O mântuire așa de mare!

Viața de creștin înseamnă mântuire. Dar ne-am gândit vreodată ce conține aceasta?

„… cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.”» Evrei 2,3.

Frații și surorile lui Isus

Această mântuire este atât de mare încât Isus nu se rușinează să ne numească frați! (Evrei 2,11)

Despre Isus scrie: „Tu ești fiul Meu, azi te-am născut!” Evrei 1,5-6. Isus a fost primul născut. Voia lui Dumnezeu este ca și noi să ne naștem și să fim copiii Lui – frații lui Isus. Suntem chemați la o mântuire așa de mare. Toate lucrurile au fost puse sub picioarele lui Isus. El a zdrobit capul șarpelui în zilele firii Sale pământești.

Încă nu vedem că toate lucrurile Îi sunt supuse. Ba din contră, dacă te uiți azi la cum stau lucrurile, pare că Satan a biruit. Motivul este că și noi trebuie să obținem aceeași biruință ca Isus. Toate lucrurile vor fi puse și sub picioarele noastre. În această luptă, toți îngerii sunt puși în slujba noastră. Un om este provocat la mânie de aproape orice lucru, dar lucrurile care noi le-am primit sub picior, nu ne mai deranjează. Acolo avem odihnă. Acolo unde suntem omenești, ne suntem vulnerabili, dar acolo unde viața dumnezeiască s-a născut în noi, suntem neclintiți.

De aceea, are loc o naștere continuă, în timp ce natura noastră omenească moare, iar noi primim parte în natură dumnezeiască. În asta constau făgăduințele. Petru scrie că noi am primit „prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2. Petru 1,4.

Isus a adus întreaga natură omenească în moarte și toată plinătatea dumnezeirii locuiește, trupește, în El. El este întâiul născut, iar acum venim și noi, toți cei care avem parte în această mântuire.

A fost altfel cu Isus, spui tu. Cu noi nu se poate întâmpla același lucru, spui tu. Ba da, se poate întâmpla! Dacă suntem conduși de Duhul lui Dumnezeu, suntem copiii lui Dumnezeu. Dar dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu împreună cu Isus! (Romani 8:14-17). Nu altfel, ci exact ca Isus! De aceea, El nu se rușinează să ne numească frați. Ce mântuire mare!

„Așa cum Eu am biruit!”

Isus era singurul care era asemeni lui Dumnezeu. El era singurul moștenitor. Dar nu a tratat acest lucru ca o pradă de apucat. (Filipeni 2:5-8). El voia ca și noi să fim asemenea lui Dumnezeu – să devenim moștenitori împreună cu El. De aceea, El a părăsit privilegiul de a fi asemeni lui Dumnezeu, pentru a fi asemeni oamenilor. El a creat o cale nouă și vie – de la om la Dumnezeu. O cale unde oamenii puteau fi ca lui Dumnezeu. Tu moștenești împreună cu Hristos, la fel de mult cât ai fost făcut asemenea lui Dumnezeu.

De aceea Isus spune: „Cel ce va birui așa cum Eu am biruit. Cel care ține poruncile Mele, așa cum Eu am ținut poruncile Tatălui meu – să vă iubiți unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit. Să fiți una, așa cum Eu și Tatăl suntem una. Să fiți una, în mod desăvârșit, ca lumea să poată crede.” Aici vedem mântuirea cea mare la care noi suntem chemați! Dar cine a crezut mesajul pe care l-a auzit? În cine s-au împlinit făgăduințele?

Mântuire desăvârșită!

Scrie despre eroii credinței din Vechiul Testament că ei nu au ajuns la desăvârșire, pentru că Dumnezeu pregătise ceva mai bun pentru noi. (Evrei 11:39-40). Te-ai gândit că Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru tine, decât pentru acești eroi ai credinței când tu desconsideri o astfel de mântuire? Cum crezi că vei evita judecata lui Dumnezeu?

Tu te arăți smerit și spui: „Eu sunt slab și mă bucur să primesec doar iertarea păcatelor.” Cei care spun așa, nesocotesc lucrarea lui Isus și disprețuiesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu este smerenie, ci este răzvrătire.

Isus poate mântui în chip desăvârșit pe cei care vin la Dumnezeu prin El. (Evrei 7:25). Tu nu vei fi judecat pentru faptul că ești slab, ci pentru că nu crezi. Da, dar credința nu este pentru toți, spui tu. Nu, nu este un lucru pentru oameni răi și nelegiuiți. (2 Tesaloniceni 3:2). Tu nu poți crede în această mântuire și iubi lumea în același timp. Nu poți să crezi că primești natură dumnezeiască și să îți iubești viața proprie.

Tu poate spui „Și eu am crezut o dată că voi deveni bun, dar am realizat că nu suntem altceva decât oameni.” Când spui asta, tu mărturisești că ai lepădat un cuget curat și de aceea ai pierdut credința. (1. Timotei 1:19)

Ai încetat să îți mai recunoști, minuțios, păcatul și, de aceea, necredința a primit putere, din nou, asupra ta. Astfel a devenit mai ușor să păcătuiești zilnic și să primești iertare.

Poate simți că devine o povară să iei lucrurile ca văduva, în situația ei cu judecătorul nedrept, dar cu atitudinea ta nu vei primi niciodată dreptate asupra dușmanului tău, diavolul, care merge ca un leu și încearcă să înghită pe cine poate. Dar nu trebuie să fie așa!

Isus spune: Când voi veni pe pământ, voi găsi Eu credința pe pământ? (Luca 18:1-8; Petru 5:8) Hai să nu-L dezamăgim! Hai să credem, nu doar în iertarea păcatelor, dar și, prin acțiunile noastre, să arătăm că avem credință în biruință, credință în această mântuire mare!