Nu aud dacă nu ascult

Nu aud dacă nu ascult

Cum aflu ce îmi spune mie Duhul.

5 minute ·

Am făcut ceva nefiresc pentru o femeie de vârstă medie în Marea Britanie. Am petrecut un week-end într-o șopron de pe un câmp singuratic, în mijlocul unei locații nepopulate. Nu existau clădiri sau oameni în vecinătatea mea, în orice direcție mă uitam. Nu se auzeau nici oameni și nu aveam nici internet.

De fapt, aveam multe de făcut. Îmi adusesem cărțile și laptopul pentru a scrie câteva articole, căci aveam niște teme pentru niște articole, care trebuiau terminate destul de curând, iar eu nu eram deloc pregătită. Ce aveam nevoie, însă, era un loc total liber de orice distragere și contact cu oamenii, unde puteam să-mi fac treaba.

Mi-am adus și biblia - să pot sta seara afară și să citesc în apus câte ceva din biblie, asupra căruia să meditez. Este mult mai liniștitot și eficient decât să caut un verset anume pe aplicația de pe telefon. Dar ce s-a întâmplat în aceste zile a fost o revelație pentru mine. Am realizat cât de amestecată și ocupată devenise viața gândurilor mele.

Există nevoie în inima ta?

Ca tânără mamă eram destul de cunoscută, și Dumnezeu știe asta, dar în stilul hectic de viață cu sarcini multiple am trebuit să-mi planific câteva minute dimineața și câteva seara, după ce se linișteau lucrurile, pentru a fi singură și a mă gândi la unele versete din biblie. Ele au fost salvarea mea și mi-au dat curaj în viață. Cu trecerea anilor, m-am maturizat în gândire, iar genunchii nu-mi mai tremurau când apăreau situații mai dificile. Acesta este un lucru bun, însă, undeva pe drum, ajungem să fim competenți și pierdem puțin din nevoia care ne-a trimis în fiecare dimineață și fiecare seară să căutăm ghidare.

În perioada aceasta, chiar de când deschid ochii,nu mai am copii de care să mai am grijă și răspund la emailuri urgente de pe telefon și verific blogul, site-urile mele, contul de Instagram, de Twitter, apoi LinkedIn. Fac liste cu sarcini și pun lucrurile în mișcare chiar înainte ca picioarele mele să atingă podeaua. Petrec foarte mult timp din zi pe computer. Fac cercetări, gândesc - mereu am lucruri noi care-mi necesită concentrarea …

Timp liniștit

Așa că acum stăteam jos pe dealul de lângă cabana mea, umbrită de câțiva trandafiri parfumați și mâna maicii domnului și mă uitam la priveliștea plină de dealuri și văi. Am privit norii dansând pe cerul albastru și am început să citesc în Fapte.

Am citit despre înălțarea lui Isus, umplerea cu Duhul Sfânt și cum prima biserică a fost călăuzită și întărită de Duhul, și citesc despre semne și minuni. Citind mi-am lăsat simțul fanteziei să călătorească în adâncimile Cuvântului lui Dumnezeu stând, citind și ascultând ce Dumnezeu vrea să mă învețe cu privire la mine însumi, din ceea ce citesc. Nu era nicio grabă, nicio căutare rapidă a vreunui verset, pentru soluționarea unei probleme iminente. Atunci am realizat: Am nevoie de acest timp să mă aprofundez și să meditez. Am nevoie de timp în care să stau tăcută și să-mi deschid inima și să spun: „Aici sunt, să ascult …”

Nu este doar „drăguț” să stau și să meditez. Eu sunt atât de folositoare în Trupul lui Hristos în gradul în care aud și ascult Duhul în viața mea. Iar să aud Duhul, trebuie să ascult, să ascult cu adevărat, dacă vreau să primesc descoperire pentru mine însumi.

Când bătrânii lui Israel i-au arestat și apoi i-au ascultat pe Petru și Ioan, au trebuit să recunoască faptul că avusese loc o minune. (Fapte 4). Știau acest lucru cu creierul lor. Dar ei nu ascultaseră cu inimile și duhurile lor, pentru că singura lor preocupare era cum să-i facă să tacă, și, astfel adevărul să nu se împrăștie mai departe, căci le amenința poziția lor de autoritate.

Deci, am venit la cabana mea de pe dealuri cu un sentiment de nevoie, ca viața mea agitată să conțină și clipe de meditare în care trebuie să mă asigur că duhul meu ascultă Duhul lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă doar să-mi umplu creierul cu „versete bune,” pe care le înțeleg în mod intelectual și care nu lasă nicio impresie asupra inimii mele și nu aduc revelație vieții.

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” 1 Timotei 4:15.

Versetele biblice sunt luate din versiunea bibliei tradusă de Cornilescu cu drepturile de utilizare aferente. În cazul folosirii altor traduceri - se va menționa acest lucru.