“Nu așa ar trebui fi viața!”

Fusese o zi lungă și grea. M-am dus și m-am pus pe canapea și mă gândeam „nu așa ar trebui să fie viața mea!”

Toată ziua a fost un mare haos. Mă supărasem și agitasem pentru aproape toate lucrurile care mi s-au întâmplat în timpul zilei. Un val de neliniște venea peste mine când nu reușeam să păstrez casa, grădina și mașina curate, iar copiii se murdăreau continuu. Când toate lucrurile se întâmplau total diferit față de cum le planificasem eu, toate se întunecau și deveneau deprimante. Am încercat să lupt împotriva la tot ce se ridica din firea mea dar era prea dificil și copleșitor. Am realizat că felul în care lucrurile se întâmplau în viața mea nu erau potrivite pentru o persoană care este un ucenic din toată inima a lui Isus Hristos.

Disperare

Mi-am imaginat cum ar fi fost să fi stat acum în fața lui Isus și cum m-aș fi simțit dacă L-aș fi întâlnit chiar acum. Deodată am devenit conștientă de faptul că mă concentrasem pe lucrurile pământești. Ca rezultat, devenise imposibil să mă lupt cu toată neliniștea care se ridica din interiorul meu, atunci când lucrurile o luau pe căi neplanificate.

În ciuda acestei realizări, nu știam unde să încep să-mi găsesc calea din haosul în care mă regăseam. Nu știam ce trebuia să părăsesc și ce trebuia să schimb. Ajunsesem la un punct unde eram atât de legată de toate lucrurile pământești încât aproape că nu aveam o viață de rugăciune cu Dumnezeu. El nu mai putea să-mi vorbească. În orice caz, din disperarea mea, mi-am aplecat capul și l-am întrebat pe Dumnezeu ce trebuia să fac ca să ies din acest vârtej de apă, care simțeam că mă trage în jos.

O experiență care mi-a schimbat viața

Ceva timp mai târziu, băiatul nostru mic a avut un accident serios. Doctorii l-am ținut într-o comă timp de câteva zile. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să aștept. Într-un astfel de perioadă de șoc, toate lucrurile pământești sunt reduse la valoarea zero.

Îmi amintesc cum stăteam într-o cameră de spital, iar în disperarea mea m-am întors către Dumnezeu. Atunci a putut El să-mi vorbească. Am simțit deodată o legătură deschisă cu Dumnezeu – din care puteam auzi foarte clar ce voia El să-mi spună. Tot timpul cât am stat acolo la spital a fost o discuție constantă cu Dumnezeu. El a putut să-mi arate lucrurile de care trebuia să mă curățesc și lucrurile pe care trebuia să le predau. A putut să-mi dea lumină cu privire la lucruri pentru care nu aș fi primit lumină în circumstanțe normale, pentru că mintea mea fusese atât de ațintită asupra la o grămadă de lucruri și situații pământești.

În acest timp am ajuns într-o relație foarte strânsă cu Dumnezeu și puteam să progresez mult mai repede pe calea nouă și vie prin fire. Cu trecerea timpului, când lucrurile s-au întors la „normal,” am luat o decizie conștientă de a lupta cu toată puterea mea pentru a-mi păstra deschisă conexiunea pe care o primisem cu Dumnezeu. Fără această legătură, știam că puteam aluneca din nou într-o surzenie față de vocea Lui și lucrurile și situațiile pământești ar fi început din nou să-mi preocupe toată gândirea.

Băiatul nostru a avut câteva operații după accident și încă mai are nevoie de câteva, dar este un băiețel foarte fericit și energic, fără frică de doctori și spitale. Prin acest episod, nu am simțit niciodată că lucrurile erau prea grele sau că Dumnezeu mă părăsise. El a fost prezent, cu mine, prin tot – ajutându-mă și întărindu-mi credința, prin faptul că s-a ocupat de toate lucrurile, până la cel mai mic detaliu. Voi rămâne aproape de El în toate lucrurile. Așa trebuie să fie viața!