18). El a trebuit să devină asemenea fraților săi! Nu-i așa că-i simplu? Când suferim în fire, o terminăm cu păcatul. Duhul lui Isus nu a fost niciodată mânjit de păcatul din fire. Ce Mare Preot avem!

Extras din cartea «Păstor și profet».

© COPYRIGHT STIFTELSEN SKJULTE SKATTERS FORLAG, NORWAY | brunstad.org